Sfântul Efrem Sirul - despre cele 8 boli ale sufletului și cum să le vindeci

Autor
Sfântul Efrem Sirul
Tipar
Articol
Topic
Lupta cea bună
Sfaturi, Rugăciuni și Învățături
Sfinți și Învățături

Cele opt gânduri din care vine tot ce-i rău şi din care omul nostru lăuntric se îmbolnăveşte adânc şi de moarte sunt următoarele: lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de arginţi, mânia, întristarea nepotrivită, trândăvirea, slava deşartă, trufia. Tocmai acestea poartă război cu fiecare om.

  1. Şi tu, fiule, dacă vrei să birui lăcomia pântecelui, să îndrăgeşti înfrânarea, să ai frică de Dumnezeu, şi vei birui.
     
  2. Dacă vrei să birui curvia, să îndrăgeşti privegherea şi însetarea, să te gândeşti întotdeauna la moarte şi sa nu stai niciodata de vorbă cu femeile, şi vei birui.
     
  3. Dacă vrei să birui iubirea de arginţi, să îndrageşti neagonisirea şi necheltuirea.
     
  4. Dacă vrei să birui mânia, să ţii minte cum Domnul nostru Iisus Hristos nu S-a mâniat pe evrei, cu tot răul pe care I l-au făcut, ci chiar S-a rugat pentru ei.
     
  5. Dacă vrei să birui întristarea nepotrivită, să nu te mâhneşti nicicând pentru cele vremelnice, ci dacă te vor răni cu vorba, sau nu îţi vor da pace, sau te vor necinsti, nu te întrista, ci, dimpotrivă, bucură-te. Întristează-te doar când păcătuieşti, dar şi aici să păstrezi măsura, ca să nu cazi în deznădejde şi să pieri.
     
  6. Dacă vrei să birui trândăvirea, îndeletniceşte-te macar o scurtă vreme cu vreo rucodelie, sau citeşte, sau roagă-te deseori.
     
  7. Dacă vrei să birui slava deşartă, să nu iubeşti laudele, nici cinstirile, nici hainele bune, nici şederea pe locurile de frunte, nici întâietăţile, ci, dimpotrivă, să te bucuri atunci când eşti ocărât şi defaimat în chip mincinos, şi să te mustri pe tine însuţi, zicându-ţi că eşti mai păcătos decât orice om.
     
  8. Dacă vrei să birui trufia, orice ai face, să nu zici că lucrul acela s-a făcut cu puterile tale, ci fie că posteşti, fie că petreci vremea în priveghere, fie că dormi pe pământul gol sau îngenunchezi adesea făcând metanii, să spui: “Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu acoperământul lui Dumnezeu se face aceasta, nu cu puterea mea”…

Nimic nu poate fi mai simplu şi accesibil decât această reţetă Sfantului Efrem Sirul împotriva celor opt boli ale sufletului – iar pentru ca ea să fie mai puternică şi mai eficace, adaugă rugăciunea aceluiaşi Sfant Efrem Sirul: “Doamne şi Stăpânul vieţii mele! Duhul trândăvirii, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie, iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei daruieşte-mi mie, slugii Tale.”

Sursa:


Reţetar duhovnicesc
sau
Doctorie duhovnicească adunată din lume

NOTĂ ORTODOXIA.RO:

Viața Sfântului Efrem Sirul:

Sfantul Efrem Sirul este un sfant cuvios care s-a nevoit in nordul Mesopotamiei, in cadrul secolului al IV-lea. Nascut in jurul anului 306, in localitatea Nisibe, si trecut la cele vesnice in data de 9 iunie 373, in localitatea Edessa, Cuviosul Efrem este pomenit de Biserica Ortodoxa in ziua de 28 ianuarie.

Din dragoste de Dumnezeu, sfantul sirian a compus si ne-a lasat drept mostenire duhovniceasca o serie de imne teologice si de cuvinte intelepte; dintre toate lucrarile scrise ale Sfantului Efrem, cea mai cunoscuta ramane insa rugaciunea care ii si poarta numele:

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul:

“Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanie si al grairii in desert nu mi-l da mie; iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdării si al dragostei, daruieste-mi-l mie, slugii Tale! Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.”

Articole Recente