„Studiile de gen nu sunt dezbatere liberă de idei, ci îndoctrinare politico-stângistă”

Autor
Senator Vasile-Cristian Lungu
Tipar
Mărturie
Topic
Marxism și Corectitudine Politică

După ce mai multe universități românești, printre care Universitatea din București și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, au deplâns adoptarea în Parlamentul României a legii care interzice propaganda gender în învățământ, argumentând că este o ingerință politică în educație și că universitățile au nevoie de libertate de dezbatere pentru orice idei, inițiatorul legii, senatorul Vasile Cristian Lungu, le-a transmis câte un memoriu în care cere clarificări cu privire la poziția lor.

El întreabă dacă universitățile propun studiile gender în sens obiectiv și istoric, ca istoria comunismului sau nazismului, sau de fapt propun transformarea teoriei gender în grilă generală de interpretare pentru toate obiectele de studiu:

„Este predată teoria de gen în instituția dumneavoastră în cursuri obiective precum nazismul sau comunismul (unde profesorul nu este propagandistul nazismului sau comunismului) sau teoria de gen este propusă în instituția dumneavoastră ca grilă de lectură unică, așa cum sub comunism era impusă istoriei, literaturii sau filologiei grila de lectură marxistă?”

Senatorul mai afirmă că „studiile de gen nu sunt dezbatere liberă de idei, ci îndoctrinare politico-stângistă” și întreabă în memoriu:

„Universitatea dumneavoastră respinge propaganda politică, dar oare este în regulă să permită unei teorii ideologico-politice (de sorginte neo-marxistă) să se propage necritic și să fie propusă studenților pe post de știință obiectivă?”

Senatorul întreabă oficialii universităților dacă au de gând să rescrie manualele de Biologie și să transforme în politici interne ultimele consecințe ale studiilor gender, acceptând în echipele sportive universitare bărbați care se pretind femei, care folosesc toaletele femeilor și care concurează cu femeile în competiții?

Senatorul le întoarce oficialilor afirmația că „universitățile lor se opun oricărui fel de intruziune politică” în dezbaterea universitară:

„Propunerea mea legislativă (L87/2020) exact asta legiferează. (…) Ideologia de gen provine din programul grupărilor politice neo-marxiste, deci are și o implicație politică.”

În final, senatorul întreabă dacă respectivele instituții de învățământ au în programul lor vreun obiect de studiu despre viața de familie, obiect de studiu care ar putea aduce o contribuție concretă la societate prin creșterea fericirii conjugale și micșorarea rata divorțurilor.

Memoriul a fost transmis Universității din București, Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Universității de Vest din Timișoara și Universității Lucian Blaga din Sibiu.

Redăm în continuare extrase din memoriul senatorului Lungu.

Excelențele Voastre,

(…) Vă scriu din respect pentru știință, dar și din datoria mandatată pe care am primit-o din partea cetățenilor României în calitate de senator ales.

Vă mărturisesc că parcurgând comunicatul online pe care vi l-ați asumat, am înțeles că în instituția de mare prestigiu și aplaudată la nivel internațional pe care o păstoriți este acceptată și pusă în practică o teorie care a apărut relativ recent în mediul academic internațional și național, dar care este extrem de controversată și care a dus la câteva consecințe practice foarte dăunătoare normalității unei societăți firești. Precizez că demersul meu legislativ vine din experiențe proprii pe care le-am întâlnit în mediul academic din Statele Unite ale Americii unde am fost educat.

 

Așadar, ținând cont de cele expuse mai sus, aș dori să vă îndrept atenția asupra câtorva întrebări la care, vă rog, cu respect, să-mi oferiți răspunsuri pentru a reuși să clarificăm o situație de fapt care există sau nu în instituția dumneavoastră.

1. Dat fiind faptul că Universitatea Babeș-Bolyai îl are ca patron academic și spiritual pe omul de știință, doctorul Victor Babeș, pioner al biologiei, aș dori să vă întreb dacă biologia este edificatoare și clară în privința diferențierii bărbat-femeie sau e nevoie de o altă știință și care ar fi aceasta în cadrul căreia să fie analizată diferențierea mai sus amintită?

2. Dacă știința se bazează pe observație empirică, în natură, iar știința biologiei nu este suficientă pentru a explica diferențierea bărbat-femeie și ar mai exista nevoia unei alte științe care să studieze genurile, cum poate face această știință observația genurilor, să le poată analiza și să stabilească unde se regăsește genul într-un om: în mintea lui, în imaginația lui, în sufletul lui etc.? Sexul biologic se poate observa prin studiu empiric al organele genitale. Dar, genurile unde se pot observa?

3. Este acceptată în instituția dumneavoastră teoria/opinia că genul unui copil este un concept diferit de sexul biologic al acelui copil și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași? Deci, că genul unui copil nu trebuie să corespundă neapărat sexului biologic și că acel copil este, în consecință, sănătos din punct de vedere psihologic sau psihiatric?

4. Considerați că sexul biologic dobândit la naștere nu ar trebui să eticheteze persoanele drept femeie sau bărbat, ci fiecare copil ar trebui singur să își aleagă dintre zecile de tipuri de gen, inventate de susținătorii teoriei de gen, în funcție de preferința personală zilnică?

5. Acceptați faptul că un copil care este născut cu organe sexuale masculine nu înseamnă neapărat că este băiat, ci poate să fie din punct de vedere al sexului băiat, dar din punct de vedere al genului fată sau să aibă un gen fluid (o zi fată, o zi băiat, a treia zi din nou fată ș.a.m.d.)?

6. Știați că susținătorii teoriei de gen clamează că există cel puțin 114 genuri precum:

Agender: sentimentul de lipsă/absență a genului sau de gen neutru
Amicagender: gen care se schimbă în funcție de prietenul/prietena cu care ești într-un moment sau altul
Androgin: sentimentul de a fi un amestec de trăsături de gen masculine și feminine (și adesea și neutre)
Agenital: dorința de a fi fără caracteristici sexuale primare, fără însă a fi neapărat lipsit de gen; un agenital se poate identifica și cu oricare alt gen în mod simultan
Astralgender: un gen care se simte conectat cu spațiul cosmic
Bigender: sentimentul de a avea două genuri fie simultan, fie consecutive și alternative; de obicei cel care se simte așa se poate descrie ca „în mod traditional bărbat” și „în mod traditional femeie”, dar nu e obligatoriu
Ceterogender: un gen non-binar (n. ed. – care implică existența a mai mult de cele două genuri, masculin și feminin) cu sentimente specific masculine, feminine sau neutre
Ceterofluid: ceterogender ale cărui sentimente specific masculine, feminine sau neutre fluctuează
Cisgender: sentimentul de a te identifica mereu cu genul (masculin sau feminin) care ți-a fost alocat la naștere
Demigender: se simte parțial de un gen și parțial de alt gen
Egogender: un gen a cărui experiență este atât de personală, încât nu poate fi descris decât ca „eu”
Existigender: un gen care există sau se simte prezent doar atunci când se face un efort conștient de a-l observa
Femgender: un gen non-binar, dar care e feminin în natura sa
Gemigender: a avea simultan două genuri opuse, fluide, care creează un flux împreună
Genderblank: un gen care poate fi descris numai ca un spațiu gol și alb, care apare în mintea celui care îl experimentează atunci când vine vorba de gen
Genderflow: un gen fluid între sentimente infinite
Genderfluid: sentimentul fluidității din cadrul propriei identități de gen; sentimentul că ai alt gen cu trecerea timpului sau în diverse situații; numărul de genuri care pot fi astfel experimentate în această fluiditate este nelimitat
Genderqueer: folosit inițial ca termen-umbrelă persoanele non-binare (n.ed. – care se identifică cu alte genuri, inventate și diferite de masculin/feminin); poate fi și o identitate de gen; descrie un gen non-binar indiferent dacă individul are tendințe masculine sau feminine
Heliogender: un gen care este cald și arde?

7. În Universitatea Babeș-Bolyai poate fiecare student să își aleagă genul și să fie: băiat sau fată, fără ca sexul biologic să conteze, iar simpla clamare a unui gen (neurmată de nici un fel de operație de schimbare de sex biologic) să fie acceptată de instituție și pusă în practică în sensul preschimbării legitimației de student conform genului și nu sexului biologic (de exemplu: astralgender, agender, demigender, heliogender etc.)?

8. Studenții care sunt născuți băieți, dar clamează că sunt, de fapt, fete, sunt acceptați în competiții sportive în cadrul UBB rezervate doar fetelor? Mai mult, acestor băieți li se permite să utilizeze toaletele și dușurile fetelor din interiorul clădirilor UBB pentru că ei simt că sunt, de fapt, fete?

9. Invocați în poziția dumneavoastră „apărarea libertății și autonomiei academice”. Considerați că această libertate și autonomie academică trebuie să includă o serie extrem de periculoasă de teorii/opinii interzise în mediul academic din Europa, precum superioritatea intelectuală a membrilor unei rase sau a alteia? Excelențele Voastre, nu putem argumenta selectiv doar anumite teze care ne convin și care sunt lipsite de consens academic.

10. Este predată teoria de gen în instituția dumneavoastră în cursuri obiective precum nazismul sau comunismul (unde profesorul nu este propagandistul nazismului sau comunismului) sau teoria de gen este propusă în instituția dumneavoastră ca grilă de lectură unică, așa cum sub comunism era impusă istoriei, literaturii sau filologiei grila de lectură marxistă?

Vă întreb acest lucru pentru că o asemenea grilă de lectură nu ar fi științifică, deci neutră, ci partizană, deci neștiințificăÎn logica ei, unele aspecte ar fi înfierate ca „reacționare”, „patriarhale”, iar altele ar fi lăudate ca „subversive”, „revoluționare”, „progresiste”.

Iar dacă acesta este cazul, această teorie nu are ce căuta în universități și nu ar trebui să fie prezentată ca un adevăr științific absolut studenților pentru că este neștiințifică și partizană ideologic. Universitatea dumneavoastră respinge propaganda politică, dar oare este în regulă să permită unei teorii ideologico-politice (de sorginte neo-marxistă) să se propage necritic și să fie propusă studenților pe post de știință obiectivă?

De fapt, studiile de gen nu sunt dezbatere liberă de idei, ci îndoctrinare politico-stângistă (mai mult sau mai puțin radicală). Ele nu (in)formează tinerii, ci îi formatează ideologic.

Așa cum instituția dumneavoastră clădită pe principii morale și drepte se opune „oricărui tip de intruziune politică sau ideologică asupra științei/mediului academic”, propunerea mea legislativă (L87/2020) exact asta legiferează, ca nicio ideologie (precum cea de gen) să nu fie impusă în unitățile de învățământ, pentru că are repercusiuni grave asupra integrității tinerilor.

Ideologia de gen provine din programul grupărilor politice neo-marxiste, deci are și o implicație politică. De aceea, Universitatea Babeș-Bolyai ar trebui să se opună ideologiei de gen și să susțină propunerea mea legislativă.

P.S: Excelențele Voastre, vă rog să-mi comunicați, ca parte a răspunsului la acest memoriu, dacă în instituția dumneavoastră există în prezent acceptată o materie despre întemeierea unei familii, despre relațiile soț-soție, despre cum să crească o familie copiii, despre armonia în familie cu scopul de a crește fericirea conjugală și de a micșora rata divorțurilor?

Cu deosebită stimă,
Senator Vasile-Cristian Lungu

 

Image removed.

Articole Recente
  • 12 hours ago
    Știm că aveţi mare evlavie către Maica Domnului, ne puteţi spune câte ceva despre Maica Domnului?
  • 13 hours ago
    Chipul Maicii Domnului este de nesuportat pentru draci. Diavolul urăşte numele ei. Prin urmare, acest nume este mântuitor pentru noi. finţii Părinţi ai Bisericii spun că dracii tremură auzind numele Maicii Domnului, căci ea L-a născut pe Mântuitorul nostru, Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu, care a stricat şi va strica până la sfârşitul veacului lucrurile diavolului, cel care caută să ne depărteze de Hristos şi să ne piardă pentru totdeauna.
  • 15 hours ago
    Acestea, așa săvârșindu-se, Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu Maria nimic nu știa de înfricoșatele munci ale Fiului său, fiindcă ea se afla în Betania, în casa lui Lazăr, împreună cu surorile lui și cu alte femei, care neîncetat o mângâiau și o păzeau de aproape, cum le poruncise Domnul, și măcar că nu știa nimic de Fiu ei Cel iubit, însă plângerea nu înceta nicidecum, cunoscând cu duhul că Fiul ei pătimește.  
  • 15 hours 35 minutes ago
    Fiind pusa in mijlocul Bisericii, Sfanta Icoana a „Adormirii Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu” preotii stau imprejur, imbracati in toate podoabele preotesti; iar cel mai mare, luand cadelnita si cadind in cruce inaintea Icoanei, incepe a canta acest tropar pe glasul al cincilea (Acolo unde se va afla Epitaful Adormirii sa se urmeze dupa tipicul aflat la sfarsitul acestui Prohod)
  • 15 hours 35 minutes ago
    Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare."
  • 15 hours 37 minutes ago
    Împărăteasa mea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea străinilor şi ajutătoarea săracilor, bucuria celor mâhniţi, acoperitoarea necăjiţilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii: dezleagă-l precum vrei, că nu am alt ajutor în afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună în afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor.
  • 15 hours 37 minutes ago
    Îndrăzniți, lumea e a lui Hristos!
  • 15 hours 38 minutes ago
    O, Apărătoare a neamului creştinesc, Maica Celui ce ţine toate cu dreapta Sa, a lui Hristos Dumnezeul nostru! Revarsă asupra noastră milele şi darurile Lui ca să nu ne înfricoşăm noi de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, că celor ce nădăjduiesc spre Tine ai zis: „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”. Păzeşte adevărata şi sfânta noastră Dreptmăritoare Biserică şi locaşul acesta de dezbinări şi eresuri şi pune început de pocăinţă poporului nostru.
  • 15 hours 38 minutes ago
    Mulţi Părinţi purtători de Duh Sfânt au proorocit că la vremurile de pe urmă creştinii care se vor ruga Maicii Domnului, vor scăpa de cursele lui antihrist. Maica Domnului totdeauna ascultă cererile noastre şi este grabnica noastră ajutătoare. Rostirea zilnică a 150 de rugăciuni «Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-Te!...» aduce mult har în sufletele celor care împlinesc această pravilă şi le întăreşte în suflete nădejdea şi râvna pentru mântuire. TOATĂ NĂDEJDEA NOASTRĂ SPRE TINE O PUNEM, MAICA LUI DUMNEZEU, PĂZEŞTE-NE SUB SFÂNT ACOPERĂMÂNTUL TĂU! Pravila de rugăciune “Bogorodicina” - Născătoare de Dumnezeu -
  • 15 hours 38 minutes ago
    Maica Domnului fără cârtire a purtat crucea Fiului ei și tot așa o poartă și pe a noastră cu iubire mare, oricare ar fi ocara împotriva noastră și oricare ar fi nevoința noastră, și cu atât va fi mai greu pentru ea, cu cât o lepădăm și o ignorăm. Ea este deci, mult mai aproape de cei necăjiți și ocărâți, decât de cei ce sunt scutiți. Părintele Arsenie Papacioc
  • 15 hours 39 minutes ago
    Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necăjiți, slabi și prigoniți în orice fel, decât s-ar simți înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfește mereu, suferă mereu și cred că se luptă chiar și cu dreptatea divină, apărând pe neputincioșii care o cer în ajutor. Iubește peste închipuire de mult și fără de alegere și pe cei ce sunt răi, și chiar și pe cei nepăsători. Niciun păcătos, oricât de mare ar fi, să nu se piardă, dacă Maica Domnului îl apără. Părintele Arsenie Papacioc
  • 15 hours 40 minutes ago
    Natura întreagă o preamăreşte pe Preasfânta Fecioară, care este desăvârşirea şi împlinirea tuturor. Pentru flori ea este trandafirul cel ales. Pentru păsări, Maica Domnului este turtureaua cea aurită, porumbiţa cea nevinovată, privighetoarea cea cu dulce glas. Pentru animale, Maica Domnului este mieluşeaua din care S-a născut Mielul lui Dumnezeu.
  • 1 day 18 hours ago
    Doctorița română Camelia Smicală din Finlanda a postat miercuri un studiu de caz în care își prezintă opinia personală, bazată pe cunoștințe medicale teoretice și practice, despre epidemia de coronavirus. Potrivit Cameliei Smicală, suntem într-o epidemie proclamată, dar pentru care „nu s-a dovedit patologia și fiziopatologia bolii și nici reacția cauză-efect, o "epidemie" demonstrată printr-o probă de laborator cu rată de eroare de 70-80%, avem un număr de decese raportate care nu sunt dovedite a fi cauzate de acel "ceva" și pentru asta am închis planeta, am generat o psihoză în masă și am anulat drepturile omului”.
  • 2 days 16 hours ago
    Doamne Dumnezeul nostru și al tuturor puterilor, daruiește sănătate și vindecă-i pe cei bolnavi, dă-le hrană celor înfometați, haine și adăpost celor ce nu au, libertate celor ce sunt lipsiti de ea, iertare de păcat tuturor. Luminează-le Doamne mintea celor ce sunt în examene. Dă Doamne liniște și pace în lume și ne iartă pe noi păcătoșii! Luminează-le mințile Doamne la toți mai-marii vremii care vor să distrugă întreaga omenire pentru ca să rămână ei stăpânii acestui sfint pământ al Tău Doamne! Întărește-ne în dreapta Ta credință, alungă de la noi pe toți vrăjmașii, cei văzuți și nevăzuți. Dăruiește-mi și mie Doamne, tot ceea ce doar Tu crezi că-mi este de folos; fie Doamne așa cum voiești Tu și nu după voia mea.
  • 2 days 17 hours ago
    Omul credinței este și apostol. În momentul în care ați devenit credincioși, tot atunci ați devenit apostoli. Creștinul este un apostol. Acesta este criteriul credinței. Dacă nu ești apostol, nu ai nicio flacără în tine. Credința vie este ceva care se revarsă și simți marea dorință de a o împărtăși ca să luminezi persoana de lângă tine. Te simți rău dacă nu poți să împărtășești și să dai această bucurie altora. Arhimandrit Athanasie Mitilinaios, Omilii la Cartea Apocalipsei, p. 465.
  • 3 days 18 hours ago
    O, Preasfantă Stăpână, Fecioara, de Dumnezeu Născatoare, mântuiește si ocrotește pe fiii mei (numele), pe toti pruncii, pruncele, tinerii, pe cei botezati si pe cei fără de nume si pe cei ce se află in pântecele mamei lor. Ocrotește-i pe ei cu acoperământul tău de Maică, păzește-i pe ei întru frica de Dumnezeu si întru ascultarea de părinți și roagă-te Domnului nostru și Fiului tău să le dăruiască lor ceea ce le este de folos pentru mântuirea lor. Îi încredințăm pe ei purtării tale de grija, Maică, că tu ești Acoperământ Dumnezeiesc al robilor tai. Amin
  • 4 days 18 hours ago
    După războiul romanilor cu perşii, Deciu împăratul s-a întors în Roma cu biruinţă şi cu dănţuire. Atunci preasfinţitul Sixt, papa Romei, cu clerul său, a fost prins de Valerian, eparhul Romei, şi închis în temniţa poporului. Sixt era din Atena, de neam grecesc, şi a fost mai întâi filosof, apoi ucenic al lui Hristos; şi mergând la Roma, a fost de bună trebuinţă Bisericii lui Hristos; pe de o parte, pentru înţelepciunea sa, iar pe de alta, pentru viaţa sa cea îmbunătăţită.
  • 4 days 19 hours ago
    În acest an se împlinesc 419 ani de la martirajul Sfântului Voievod
  • 4 days 19 hours ago
  • 1 week ago
    Fiica armașului Joldea din ținutul de istorie al Neamțului, a odrăslit duhovnicește din mila lui Dumnezeu, după arătarea mai multor semne dumnezeiești. Căsătoria cu un tânar evlavios, având dorința adâncă de trăire în feciorie și curăție, cu multă râvna pentru cele duhovnicești, apoi lipsa pruncilor, aduc sfântei Teodora, hotărârea de a îmbrățișa viața călugărească și pustnicească. Departe în părțile Buzăului la mănăstirea Vărzărești, apoi datorită năvălirilor turcești, retrasă în ținutul munților Sihlei, Teodora pusnica atinge măsura duhovnicească asemeni Sfintei Maria Egipteanca din pustiul Iordanului. Săracă, blândă, smerită, rugătoare adâncă către Dumnezeu, ajunge la starea de nepătimire și lucrare mis
  • 1 week 1 day ago
    Semnele apocaliptice Vânturi rele, pierzătoare, Ameninţă azi mereu Pe noroadele smerite Care cred în Dumnezeu. Bate “Crivăţul” năprasnic, De la Nordul Comunist, Răspândind în toată lumea “Dogmele” lui Anticrist. Din Apus “Austrul” suflă Aducând cu el “Progres”, Care naşte necredinţă Şi împrăştie eres. De la Miazăzi mai tare, “Băltăreţul” s-a pornit Şi, lovindu-se de “Crivăţ” Pe cei negri i-a-nroşit. Iar la Răsărit de soare, “Valul galben al lui Gog” Spumegă şi se frământă Cu “vlăstarii lui Magog”.
  • 1 week 1 day ago
    Schimbarea la faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru IISUS HRISTOS Evanghelia de la Matei (XVII, 1-9)
  • 1 week 2 days ago
  • 1 week 2 days ago
    LITURGHIA BUCURĂ CERUL MAI MULT CA ORICE Părinte Valerian, vă rugăm să ne povestiți câte ceva din experiența sf. voastre din temnițe.
  • 1 week 2 days ago
    "Traim in veacul cel de pe urma si vrajmasul mantuirii se sileste mai tare cu mestesugul lui, vazand ca se apropie sfarsitul. Sunt zilele smintelilor si este mare seceta de cuvantul lui Dumnezeu, lipseste povata cea sanatoasa pentru mantuire. Astazi, multi dintre cei credinciosi ajung la deznadajduire, din cauza lipsei de povatuitor, caci “a lipsit cel cuvios”, cum zice psalmistul.
  • 1 week 3 days ago
    Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram, Că sunt OM, că am o tară si o limbă si un neam. Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri morţii mei, Că din ei răsare pâinea si prin mine trăiesc ei. Valuri tulburi de uitare peste mortii mei se-asează, Limba nu ne mai e limbă, tara nu mai este trează, Azi ne-nvaţă imbecilii intereselor perfide, Cum să ne uităm eroii si să venerăm partide. Cum să cântărim istoria si s-o vindem pe bucăţi, Cum să facem Mall-uri, vile, scoţând piatra din cetăţi. Pe Vlad Ţepes cum să-l facem personaj de film de groază, Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează. Ne învată idioţii că Bălcescu a fost laş Şi că Decebal bătrânul a fost un sinucigaş.
  • 1 week 3 days ago
  • 1 week 3 days ago
    "Ștefan cel Mare nu a fost baptist! Mircea cel Bătrîn nu a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun nu a fost martorul lui Iehova; nebunii ăștia de sectari au ieșit acum. Nici o sectă nu exista în țara noastră pe atunci. Să știți că rădăcina și viața poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credința cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreștinat de aproape două mii de ani, din timpul Sfîntului Apostol Andrei. Ați văzut dumneavoastră, de la primii voievozi creștini ai românilor, de când sunt cele trei Țări Ro­mâne, Moldova, Muntenia și Ardealul, toți au fost creștini ortodocși. Ați văzut pe Mihai Viteazul?
  • 1 week 4 days ago
    TREI RUGĂCIUNI CĂTRE SFÂNTUL NICHIFOR CEL LEPROS OCROTITOR ȘI IZBĂVITOR ÎN VREMEA EPIDEMIEI CU CORONAVIRUS (după dorință, ele pot fi citite în fiecare zi) Rugăciune a celui copleșit de îngrijorare și de teamă
  • 1 week 4 days ago
    Posteşti? Arată-mi-o prin fapte. Cum? De vezi un sărac, ai milă de el; un duşman, împacă-te cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura şi stomacul să postească, ci şi ochii şi urechile şi picioarele şi mâinile noastre, rămânând curate de răpire şi de lăcomie. Picioarele să nu alerge la spectacolele cele urâte, ochii să nu privească cu poftă la frumuseţi străine, gura să postească de înjurături şi de vorbe neruşinate. Sf. Ioan Gură de Aur
  • 1 week 4 days ago
     1. Propovăduirea la Athos A venit ceasul când Apostolii aveau să se împrăștie pe pământ și să propovăduiască Evanghelia. Însă pentru locul unde avea să meargă fiecare, aveau să tragă la sorți. Au tras la sorți și pentru Maica Domnului. Sorțul arăta pentru ea îndepărtata țară a Ivirilor, iar ea a primit și se pregătea pentru aceasta. Însă Fiul ei avea alt plan. Îi poruncește prin Arhanghelul Gavriil: „Să nu mergi în Iviria. Nu pleca din Iudeea. Mergi deocamdată în peninsula Athonului”. Pe atunci peninsula era locuită de idolatri.
  • 1 week 4 days ago
  • 2 weeks 2 days ago
    În prezent este implementată forțată în întreaga lume o operațiune specială, care se numește pandemia СOVID-19 și în spatele căreia se află globaliștii-sataniștii care doresc să priveze oamenii de libertatea de a gîndi și de a lua de sine stătător decizii prin intermediul vaccinării-cipării și prin unirea creierului nostru cu inteligența artificială, drept rezultat al cărui fapt vom pierde independența intelectuală, ceea ce înseamnă că vom pierde și oportunitatea, șansa, speranță de mîntuire a sufletului.
  • 2 weeks 4 days ago
    În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului. Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii.
  • 2 weeks 4 days ago
    Tânărul Pantelimon, a fost legat de un stâlp și trupul i-a fost sfâșiat cu gheare de fier, iar rănile arse cu făclii aprinse. Însă torțele s-au stins, iar rănile Sfântului s-au vindecat. A fost scufundat în plumb topit și aruncat în mare, legat de un pietroi. L-au aruncat apoi fiarelor sălbatice, dar acestea s-au arătat blânde. Împăratul s-a înfuriat și a dat ordin ca sfântul să fie legat de o roată cu lame ascuțite, care, rostogolindu-se de la înălțime, în fața întregului oraș, să-l omoare. Hristos l-a eliberat pe sfântul mucenic, în rostogolirea roții, roata strivind un mare numar de necredincioși. Maximian a dat ordin ca Pantoleon să fie decapitat, iar trupul să fie dat in foc. In momentul mortii sale, din cer s-a auzit cuvantul:
  • 2 weeks 4 days ago
    – Părinte, prin ce s-au distins unii Sfinţi, mai vechi şi mai noi, de au ştiut când vor muri, când se va întâm­pla cutare eveniment etc?
  • 2 weeks 4 days ago
    Pană la judecata din urmă, mântuirea se poate dobândi oriunde. Şi pe câmpuri de bătaie; şi se poate dobândi şi din iad; şi se poate pierde oriunde, şi în mănăstiri, şi în ceata sfinţilor Apostoli, şi s-a pierdut şi în Rai. Tâlharul, răstignit pentru faptele sale, a sărit de pe cruce în Rai şi Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri. Orbul din naştere, căpătă vederea şi a văzut pe Dumnezeu şi a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau zicând că-i păcătos şi are drac. Cereau semn şi umblau să omoare pe Lazăr, cel înviat a patra zi din morţi. Orbia răutăţii, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă. Inima înfrantă şi smerită însă, Dumnezeu nu o va urgisi.
  • 2 weeks 5 days ago
    S-a aşezat pe băncuţă. Mirosea a răşină şi a bureţi de pădure. Şi avea ochii albaştri. Un albastru ce te străpungea până-n candela sufletului. Şi ne-a luat pe rând… Fără a ne cunoaște – nu avea cum – era prima dată când ne vedea, ne-a spus pe nume. Am rămas tocmai fără cuvinte… Am intrat apoi cu toții în bordeiul său de pământ. O singură icoană a Maicii Domnului atârna de o sfoară. Candela fumega… „Ce să vă dau, mai băieţi?” Scotocește într-un colţ şi ne scoate un fagure de miere sălbatică. Ne-a îmbrățișat pe fiecare. Da, mirosea a răşină şi a bureţi. Şi a bucurie! Într-un cuvânt, bătrânul Proclu.
  • 3 weeks 1 day ago
    „Acestia au ca scop impunerea globalizarii si a Antihristului in locul lui Hristos in inimile noastre, deoarece antihristi nu sunt doar turcii si ateii din Rusia. Mereu au fost antihristi si vor actiona din nou. Asadar, in mitropolia Morfou nu se va mai pune problema de acum inainte sa se mai inchida vreo biserica. Veti auzi din nou ca in anumite locuri a izbucnit din nou epidemia. Dar aceasta greseala (n.tr.: inchiderea bisericilor) nu se va mai face, cel putin nu in mitropolia noastra. Bisericile vor ramane deschise; cine va dori va putea sa vina sa se impartaseasca si sa ia anafura – neambalata.
  • 3 weeks 2 days ago
    † 22 iulie - 37 de ani de la naşterea în Ceruri a Părintelui Ilie Lăcătuşu, sfântul care, fiind deshumat la 15 ani de la trecerea la cele veşnice, a fost găsit “întreg, neatins de nici o stricăciune, frumos mirositor, uşor, având un zâmbet întipărit pe chip, aidoma celui care i-a luminat - ca o bucurie cerească - toată viaţa”.

Personalități ale Ortodoxiei Românești

Data nașterii:
Locul nașterii: Pârscov - Buzău
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: comuna Oncești, jud. Tecuci interbelic (astăzi în jud. Bacău)
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: Sîngerei, Bălți
Data adormirii:

Biblioteca - Cărți Creștin Ortodoxe

Despre semnele sfârșitului
Anonim
Editura CHRISTIANA - S.O.S Medical - Teologia sexualităţii
DR. GENOVEVA TUDOR / RĂZVAN CODRESCU