Greșelile pentru care vom fi judecați se împart în patru feluri:

1. Răutățile pe care le facem noi;

2. Răutățile pe care le fac alții din cauza noastră;

3. Bunătățile pe care nu le-am făcut;

4. Bunătățile pe care nu le-au făcut alții, împiedicați de noi.

Toate, toate cu tot amănuntul vor fi cercetate.

Arhimandrit Arsenie Papacioc

Aiud, Pitești sau Gherla, Golgota românească
Ce-a răstignit în sine ai noștri dragi părinți,
Cuptoru-n care focul a oțelit metalul
Vărsând din a sa gură și mucenici și sfinți!

Din beciuri zăvorâte și pline de duhoare,
Făcut-ați sfinte-altare pe care să jertfiți
Și sufletul și trupul și ultima suflare,
Murit-ați pentru lume, ca-n Domnul să trăiți!

Cu sângele spălat-ați mulțime de păcate
Pe care neamul nostru, din moși strămoși le-a strâns,
Ați fost aleși să duceți o cruce pan' la moarte!
Doar îngerii din ceruri și mamele v-au plâns!

În bezna disperarii și-a chinurilor grele,
Răzbit-a ca o rază nădejdea în Iisus.
Și mucegaiul umed schimbatu-s-a în stele,
Pe care Domnul nostru pe frunte vi le-a pus.

Din mlaștina durerii crescut-au spre lumină,
Cu lujere firave, frumoase flori de crin,
Din glod hidos se-nalță o aura divină
Ce-acoperă durerea și greul lor suspin!

Trait-ați fericirea, în suferință adâncă!
Încătușați în lanțuri, înfometați și goi,
 Și dragă v-a fost crucea, ce către cer vă urcă,
Prin voi trăim noi astăzi și voi trăiți prin noi!

,,Concepția corectă despre Tradiția patristică este că ceea ce tămăduiește este ortodox, iar ceea ce-l distruge pe om este erezie".

Părintele Ioannis Romanidis, în Dogmatica Empirică

Egoul este de multe ori caracterizat în literatura duhovnicească drept un adversar versat şi oportunist, în stare să întoarcă o întreagă situaţie în avantajul lui, în tentativa lui de a ne abate din progresul nostru duhovnicesc. Care este, după opinia sfinţiei voastre, cea mai importantă calitate a celui ce ne poate ajuta să biruim în războiul împotriva abilului ego, care este în permanentă schimbare?

– Pocăinţa. Să ne recunoaştem greşelile şi păcatele este lucrul cel mai important pe care îl putem face. Şi nu să ne recunoaştem păcatele pentru a reuşi altceva ci, pur şi simplu, pentru a vedea adevărul cu privire la noi.

"Diavolul atâta se luptă, nu cumva să te vadă că păzești mintea. De aicea i‑o venit tulburarea diavolului. Cum vede că tu cauți să îți aduni mintea în rugăciune, cum se tulbură.

Dacă eu fac rugăciune și mintea se duce când la deal, când la vale, nu‑mi face nimic. Ooo, pot să stau și singur. Pot să stau și între munți, nu‑mi face nica diavolul. El atunci se tulbură, când caut să păzesc mintea și, atunci când vine un gând, zic mereu Doamne Iisuse și nu iau aminte la draci."

Sfinții Părinți

Un Acatist primit în această seară.

Cu astfel de copii, de viitor, totul va fi bine, veți vedea.

Puţini sunt pustnicii din Carpaţi despre vieţile cărora mai există cineva care să poată depune mărturie. Unul dintre ei este părintele Arsenie Praja, cunoscut mai degrabă sub numele de "pustnicul din Apuseni". Părintele Nicodim Dimulescu, de la Mănăstirea Crasna, judeţul Prahova, care i-a fost ucenic, ne-a povestit câteva amintiri şi ne-a oferit câteva fotografii. Uneori retras departe de lume, alteori coborât printre oameni, părintele Arsenie Praja este dovada vie că măsura sfinţeniei poate fi atinsă chiar şi-n rătăcitele noastre timpuri.

Apusenii au rămas, cu certitudine şi-n zilele noastre, o tainică vatră de pustnicie. Din necunoscute trecuturi, aici au existat şi încă există, chiar dacă despre ei, noi, trecătorii zgomotoşi prin vremuri, nu ştim nimic sau nu vrem să mai aflăm, părinţi care, retraşi prin văgăunile munţilor, răspund într-un mod desăvârşit chemării lui Dumnezeu la sfinţenie. Ei duc mai departe peste veacuri o tradiţie unică, inconfundabilă, o trăire în vederea lui Dumnezeu. De la aceşti pustnici răzbat până în vieţile noastre, conectate la modernitatea care-L înghesuie sau Îl vrea alungat pe Creator din propria-I Creaţie, frânturi de viaţă, modele de moralitate şi, cine ştie, dacă nu cumva datorăm rugăciunilor lor răbdarea lui Dumnezeu.