– Este o tendinta de apropiere, in special catre catolici… Ce o sa facem daca episcopii o sa mearga cu catolicii? Caci se pare ca acesta ar fi planul… Lumea ce sa faca, daca nu va aparea un episcop (care sa ia atitudine fata de aceste apropieri – n.noastra)?

– Cred ca nimeni nu poate sa va raspunda, ca n-are nimeni puterea proorocilor, nu?… Deja, in gura mare, episcopii spun la studentii de la Teologie: Duceti-va la Roma!

… Francezii (in al doilea razboi mondial, n.mea), cand au vazut ca nici Linia Maginot si nici alte pregatiri militare nu i-au ajutat sa ii opreasca pe germani, care patrundeau peste tot, au spus: „Sauve qui peut!” Scapa cine poate! Cred ca si acuma salvarea va fi cam la fel; nu zic individuala, dar religia se va putea face (doar) in familie. Tatal, mama sau cei putini… Deci nu va mai fi religie de masa, de mari proportii.

– Ca la inceputul veacului, ca in vremurile catacombelor, intr-un fel…

– Da, da…

– Dar atunci, în vremurile de pe urmă, atacul împotriva creştinilor va fi extern, adica de la autorităţile politice, sau va fi intern, din cadrul Bisericii?

– Intern. Aici e viclenia cea mare...

– Din cadrul bisericii…

Oamenii săraci, care sunt lipsiți și nu au ce să mănânce, dacă nu cârtesc, vor avea aceeași răsplată cu părinții care pustnicesc pe Athon sau la chiliile lor. Deoarece aceștia fac asceză cu voia lor și aceasta uşurează mult osteneala lor. Eu, de pildă, chiar dacă fac ceva, o fac cu voia mea și aceasta mă face să nu simt prea mult greutatea. Pe când acești nefericiți flămânzesc, fără să dorească aceasta și suferă mult. De aceea Dumnezeu se poate să le dea și mai multă răsplată decât pustnicilor.

Sf. Paisie Aghioritul

1. Au uitat de tine? Nu te caută nimeni? Nu-i nimic grav. Nu te plânge.

2. Ai fost ofensat pe nedrept? Uită.

3. Eşti disprețuit? Bucură-te!

4. Eşti învinuit? Nu te justifica.

5. Îşi bat joc de tine? Nu le răspunde.

6. Te ceartă cineva? Păstrează tăcerea, rămânând în rugăciune.

7. Nu ţi se permite să spui nici un cuvânt? Nu fi trist.

8. Te jignesc? Nu te certa.

9. Copiii tăi lasă propriile responsabilități pe umerii tăi? Rudele fac acelaşi lucru? Nu protesta.

10. Strigă la tine? Păstrează-ți calmul.

11. Fură de la tine în fața ochilor tăi? Prefă-te orb.

12. Râd de tine? Înărmează-te cu mai multă răbdare.

13. Nu-ţi ascultă sfaturule copiii tăi? Îngenunchează şi roagă-te?

14. Ai neînţelegeri şi certuri în familie? Tu ești de vină. Şi din nou tu. Şi nimeni altcineva.

15. Eşti vinovat? Cereţi iertare.

16. Nu eşti vinovat? Cereţi din nou iertare.

17. Eşti sănătos? Slăveşte-L pe Dumnezeu.

18. Eşti bolnav? Ai cancer, eşti numai suferinţă şi durere ? Slăveşte-L pe Dumnezeu.

19. Șomajul, sărăcia s-au sălăşluit în casa ta? Roagă-te mai mult. Posteşte.

20. Roagă-te pentru toţi şi pentru toate. Roagă-te mai mult.

Intrebați-vă de ce există atâta deznădejde şi atâția oameni disperați în epoca noastră? Datorită golirii minții (a spălării creierului - n. trad.) şi a pustietății inimii. Mintea lor nu se gândeşte la Dumnezeu, iar inima lor nu Îl iubeşte. Lumea întreagă nu poate să  umple (să ducā la o deplinătatea fericirii) mintea omenească, acest lucru numai Dumnezeu poate să îl facă. Fără Dumnezeu mintea este întotdeauna goală si toate cunoştințele care intră în minte cad într-un aabis.Iubirea întregii lumi nu poate să umple inima omului, pentru că inima simte că iubirea lumească este schimbătoare şi că este ca fluxul si refluxul mării.  Frații mei, mintea şi inima noastră aparțin lui Dumnezeu şi numai El poate să le umple cu puterea Lui. Să le umple cu propria Lui înțelepciune, cu credință şi cu iubire. 

Fără Dumnezeu nu există decât neştiință şi ignoranță.

Fără Dumnezeu totul este mâhnire şi tulburare.

Fără Dumnezeu totul este deznădejde.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Un cuvant simplu despre mântuire rostit de starețul Efrem din Arizona, un om care a dovdedit prin viața sa sfântă că... se poate. Dumnezeu ne așteaptă pe toti la portile Raiului.

Te uiți în dreapta, ești mințit. Te uiți în stânga, ești prostit. Te uiți în jos, ești panicat. A rămas o singură direcție spre care să-ți îndrepți privirea. Adevărul îți este descoperit doar de Dumnezeu. Dacă vrei cu adevarat. Cu o singură monedă de schimb. Rugăciune. Ruptă din suflet. Cu smerenie și dăruire totală. Creștinul veritabil nu se teme de nimeni și nimic, pentru că știe că Hristos este cu el. Creștinul veritabil are discernământ, nu pentru că ar fi mai deștept, ci pentru că ascultă doar de glasul Lui Dumnezeu, care se face auzit doar prin Sfintele Taine. Creștinul veritabil îi dă Cezarului doar cele făcute de om și păstrează pentru Dumnezeu cele Create dintru început. Cei care s-au lepădat de Hristos știu asta și sunt primii care se tem de puterea Lui, pentru că locul în care a sălășuit o vreme Dumnezeu nu rămâne gol. El este imediat ocupat de cel rău, care e primul căzut și care cunoaște foarte bine măreția Creatorului. Și o dată intrat, el începe să le guverneze întreaga viață. Ei știu că acolo unde lucrează Dumnezeu ei nu mai au putere, așa că încearcă prin orice mijloace să-i facă și pe ceilalți să cadă. 

Amestecă legile pământești cu cele cerești, promovează "biserica din suflet" și încuviințează turismul religios, dar sunt împotriva celor Sfinte. Sunt corecți din punct de vedere politic. Drumul spre iad e pavat întotdeauna cu intenții bune.

Să faci rău este foarte ușor, este la îndemâna oricui, însă când să faci o faptă bună, toate ispitele se năpustesc asupra ta. În primul rând, diavolul se luptă cu tine să n-ajungi să faci binele, îți dă lene, gând de amânare … Dacă totuși ai trecut la treabă, el se luptă ca să te dărâme cumva, să greșești, sau chiar să ajungi să faci rău din binele pe care ți l-ai propus. Iar dacă ai reușit, totuși, să săvârșești fapta bună, el îți dă gând de mândrie ca să te lauzi și să pierzi astfel întreaga osteneală. Viclean mai e diavolul!

Dar așa a fost dintotdeauna, adevărul, dreptatea, pacea, binele, dragostea, frumosul au fost mereu prigonite, atacate, împiedicate … Și vedem și simțim cu toții că așa este. Cum te-ai lăsat de păcate și nu mai faci voia diavolului, cum vin piedicile, pentru că diavolul este vrăjmașul a tot binele. El vine cu ispita ca să te dărâme, să te descurajeze și astfel să dai înapoi. Cum te apuci din nou de rele, de păcate, diavolul îți dă pace, nu te mai necăjește, e mulțumit că faci voia lui și tace, știe că te are prins în plasa sa.

• Astăzi: nu ai mască? Nu mai poți întra în nici un magazin sau mijloc de transport public.

• Mâine: fără card bancar nu mai poți plăti nimic. Banii cash nu o să mai fie acceptați.

• Poimâine: nu ești vaccinat? Nu mai ai voie sa călătorești, nu mai poți fi angajat de nici o firmă, sa te miști liber sau să folosești mijloacele de transport public .

• În viitorul apropiat: nu ai chip implantat în mâna dreapta?... sau nano-cip activat prin satelit?... atunci nu mai ai acces la absolut nimic!... Drepturile tale de om nu mai există!

• Totul se mișcă după un plan bine stabilit și oamenii acceptă totul pas cu pas. Pentru că se întâmplă pas cu pas, în bucățele mici prin intermediul fricii.

LIPSA REACȚIEI NOASTRE ÎI FACE ȘI MAI PUTERNICI!

"Lasă-te în mâna lui DUMNEZEU cu încredere şi cere-I ajutorul, ca să primeşti putere în luptă. Dumnezeu ştie cât poate duce fiecare şi ne dã după puterea fiecăruia. Ține minte că după ispite vine bucuria sufletească şi că Dumnezeu acoperă pe cei care îndură ispite şi suferă pentru dragostea Sa."

Mintea este curată atunci când se leagă de Dumnezeu, atunci când nu dăm nici o importanţă ispitelor. Se întâmplă ceea ce se petrece cu maşinile şi cu câinii: când depăşim un câine, acela continuă să latre, dar la un moment dat oboseşte şi se opreşte. Astfel şi cu ispitele: trebuie ca mintea să se lipească de Dumnezeu şi să nu gândească la nimic altceva. În felul acesta putem înfrunta ispitele.

Sfântul Sofronie Saharov

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii"

Nimeni nu cunoaste ziua aceea, afara de Dumnezeu-Tatal, dar semnele apropierii ei sunt date si in Evanghelie, si in Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul. Apocalipsa vorbeste despre evenimentele sfarsitului lumii si despre infricosata Judecata cu precadere in simboluri si in ghicitura, dar Sfintii Parinti au talcuit-o si exista o traditie autentica a Bisericii care ne vorbeste si despre semnele apropierii sfarsitului lumii, si despre Judecata de Apoi”

Inainte de sfarsitul vietii pe pamant vor fi tulburare, razboaie, framantari civile, foamete, cutremure. Oamenii vor suferi de spaima, vor muri de asteptarea nenorocirilor (Luca, 21, 26). Nu va fi nici viata, nici bucuria vietii, ci o stare chinuitoare de pierdere a legaturii cu viata. Dar nu se va pierde numai legatura cu viata, ci si cu credinta: <> (Luca 18, 8). Oamenii vor fi mandri, vor fi nemultumitori, vor respinge Legea lui Dumnezeu: alaturi de pierderea legaturii cu viata, va slabi si morala. Binele va slabi si raul va creste.

Despre aceste vremuri vorbeste si Sfantul Apostol Ioan Teologul in lucrarea sa insuflata de Dumnezeu, numita Apocalipsa. El insusi marturiseste ca „a fost in Duh”, ceea ce inseamna ca insusi Duhul Sfant era in el cand i s-au descoperit in diferite imagini simbolice destinele Bisericii si ale lumii; de aceea Apocalipsa este o descoperire a lui Dumnezeu.

Voievodul Moldovei, Ștefan cel Mare, a dovedit în fiecare dintre gesturile sale iubirea de neam și cinstirea străbunilor. Slujirea Sfintei Biserici, alături de cei chemați să o săvârșească în sfintele altare, alături de oșteni și de poporul întreg, era un scop fundamental, era o rațiune a existenței sale, așa cum ne dă mărturie cuvântul rostit la îngroparea sa:

„Dar pentru acea râvnă pe care o avea Ştefan Vodă spre întărirea Legii ce vom zice? Cănu da somn ochilor săi, nici genelor sale dormitare. Aceasta gândea, aceasta judeca, către aceasta se nevoia, ca Biserica lui Hristos să se mărească şi să se lăţească… Însă ce ne trebuie atâtea cuvinte, ca şi când ar fi vreo îndoială asupra credinţei lui, cu care s-a adăpat din curatele şi neamestecatele izvoare a preavoslavnicei Biserici din copilăria lui? Şi nici eresurile cele înşelătoare, nici focul vârstei tinereşti n-au putut-o sminti, ci au rămas întărit pe piatra care este Hristos, pe a Cărui cruce de-a pururi îmbrăţişată, la pieptul lui ţinând viaţa sa Lui au închinat-o, nădejde neîncetată printr-însul la Părintele veacurilor având, prin Care pe toţi vrăjmaşii săi au biruit, au înfrânt, au surpat”.

“Şi cu cât mântuirea sufletească îi era dorită, cu atât silinţa lui era aprinsă şi de-a pururea căuta orice loc, orice vreme i s-ar întâmpla îndemână să n-o lase în deşert să treacă”.

(Drd. Eduard Traian Popescu, Ștefan cel Mare și Sfânt sau lumina vie a unei lumi apuse, în „Porunca iubirii”, nr. 2, 2004, p. 28)

Sfantul Ierarh Ghelasie de la Râmeț a trăit în secolul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni și apoi ca egumen al Mănăstirii Râmeț din județul Alba. Pe peretele bisericii de la Râmeț, perete care desparte naosul de pronaos, se afla gravată  inscripția: "Scris-am eu mult greșitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crișul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic". Această inscripție este prima mențiune a unui întâistătător ortodox al Transilvaniei în istoria Bisericii noastre.

Conform tradiției, Sfântul Ghelasie avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga, postea și săvârșea sfintele slujbe. Nu mânca decât sâmbăta și duminica, iar în celelalte zile se hrănea doar cu Sfintele Taine.

Sfântul Ghelasie era atât părintele sihaștrilor din Munții Râmeț, cât și al sătenilor din Țara Moților. Mulți dintre oamenii stăpâniți de duhurile necurate au primit vindecare prin rugăciunile sale, conform istoriei locului.

La trecerea sa la cele veșnice, trupul Sf. Ghelasie a fost îngropat lângă vechea biserică a Mănăstirii Râmeț. Cu timpul a devenit necunoscut locul în care acesta a fost înmormântat.

Eu vă spun, după 60 de ani de preoție: sunt și călugăr, sunt și creștin, sunt și pustnic. Am dreptul să apăr Adevărul. E lucrarea lui Dumnezeu. O zi, cât mai avem de trăit, o săptămână, un an, o mie de ani - să susținem Adevărul! Puteți să mâncați orice, să beți orice, dar să fiți în Adevăr! Unde e Adevărul, acolo e Biserică. Și dacă un ins o susține acolo, nu e un singur ins acolo, e Biserica întreagă acolo, în el. 

V-am spus: să știi să mori, că sigur vei învia în fiecare zi. Nu apărăm un cozonac frumos de Paste. Apărăm Adevărul, care reprezintă Biserica și Veșnicia, Creatorul! Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Să fim gata de jertfă !

Dacă am reușit să vă întind aripile, sunt bucuros. Iar bucuria e mai mare, când știi că e și altul bucuros ca tine.

Arhimandrit ARSENIE PAPACIOC

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește astăzi pe doi dintre cei mai râvnitori Apostoli ai lui Hristos și anume pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Unul din motivele pentru care acești Sfinți Apostoli sunt cinstiți în aceiași zi, este acela că amândoi au murit pe 29 Iunie. Pe lângă faptul că acești Sfinți Apostoli sunt prăznuiți în aceiași zi, o altă asemănare este aceea că numele lor au fost schimbate. Întâiul nume al lui Petru era Simon iar Pavel se chema Saul. Dar din momentul în care au devenit propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos, numele lor au fost schimbate pentru a arata transformarea lăuntrică pe care aceștia au suferit-o în momentul în care L-au urmat pe Hristos. Pornind de la semnificația numelor celor doi Sfinți Apostoli adică Petru (piatră) iar Pavel (mic, umil), împreună arată un model pe care creștinul trebuie să îl urmeze și anume, tari în credință și smeriți. Ambii Sfinți suferă mucenicia la Roma în timpul împăratului Nero, Sfântul Apostol Petru fiind răstignit cu capul în jos iar Sfântul Apostol Pavel moare decapitat. 

Mitropolitul Ambrosie de Kalavrita (Biserica Greciei) consideră că noul coronavirus este un plan al forțelor demonice care duce umanitatea la pecetea lui antihrist.

La 25 iunie 2020 fostul Mitropolit de Kalavrita și Aigio al Bisericii Ortodoxe Elene Ambrosie (Lenis) a declarat că sub pretextul vaccinului împotriva noului coronavirus omului îi va fi implantat un cip cu pecetea lui antihrist, relatează site-ul „Romfea”.

Potrivit Mitropolitului, „întreaga poveste cu noul coronavirus nu este altceva decât un plan al forțelor demonice care duc umanitatea la acceptarea pecetei lui antihrist, adică a cipului cu numărul 666, care va fi implantat în corpul nostru sub pretextul vaccinului împotriva noului coronavirus”.

Mitropolitul consideră că, folosind multe metode și sloganuri, cei care stau în spatele acestui plan demonic „au încercat să insufle frică și panică”, ceea ce va duce la faptul că „atunci când va fi creat vaccinul, toți cei care se tem de coronavirus se vor grăbi să-l obțină și împreună cu el vor primi și pecetea lui antihrist”.