Omul de știință, dr Steven Quai, arata ca virusul Sars cov 2 nu e natural, ci creat în laborator

Tipar
Video
Topic
Cunoaștere, Știință și Cercetare
Viață și Sănatate

Studiul care răstoarnă teoria apariţiei COVID-19. Medicul Steven Quay: SARS-COV-2 nu este natural

Îndemnul Părintelui Iustin Pârvu de a mărturisi cu toții adevărul

Autor
Părintele Iustin Pârvu
Tipar
Articol
Topic
Duhovnici și Învățături

Adevăratul om de cultură și de elită iese în față și acela strigă și răcnește cu toate forțele lui și apără valorile pe care el le-a construit și pe care el le trăiește. Pentru că dacă ar fi tăcut tot așa, de pildă un Eminescu, ar fi tăcut Radu Gyr, un Nichifor Crainic, sau oameni de mai mică talie – ‘apăi am fi fost de mult prăbușiți. Dar acești oameni, ca niște mici apostoli, am putea spune, au fost mereu prezenți și au strigat și s-au opus la toate metodele de întunecare a ființei noastre ortodoxe… Iar această problemă nu este una oarecare, după mine este cea mai grea problemă a omenirii și a creștinătății. Dar acum la noi, se simte foarte jenat un domn ziarist, se simte jenat un istoric, un om de literatură sau știință… ca să susțină o temă cu ordin religios și să înfrunte vreo primejdie. Nu! Nu cumva să fie deranjat!

Nici tăcerea sihaștrilor nu este scuzabilă. Monahul, preotul care socotește că face o misiune în cadrul Bisericii, dar nu participă direct la aceste adevăruri, la aceste atacuri și primejdii în care ne găsim – nu este monah, nu este preot. Dacă nu simte să participe direct și să-și asume răspunderea ca un mic misionar al vremurilor, în zadar este toată rugăciunea lui.Tăcerea în fața acestor pericole este o lepădare a noastră de adevăr. Pentru că ne înrobim și ieșim din libertatea Adevărului. Adevărul ne face liberi, nu ne pune cip. Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii, potrivnică Evangheliei. Libertatea Evangheliei lui Hristos în fața acestei lumi este un pericol terorist.

Tăcerea noastră înseamnă sclavie și îngroparea Ortodoxiei. Oamenii noștri de elită, prin tăcerea lor nu fac decât să construiască sicriul Ortodoxiei pe care i-l pregătește stăpânirea acestei lumi.

Sfaturi pentru femeile care au făcut avorturi

Tipar
Articol
Topic
Cultura Vieții
Experiențe și Studii de Caz
Viață și Sănatate

Persoanele care au făcut avorturi, fie că au făcut mai multe, fie că au făcut mai puţine, să ştie că au făcut crime îndoite (duble), fiindcă au despărţit pruncii nevinovaţi de amândouă vieţile: şi de viaţa aceasta trecătoare, şi de viaţa veşnică, deoarece au murit nebotezaţi. De aceea păcatul acesta este nemaipomenit de mare şi este strigător la cer. Sufletele pruncilor strigă la Dumnezeu din locul acela întunecos şi părăsit unde se află, cerând răzbunare. Cer pedeapsă urgentă pentru părinţii lor şi pentru cei ce au contribuit la chinuirea şi la moartea lor. De aceea, în casele unde s-au făcut aceste păcate, soţii nu mai pot locui la un loc şi din cine ştie ce lucru minor ajung la certuri, bătăi şi despărţiri. În alte case intră boala şi paguba. În multe locuri moartea le scurtează viaţa prin accidente şi aşa o mulţime de urgii se abat pe capul celor ce au făcut avorturi.

Citiţi cu luare-aminte acest îndrumar şi căutaţi să faceţi cu credinţă cele ce citiţi ca să vă salvaţi sufletul. Şi să nu vi se pară că faceţi prea mult pentru pruncii avortaţi, pentru că, dacă aceştia ar fi trăit, ar fi trebuit să faceţi pentru ei o mai mare cheltuială şi osteneală, deoarece trebuia să-i îmbrăcaţi, să-i încălţaţi, să le daţi de mâncare, să-i îngrijiţi, să-i faceţi mari şi să-i daţi să înveţe carte. Dacă aţi fi omorât vreunul din ei şi v-ar fi aflat autorităţile, nu aţi fi scăpat fără ani mulţi de închisoare (puşcărie).

Extremist israelian, atac asupra Bisericii Ortodoxe Române. Care este reacția BOR

Tipar
Știre
Topic
Atitudini și Analize
România în lume
Știri Internaționale

Un extremist israelian a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce a atacat o biserică ortodoxă română dintr-un cartier din Ierusalim. Pe imagini se vede cum atacatorul încerca să spargă uşa lăcaşului de cult cu un bolovan. Acesta a vrut să dea jos emblema Patriarhiei Române și a reușit să îndoaie crucea de pe edificiu. Patriarhia Română susține că incidentul este un act de barbarie, "rodul otrăvit de ură al fanatismului anticreștin".

Biserica Ortodoxă Română din Ierusalim a fost atacată de un extremist israelian

Biserica Ortodoxă Română din Ierusalim a fost atacată de un extremist israelian
 

Patriarhul Ierusalimului a condamnat, printr-un comunicat, atacul comis de extremist.

Oficialii Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului afirmă că astfel de atacuri împotriva lăcaşurilor de cult, bisericilor și moscheilor din Ierusalim sunt în creștere alarmantă, iar eșecul autorităților de a reacționa, dar și toleranța lor față de astfel de acte teroriste, va conduce cu siguranță la alimentarea și mai intensă a conflictului.

O asistentă medicală de la "Marius Nasta" a murit, la o săptămână după rapel

Autor
Emanuel Focsan @ Realitatea Plus TV
Tipar
Știre
Topic
Experiențe și Studii de Caz
Viață și Sănatate

O asistentă medicală de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” a murit pe 28 ianuarie, la o săptămână după ce a primit cea de-a doua doză de vaccin, a confirmat, vineri seară, Ministerul Sănătăţii. Femeia n-a avut reacţii adverse nici după prima doză de vaccin, nici după rapel, iar cauzele decesului urmează a fi stabilite de către medicii legiști.

”Asistenta medicală, în vârstă de 55 de ani, a fost vaccinată la 21 ianuarie a.c. cu doza de rapel şi a decedat la 28 ianuarie a.c. Menţionăm că nu au existat reacţii adverse nici după prima doză de vaccin, nici după rapel”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

”Pentru corecta informare a opiniei publice vom reveni cu precizări în momentul în care vom avea rezultatele preliminare ale autopsiei”, a mai transmis ministerul.

Beatrice Mahler, managerul Institutului, a transmis presei o serie de precizări.

„Colega noastră avea 55 de ani, a decedat la domiciliu în 28 Ianuarie, doza de rapel a fost efectuată în 21.01.2021. Menționez că nici după prima doza, nici după rapel nu au fost reacții adverse la colega noastră”, a precizat Mahler.

 

Doctorul Dumitru Uţă – un Sfânt martir al închisorilor comuniste – (11 Decembrie 1915 – 5 Februarie 1980)

Autor
Dumitru Lungu
Tipar
Poveste
Topic
Biografii și Pesonalități
Lupta cea bună
Sfinți și Minuni

Mărturii din închisorile comuniste despre „Doctorul fără de arginți”- Dumitru Uță

În anul 1948 mă găseam la închisoarea Aiud. Datorită unei împrejurări favorabile urma să fiu pus în libertate. Aveam posibilitatea, prin mijlocirea unor hârtii semnate în alb, să scap din închisoare câțiva camarazi. Între cei pe care îi puteam salva, era și Doctorul Uță. El reprezenta unul dintre oamenii pe care-i stimam și-i admiram, pentru că era oricând gata să se jertfească pentru binele altora. Din pricina regimului din închisoare, unde se găseau mii de oameni, mulți dintre deținuți înnebuniseră, iar alții erau pe cale să înnebunească. Toți aceștia erau separați în secții unde se aflau camere comune și cu un regim ceva mai îngăduitor.

Cel care se îngrijea de aceștia, cel care își dădea hrana lui primită ca oricare alt deținut, de la închisoare, era domnul doctor Uță. Cum se îmbolnăvea cineva în penitenciar, fie deținut, fie gardian, doctorul Uță era prezent. Dacă cineva chiar și din familia gardienilor cădea la pat, singura speranță era doctorul Uță. Acela care da totul pentru bolnavi, că erau oameni buni sau răi, hoți sau cinstiți, angajați ai administrației sau victime, era doctorul Uță. Tot ce făcea era din dragoste pentru om.

Vaccinare anti-covid: Un alt medic rezident din Cluj a suferit o semipareză severă după ce a primit doza de rapel

Tipar
Știre
Topic
Experiențe și Studii de Caz
Viață și Sănatate

"Mă simțeam foarte, foarte moleșit, cu cefalee, dureri musculare, stare de greață, amețeală, iar noaptea, când m-am trezit, nu am putut să mă mișc, a suferit o semiparalizie pe partea stângă, în zona în care fost administrată și prima doză”, a declarat medicul rezident, la un post tv local. El nu se simte bine nici acum iar starea grea persistă.

O profeție din 2007 - Părintele Savas Achilleos: antihristul va prelua scaunul sănătății

Autor
Părintele Savas Achilleos
Tipar
Articol
Topic
Profeți și Profeții

,,Antihristul va prelua scaunul sănătății. Este o gripă care va veni. Va arăta ca o gripă. O boală fabricată. Recomandarea este, să evitați orice tip de vaccinare. Cei care nu sunt vaccinați vor fi izolați.” (Omilie 11/10/2007) ~ Părintele Savas Achilleos †

Realizatorul emisiunii "În gura presei" a declarat, joi, la "Sinteza zilei", că dacă i se va cere să facă test la îmbarcarea în avionul care trebuie să-l aducă în țară va refuza.

Autor
Mircea Badea
Tipar
Știre
Topic
Atitudini și Analize
Experiențe și Studii de Caz
Viață și Sănatate

Mircea Badea ar putea să aibă probleme la întoarcerea în România și asta potrivit noilor norme anti-COVID. Realizatorul emisiunii "În gura presei" a declarat, joi, la "Sinteza zilei", că dacă i se va cere să facă test la îmbarcarea în avionul care trebuie să-l aducă în țară va refuza.

"Discuția este despre drepturile fundamentale ale omului, dreptul cetățeanului de a se întoarce în țara lui. Eu sunt cetățean român și este dreptul meu să mă întorc în țara României. Nu poate să-mi suspende cetățenia. Acum un an când stăteam toți pe burtă în casă țineți minte că evident nu s-au putut închide granițele pentru cetățeni pentru că ei puteau să se întoarcă în țara lor.

Ținem minte și faptul că România a fost singura țara de pe planetă care îți aresta cetățenii infectați, adică îi băga în spital cu forța, fie că aveau, fie că nu aveau nevoie. Pe cei care chiar nu aveau nevoie de spital îi băga în spital și îi îmbolnăvea și mai rău întrucât îi băga între cei care erau foarte bolnavi.

Asta s-a întâmplat în România unde, desigur, discuția despre drepturi și libertăți enervează pentru că noi suntem specialiști, noi suntem experți, suntem singurii de pe planetă. Eu nu vreau niciun test, eu sunt plecat din România și eu zic că eu am dreptul să mă întorc în România.

Iulian Capsali face dezvăluiri exclusive despre Cazul Suceava: COPILUL NU A MURIT ÎNECAT ca urmare a botezului.

Autor
Iulian Capsali
Tipar
Știre
Topic
Societatea Civilă

„Pe canale semi-oficiale (pe surse, cum se spune în breaslă), astăzi am aflat că rezultatul autopsiei copilului exonerează de vină pe Părintele Alexandru: copilul NU A MURIT ÎNECAT!

Rezultatele oficiale vor fi date după examinarea anatomo-patologică a țesuturilor prelevate, tocmai ca să fie extrem de precis diagnosticul morții bietului copil, care avea - în ciuda a ce spun părinții, care nu făcuseră investigații aprofundate, fiind la primul copil - probleme congenitale enorme. Dumnezeu să-l odihnească, că după botez nu mai are ce ierta, e un înger în trup!

Tot circul este făcut de progresiști, prin canalele de presă și ONG-urile Soros de tip Declic, ca să oculteze crimele din spitale, pacienții morți carbonizați la Piatra Neamț și mai ales la Matei Balș. Scopul: să-l salveze pe omul lui Coldea (al Securității Globaliste) și al progresiștilor din guvern, puiul de securist pregătit în retortele sistemului, Voiculescu. Vizată fiind, evident, privatizarea sistemului de sănătate, adică miliarde de euro.