14 hours ago
Părintele Daniil Horga este un om cum rar auzi că au trăit în lumea aceasta și unul dintre cei mai mari Duhovnici ai țării noastre. Cunoscându-l îndeaproape, l-am întrebat de ce nu a scris o carte despre viața sa atât de bogată, și el mi-a răspuns: „dacă aș fi scris eu despre câte minuni a făcut Maica Domnului cu mine, ar fi ieșit un morman de cărți până la tavan”. Trăind lângă părintele aproape doi ani, la câteva am luat și eu parte. Părintele însă nu a dorit publicitate, ci a vrut să își facă lucrarea în taină.
17 hours ago
Trăim vremuri din Apocalipsă. Cine nu a înțeles acest lucru, doarme un somn adânc și letal!
Cine nu vede ceea ce se întâmpla azi ca făcând parte din timpul Apocalipsei nu a înțeles nici ce este Apocalipsa, nici ce înseamnă Antihrist.
Se vor creea foarte multe împrejurări diabolice, prin care mulți arhierei și oameni ai Bisericii vor deveni marionete loiale ale profetului mincinos!
Îl vor urma, se vor supune voii lui şi vor învăţa, în mod greşit, pe preoţi şi aceştia, la rândul lor, vor transmite poporului orbit.
20 hours ago
1 day 13 hours ago
1 day 14 hours ago
Tuturor creștinilor de bună credință, care încă iubesc și țin la libertate și la liberul arbitru, le aducem în atenție faptul de A NU SE VACCINA CU NICI UN CHIP cu noul vaccin, pe care oficialitățile voiesc a ni-l face obligatoriu!
Pe lângă faptul că foarte puțin timp a trecut pentru a fi testat, sunt multe puncte negre care fac ca această substanță să nu se numească medicament, ci OTRAVĂ LETALĂ:
Acest vaccin bazat pe inginerie genetică este încă în fază de experiment.
Ingredientele folosite trezesc grave suspiciuni (modificatori genetici, celule fetale preluate de la avortoni).
1 day 14 hours ago
1 day 15 hours ago
O proorocie uimitoare despre situația prezentă:
1 day 15 hours ago
Doamne, dacă este voia Ta să fiu necăjit, să fiu! Slavă Ție!
Dacă e voia Ta să fiu fericit, slavă Ție!
Dacă e voia Ta să fiu sărac, mulțumesc Ție!
Dacă e voia Ta să fiu bogat, slavă Ție!
Dacă e voia Ta să fiu bolnav sau sănătos, slavă Ție!"
În orice împrejurare a vieții să mulțumim lui Dumnezeu și să ne lăsăm în voia Lui
1 day 16 hours ago
Ev. Luca 17, 12-19
În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!
1 day 16 hours ago
Sfantul Cuvios Antonie cel Nou este praznuit pe 17 ianuarie, in aceeasi zi cu Sfantul Antonie cel Mare, "parintele monahilor”.
Este ocrotitorul orasului Veria, situat in nordul Greciei (Macedonia).
1 day 16 hours ago
2 days 5 hours ago
Postul şi nevoinţa sunt condiţii absolut necesare. Dar pentru ca rugăciunea să se facă în chip corect, trebuie să te doară pentru ceilalţi. Pentru că tipicul multor creştini din vremea noastră este să nu dorească să se mâhnească.
Părinte, atunci când ne rugăm pentru un oarecare motiv serios, oare trebuie ca rugăciunea să fie însoţită de post?
Nici nu mai încape discuţie. Acesta este ceva ce se impune. Postul şi nevoinţa sunt condiţii absolut necesare.
2 days 20 hours ago
3 days 6 hours ago
3 days 7 hours ago
– Parinte, cum sfatuiti poporul sa procedeze cu privire la aceste vaccinuri criminale care se vor impune cu forta, asupra copiilor nostri si asupra mamelor insarcinate, si poate pe viitor asupra tuturor?
3 days 13 hours ago
Pe vremea când Dumnezeu și Sfântul Petru umblau pe pământ sub chipul unor moșnegi gârbovi sprijiniți în toiag și cu sandale rupte, se întâmpla să bată pe la ușile oamenilor la căderea nopții, iar de multe ori erau izgoniți.
Odată i-a prins noaptea pe câmp și, odată cu ea, o ploaie care le-a udat veșmintele și i-a umplut de noroi. Și tot rătăcind ei, numai într-un târziu, au ajuns la marginea unui sat, abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câinii mari s-au repezit să-i sfâșie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate. Și au răspuns:
– Oameni buni!
5 days 9 hours ago
Milostenia nu este numai să dai din traistă. Milostenie este că accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. Ai un coleg care are un necaz, trebuie să ştii să-i faci o mângâiere, să-i descreţeşti fruntea. La săraci poţi să faci o rugăciune scurtă: „Doamne, miluieşte-l!”, dacă nu poţi să-i dai, că eşti în tramvai şi el este pe trotuar. Întrebarea se pune, cum ne este inima noastră în legătură cu suferinţa din jur?
5 days 9 hours ago
Cei care vor lua vaccinul, se vor înstrăina de Dumnezeu, li se vor întuneca mintea, li se v-a strica inima și li se v-a slăbi voința. Își vor lua singuri osânda să îndure oboseala, necazuri, nevoi și dureri de tot felul. Harul Duhului Sfânt, se va scârbi și se v-a retrage definitiv din acești oameni. Prin acest vaccin și cele care vor mai urma, căci nu este unicul vaccin care se pregătește, se va rupe definitiv legătură dintre Dumnezeu și om.
5 days 13 hours ago
Patriarhul Daniel evită să se vaccineze anti-Covid, până când medicul său îi va da acceptul.
Într-un răspuns în exclusivitate pentru STIRIPESURSE.RO, de la purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, se știe sigur e că nu va fi un moment public, dar va fi anuntat oficial de Patriarhie.
5 days 13 hours ago
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a dat marți seară un interviu la Antena 3 despre provocările la care a fost supusă Biserica în timpul pandemiei de coronavirus și a răspuns nedumeririlor legate de închiderea lăcașurilor de cult, îngrădirea pelerinajelor și a sărbătorilor, încercarea de a presa Biserica să se amestece în campania de vaccinare, relația dintre autoritățile statului și ierarhia bisericească, precum și dintre Patriarhie și Arhiepiscopie.
5 days 13 hours ago
Biserica națională a comunicat recent prin Cancelaria Sfântului Sinod că a transmis vinerea trecută către toate eparhiile din țară broșura informativă Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură, oferită Bisericii Ortodoxe Române prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte din partea Președintelui Comitetului național pentru coordonarea activităților de vaccinare împotriva SARS-Cov-2.
6 days 6 hours ago
Nu există îndoială că trăim vremurile cele din urmă! Și una dintre cele mai puternice mărturii este faptul că toți credincioșii și necredincioșii prevăd limpede, chiar în ignoranța lor că ceva se pregătește și ceva foarte serios urmează să se întâmple. Sunt siguri că se finalizează un eveniment decisiv pentru istoria lumii în taină deplină. Mai mult sau mai puțin, așa simțim toți!
6 days 15 hours ago
DE MARIAN GHIȚEANU, 11 IANUARIE 2021
O campanie, agresivă și ineficientă în același timp, se derulează de mai multe săptămâni, pe toate canalale TV. Un grup de medici, atent selecționați în programul guvernamental de propagandă, încearcă să convingă poporul să se vaccineze împotriva virusului mondial. Doar atât. Nici o campanie despre eventualele efecte adverse ale vaccinului, nici o campanie de informare despre eventualele contraindicații ale vaccinului. Nici o campanie despre imunizarea organismului, care ar putea salva vieți, după cum explică specialistul Virgiliu Gheorghe în Studiul său publicat de ImunoMedica.
6 days 17 hours ago
Mă numesc Alexandru Chiorean și mă mustră conștiința să nu zic ceea ce am pățit în anul 2018 prin luna August în postul Adormirii Maicii Domnului.
Am mers la o Mănăstire pentru a ne spovedi, eu, soția și fina noastră. Ajunși la Mănăstire spre seară, am întrebat pe cineva unde este Părintele? Ne-a răspuns că este la trapeză și vine în scurt timp. Noi ne-am așezat în tăcere, în fața chiliei Părintelui unde spovedea pe niște scaune. Menționez că eram în jur de 25-30 de persoane care îl așteptam. S-a așezat o liniște deplină, toți așteptându-l pe Părintele.
6 days 19 hours ago
Mai întâi ne vor inunda cu hârtii, adică cu multe acte, înainte de pecete. Nu vor pezenta pecetea de la început pentru că nimeni nu o va accepta. Aceste acte parcă lipsesc pe om de minte. Abia apoi, omul lipsit de minte va primi pecetea. Vor fi multe numere ca omul să nu înţeleagă că este semnul 666. Persoanele cu mintea deschisă, vor calcula şi vor afla, ceilalţi nu vor înţelege nimic.
6 days 19 hours ago
1 week ago
Buletin biometric (cu card de sanatate incorporat)
Dupa cum stiti, România este obligată să emită documente electronice de identitate începând din luna august a anului 2021. Cărțile de identitate cu cip vor conţine şi date biometrice. Autoritățile se gândesc să includă în noua carte de identitate electronică și cardul electronic de sănătate, iar ulterior și alte servicii:
VIDEO: Buletinele cu CIP, obligatorii din 2021. Ce probleme pot avea românii care nu își fac cărți de identitate electronice
1 week ago
1 week ago
Ma uit si ma crucesc la cate unii care se dau rotunzi la televizor ca ei s-ar arunca in primul ac care l-ar vedea in fata, ca sa se vaccineze. Aruncati-va fratilor! Cine va opreste?!? Chiar e nevoie sa va laudati cu asta?
Ma mai agreseaza si cei de la Guvern cu clipurile publicitare contractate la televiziuni, menite sa ne spuna zi de zi, din ora in ora - cat de sigur e vaccinul de la noi si cum se vor vaccina ei la primul colt - pentru ca stiu ca totul e contra cost si niciunul din personajele care dau din gura acolo cat mai persuasiv cu putinta habar nu are despre ceea ce vorbeste si o face din interese pecuniare. Guvernul va baga milioane de euro in presa, anul acesta, ca sa vi se spuna ce bine e sa va vaccinati.
1 week 1 day ago
„Ce-i mai principal, dragă! Să facem prima dată ce-i mai principal.”
„Mânca-v-ar raiul! Raiul desfătării!”
„Hristos a înviat în sufletele noastre!”
„Ştie Domnul de ce avem nevoie. Dă-ne, Doamne, ce avem nevoie!”
„Nu vreţi să fiţi scrişi cu litere de aur în cartea vieţii?”
„La voi, cât e ceasul? Trebuie să ştim, dragă, pe ce lume trăim!”
„Oblu, dragă, să mergem oblu!”
„Degeaba vrei, dacă nu se poate!”
„Ce nu se poate, nu se poate!”
„Ce-i mai principal, dragă?
1 week 1 day ago
La 3 zile după ce a primit prima doză, a observat o purpură trombocitopenică (pe piele) cu apariția a multiple vase sparte și vânătăi. S-a prezentat imediat la Urgență unde analizele au reliefat un nivel ZERO al trombocitelor, trombocite care în mod normal sunt de ordinul sutelor de mii (150 000-450 000). Trombocitele sunt celule care există în sânge și care au rol în coagularea acestuia. Cu cât nivelul lor este mai redus cu atât riscul de sângerare este mai mare. În ciuda tuturor eforturilor medicilor de pretutindeni de a-l salva, nicio încercare de creștere a nivelului trombocitar nu a dat rezultate, astfel că la aproximativ 2 săptămâni de la vaccinare, Dr Gregory Michael s-a stins din viață datorită unu șoc hemoragic.
1 week 1 day ago
Într-un comunicat oficial, Biserica Ortodoxă de stil vechi din România, avându-l ca reprezentant legal pe ÎPS Mitropolit Vlasie Mogârzan, confirmă respingerea noului vaccin împotriva Coronavirusului.
Această respingere are ca temei anumite „motive religioase”, dar și precizarea că acest vaccin nu ar fi fost testat îndeajuns. În același comunicat, credincioșii sunt sfătuiți să urmeze acest exemplu.
Voi ce părere aveți despre această decizie a celor de stil vechi?
Mai jos atașăm documentul oficial transmis de Biserica Ortodoxă de stil vechi din România.
1 week 1 day ago
Monahul Filotheu Bălan, cunoscut exeget, editor și autor de lucrări patristice, fost secretar personal al Părintelui Justin Pârvu, a susținut la Mănăstirea Petru Vodă, săptămâna trecută, predica de Sfântul Vasile cel Mare, pentru a întâri pelerinii și frații întru credință în Noul An. Cu această ocazie, în încheierea predicii, s-a referit și la problema fierbinte a României, în ziua de azi și, probabil, și de mâine: vaccinurile. Redăm aici fragmentul de final, transcris, cât și în format audio.
1 week 1 day ago
Arhim.
1 week 2 days ago
ÎNTREBAREA 1
Părinte, acum în ultima vreme le cereți tuturor părinților care au copii mici să-i facă să se roage pentru țara noastră, dar și pentru întreaga lume. Există un motiv special pentru tine să faci asta?
1 week 3 days ago
Calinic al Argeșului nu a auzit de îndemnul Patriarhiei de a nu face propagandă vaccinului?
Cu ce l-a năimit mafia farmaceutică sau cât de mult l-a înșelat vrăjmașul diavol ca să spună asemenea aberații?
Să i se ceară lui sufletele și viețile pierdute de cei care se vor vaccina!
1 week 3 days ago
Un asistent medical din județul Constanța a murit la scurt timp după ce i-a fost administrat vaccinul anti-COVID. Bărbatul a fost vaccinat luni, iar în noaptea de marți spre miercuri bărbatul și-a pierdut viața.
Bărbatului i s-a făcut rău în noaptea de marți spre miercuri. A sunat imediat la ambulanță, acuzând dureri toracice puternice.
Un echipaj de pe Ambulanță a sosit în scurt timp la domiciliul acestuia. A fost preluat de medici pentru a fi transportat la spital, însă a murit în drum spre unitatea medicală.
1 week 4 days ago
Dumnezeu să ne ocrotească!
1 week 4 days ago
„Românii nu vor să fie cobaii nimănui! Opriți experimentele pe români! Numai Adevărul ne poate face liberi, iar în afara lui riscăm primejdia autodistrugerii!”. Acesta este un fragment din scrisoarea deschisă anti vaccinare redactată de reprezentanții Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România. Scrisoarea este semnată de Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, îndrumător de doctorat în cadrul Facultății de Teologie din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, în calitatea sa de președinte al Federației. Sunat de reporterii Turnul Sfatului pentru a-și spune punctul de vedere, preotul a refuzat să comenteze.
1 week 4 days ago
«Chestiunea evreiască» - de Paul Everac (1992)
Chestiunea evreiască se pune astăzi într-un context cu totul schimbat. Evreii nu mai sînt o mică minoritate, ci o mare putere mondială, după părerea noastră, cea mai mare. Această putere e difuză şi ocultă. Spre deosebire de statul naţional Israel, ce rămîne vulnerabil, reţeaua internaţională evreiască este, astăzi, indestructibilă. Ea domină politica mondială, influenţează hotărîtor raportul de forţe, poate destructura economiile, poate asigura redresarea unor ţări. Ea poate propulsa oameni ce-i sînt devotaţi sau apropiaţi, poate crea cursuri publicitare şi valutare, acorda premii supreme, distribui agenţi în toată lumea, inspira sediţiuni, condamna sau compromite şi, de cele mai multe ori, nu cu mîna proprie ci prin influenţă. Ea stăpîneşte astăzi cele două mari pîrghii hotărîtoare în dezvoltarea lumii: pe cea financiară şi pe cea culturală, de la ştiinţific, pînă la spiritual. Ea stăpîneşte pretutindeni propaganda. Vreme de sute de ani, evreimea, refulată de peste tot, a aspirat la o asemenea dominaţie; astăzi o are. Puterea ei, centralizată ocult, se poate acum revanşa copios.
Ca să ajungă aici, neamul evreiesc a trebuit să dezvolte calităţi excepţionale: o minte trează şi combinatorie; o voinţă nedomolită de a servi bine pe alţii, pentru a se servi în final pe sine; de a se amesteca în treburile altora, pentru a le face mai curînd ale sale. Un simţ practic şi bănesc fără egal completat cu rapacitate şi necruţare. O solidaritate exemplară, unică, cu cei de acelaşi sînge şi de aceeaşi credinţă, solidaritate rezemată pe ideea destinului comun, oarecum rătăcitor şi apatrid, şi consolidată prin persecuţie. În fine, o religie de bronz, inflexibilă în habotnicia ei şi, în ciuda unor aparenţe mai degrabă ridicole, tradiţionalistă în exces.
Se poate adăuga şi faptul că o reţea care pare fragilă şi labilă, fără mari înrădăcinări şi aparenţe ostensibile, devine, chiar prin asta, invulnerabilă. Secole de aparentă umilinţă au camuflat o superbie fără seamăn. Cerînd mereu toleranţă de la alţii, prinţi, seniori, potentaţi, evreii au devenit astăzi poporul cel mai intolerant. Fiind sediţioşi, corozivi cu toate sistemele închegate, ei şi-au închegat cel mai indeşirabil sistem. Au fost mereu agenţi ai unor revoluţii în care se exprima dispreţul lor pentru Lumea-aşa-cum-e, cea oprită în structuri unitare şi geloase de impenetrabilitatea lor. Au zgîlţîit toate aceste structuri, făcîndu-şi loc în noile stări revoluţionare, cîştigînd preponderenţă oriunde se schimba ceva. Au provocat şi speculat schimbările, toate. Au agitat idei generoase, fără să-şi uite niciodată interesul, nevoia de dominaţie. Au dat un impuls hotărîtor socialismului de alaltăieri, comunismului de ieri; aşa cum dau liberalismului de astăzi.
Nu s-au amestecat direct, ci prin instigare oblică. Şi-au creat mereu, cu o răbdare neobosită, reţele interstatale, internaţionale, au pus pe tapet atît internaţionalismul socialist, cît şi cosmopolitismul de nuanţă liberală. Au sprijinit toate revoluţiile formale din literatură şi arta, destructurînd formele fixe, canonice, rupînd discursul, în numele unui modernism dizolvant de tradiţie, bineînţeles de tradiţiile altora. Cu o minte speculativă inegalabilă, au fost dogmatici cînd a fost nevoie şi antidogmatici cînd interesul le-a cerut-o, neîncurcîndu-se cu nici o consecvenţă alta decît fidelitatea faţă de propria lor seminţie şi de hălăduirea ei. Cînd comunismul i-a decepţionat au determinat abolirea lui.
Cînd dictatorul român i-a subapreciat, punînd un accent în plus pe partida arabă, s-au raliat la pieirea lui. Au antene nevăzute întinse aproape peste tot, direcţionează cultura întregii lumi civilizate, de la ruşi la americani, chiar dacă nu deţin pretutindeni poziţii la vedere. Propovăduiesc şi comercializează libertinajul distructiv, ei rămînînd lucizi şi austeri. Sînt promotorii estetismului dizolvant şi ilogic-steril, ei rămînînd de o logică implacabilă şi de o riguroasă cazuistică talmudică. Fac prozelism ateu, ei avînd bigotismul cel mat tranşant.
Prin spiritul lor, evreii au reuşit să materializeze lumea, să pună banul drept criteriu suprem, din clipa în care banii s-au adunat, cei mai mulţi, la ei. Acest proces a început de secole, cu primii zarafi şi cămătari. Azi ei fac zarafie şi cămătărie la scară planetară. Au inoculat doctrinar ruşilor un materialism dialectic şi istoric, iar americanilor un pragmatism, – care nu e mult altceva. Altădată, împrumutau bani prinţului deconfit şi obţineau privilegii. Acum, prinţul pe care-l ţin de bani e Statele Unite ale Americii, cea mai mare putere militară a lumii, de la care obţin privilegii şi preeminenţe peste tot, fiind adînc, indestructibil împlîntaţi în ruajul economic al acestei ţări şi, plecînd de aici, bancherii lumii. Afară de Japonia, cele mai multe din marile economii pot fi rapid întoarse pe dos de finanţa evreiască.
O asemenea putere e redutabilă şi orice opoziţie directă pare o copilărie. În momentul de faţă, orice antisemitism local e disproporţionat, simplă tiradă verbală sau instigare fără efect. Trebuie recunoscut că evreii nu pot fi în nici un caz contracaraţi din dominaţia la care, cu atîta osîrdie, au ajuns. Trebuie descifrat numai ce doresc ei să obţină politic, ca ipoteză, din supremaţia lor economică (şi, în mare parte, culturală). În primul rînd, ar fi logic să vrea fărîmiţarea etniilor. Pentru asta, ele ar trebui puse în opoziţie, instigate, separate, mărunţite. Din ele ar trebui să dispară, în favoarea unui internaţionalism pacific, orice ferment de ethos naţional sau religios, orice încrîncenare provincial-locală, avînd iz naţionalist şi, deci, xenofob. Ar trebui, apoi, admis pragmatismul ca normă generală, creată o bunăstare medie, satisfăcute nevoile mai elementare de viaţă, de cultură, prin simili-uri artistice, uşor comercializabile şi prin îngăduinţe confortabil-operaţionale, la preţ scăzut. Să ai cît îţi trebuie, ca să poţi trăi şi munci fără gînduri duşmănoase, ori de preempţiune.
În al treilea rînd, acest popor, de o extraordinară acuitate organizatorică şi de o forţă de insinuare fără egal, va dori, probabil, să organizeze lumea, ca pe un contoar, avînd în actul de „exploatare luminată” partea leului. În forma asta, fiii lui Israel se vor găsi, în fine, la adăpost. E adevărat că mai au în cale o tulburătoare lume arabă şi una redutabilă asiatică, dar nici ele nu sînt inexpugnabile. Turbulenţii arabi, după peripeţia irakiană, vor fi o vreme mai prudenţi; aşa cum şi comuniştii antisemiţi din Estul european au devenit mai circumspecţi. Nici China sau India nu sînt chiar de capul lor, iar niponul nu riscă să rămînă în afara jocului, sau în răspărul lui cu toată excelenţa sa ştiinţifico-tehnică. Cunoaşte şi el interdependenţa şi interconexiunea. Ştie ce sînt alea afaceri, cine are piaţa de credite în mînă. Şi cine minuieşte braţul armat al Americii, ca şi filozofia ei politică.
În această situaţie, cei 30.000 de evrei din România nu mai reprezintă o minoritate, ci o diasporă. Rabinul lor nu mai e un şef de cult, ci un ambasador. Ambasadorul lor e un om politic de anvergură. Politica românească „faţă de evrei” se subordonează politicii faţă de Marile Puteri. Desigur, principala incomoditate a evreului e că, în primul rînd, e evreu şi apoi orice altceva. Dar ce lecţii pentru noi românii! Dacă am şti să învăţăm! Unde ne e luciditatea, răceala metodică, perseverenţa diabolică? Unde ne e coeziunea de neînfrint pentru cel de sîngele nostru?
Unde ne e puterea religioasă fanatică, nedomolită? Unde ne e simţul chiverniselii, politeţea, onctuozitatea, viclenia, necruţarea şi extraordinara solidaritate comparabilă cu a acestui popor, cu adevărat „ales”? De ce pot 30.000 de oameni să ne influenţeze sau chiar domine economic, politic, cultural? De ce pot să ne dezbine şi să se joace cu sentimentele noastre? Să ne dicteze sau să ne refuze valorile? Răspunsul este: fiindcă au învins. Nu numai în România, ci aproape pretutindeni. L-au învins pe Kohl şi pe Walesa. Stau de vorbă cu Bush şi au stat cu Gorbaciov de la egal la egal. Discută cu Papa.
Calităţile lor s-au dovedit pînă la urmă eminente, cuceritoare. Rămîne să stabilim cu această mare forţă un modus vivendi care să ne dea dreptul de a trăi, în continuare, ca popor şi de a afişa unele culori ale identităţii noastre, fără să fim excluşi de la beneficiile comunităţii mondiale şi europene. Căci avem şi noi (dacă avem) de edificat ceva. Dar nu în domeniul exclusivului, ci în domeniul acceptabilului. Şi avem de apărat ceva. Dar nu cu armele violenţei, ci ale excelenţei spirituale.
Avem, în fine, de sedimentat ceva. Dar nu prin mijlocirea acţiunii, ci a reacţiunii.
Paul Everac
Paul Everac despre evrei
Acest popor era şi deosebit de înzestrat. Era şi oarecum special. Nu avea o patrie certă, ci se găsea infiltrat cam peste tot, cu o mare, extraordinară putere de circulaţie şi adaptare. Tot atât de extraordinar era şi talentul de-a ajunge la bani, de-a crea şi manipula fonduri, de a specula şi investi capitaluri, de a trăi, spori, domina prin puterea banului. Această adaptare era miraculoasă. Evreul simţea din capul locului unde sunt averi de făcut. El nu mergea decât prin excepţie la muncile împovărătoare şi materialiceşte sterile; el căuta comerţul, unde dai ceva şi iei ceva mai mult, după cum o potriveşti prin inteligenţă. Dacă poţi să-l duci de nas pe client ca să-ţi asiguri un profit mai mare, cu atât mai bine! Dar trebuie să fii ingenios, alteori prefăcut, totdeauna necruţător. E aceasta o mare artă pe care n-o poate practica oricine: să-ţi asiguri avantajul, partea leului, dar să nu-ţi pierzi creditul! Clientul trebuie să te caute din nou, oarecum bucuros că are un asemenea partener, aparent modest, totdeauna gata să te servească, capabil s-o facă.
Evreul aşezat în locul de adopţiune preia foarte repede, prin instinct, însemnele mentalităţii locului, ideile şi idealurile poporului respectiv. El îi învaţă rapid limba, fie şi cu accent; cel mai des îşi schimbă numele adaptându-l ţării (ceea ce nu prea face niciun alt tip de cetăţean străin) urmează şcolile locului, citeşte literatura locului, împărtăşeşte artele locului, problemele, dilemele; se colorează uşor într-unul din sensurile dorite de ţara respectivă, îi studiază silitor silinţele, îşi dă contribuţia, îi respectă obiceiurile. Deseori iubeşte sincer respectiva civilizaţie şi cultura de adopţiune. Are numai grija să progreseze material, prin culanţă şi exactitate, iar când se poate, să-şi dea cu părerea, să aibă o opinie, dar nu dinafară, ca intrus, ci dinăuntrul chestiunii, ca participant. Cu timpul aceste opinii devin tot mai persuasive şi mai avizate, ele capătă autoritate. Iar operele pe care le săvârşeşte evreul imită perfect culoarea stilistică a locului, devin prin asimilare autentice. Sub acest prodigois înveliş, el rămâne totuşi fundamental evreu.
Ca evreu el e idisolubil ataşat unei istorii şi religii proprii. El îşi respectă tradiţiile, dar mai ales îşi respectă tendinţele. Tendinţa lui programatică este să nu crediteze sufleteşte total pe „goimul” cu care are relaţii, fie şi cvasi-frăţeşti, fiindcă acela nu-i cunoaşte tainele sfinte, n-are coerenţă mistică, e dat ca adversar doctrinar. În mod ideal el ar trebui distrus. Dacă nu se poate, măcar prelucrat, dominat, aservit. „Poporul ales” nu are nevoie de competitori. Dumnezeu i-a dat un rol cert, în timp ce toţi ceilalţi bâjbâie în căutare. El, evreul, a fost menit din capul locului să cuprindă lumea. Are inteligenţa necesară, flexibilitatea necesară şi şi-a ales fără greş instrumentul: banul. Iar imediat după ban, părerea, ideologia, propaganda. El îşi face loc subtil în mentalul tuturor. El e tot aşa de bun şi în poezie, proză, muzică, teatru, dacă nu mai bun uneori ca goimii. El şi-a selecţionat atent nobilii săi, oamenii săi de consiliu şi de conducere. Are şi filosofi, sociologi, tribuni de frunte. Are şi oameni de sinteză şi înălţime care i-au spus omenirii lucruri hotărâtoare. Cu ajutorul tuturor acestora, populaţie difuză şi insinuantă, gracilă, el o să desfacă structurile prea fixe, statele prea monolite, mentalităţile prea conservatoare, şi le va distila într-o nouă lege, a sa. Aşa vrea Dumnezeu, care i-a asigurat, fie şi cu sacrificii, fie şi cu suferinţe, rostul primordial în lume. Şi l-a înzestrat corespunzător.
Deci Hitler, venind în fruntea altui „popor superior”, ba chiar a unei „rase superioare”, s-a văzut infuzat de acest „popor ales” (sau chiar „rasă aleasă”) foarte înzestrat, foarte rezistent, dar greu de chemat pe un teren de emulaţie oarecare pentru o dispută deschisă, nefiind nicăieri adunat, ci difuz, – dar cu atât mai solitar.
Germanii au o mitologie compactă. Evreii au şi ei o mitologie, dintre cele mai compacte. Germanii au o mare putere de organizare, mai puţin ostensibilă. Germanii apar înarmaţi pe câmpul de luptă. Evreii nu apar, ei sunt în bănci, civili, uneori nevăzuţi, şi în oficine, uneori nevăzute. Germanii au în sânge virtutea strămoşească de a combate hotărât, deschis şi rapid; evreii pe aceea de a se mula şi de a se muta rapid în altă parte; dar acolo unde se mută începe banul să strălucească (destul de curând după ce veneţienii i-au îngrămădit pe evrei în ghetou, aceştia au devenit hotărâtori în afacerile veneţiene). Evreii sunt subtili, greu de apucat. Ei nu puteau fi deci convocaţi la fundamentalismul pangerman hitlerist, căci îşi aveau un alt fundamentalism, pe al lor. Amândouă fundamentalismele aspirau spre cuprinderea lumii. În prima fază Hitler s-a mulţumit să-i împrăştie, să-i gonească din Germania. A ridicat împotriva lor şi a aurului lor, aşa zisul „etalon muncă”, o construcţie artificială. În faza a doua s-a străduit să-i stăpânească. Evreii au umplut lagărele, dar şi au garnisit comandamentele aliate. Erau cuprinşi copios şi în structura capitalistă, şi în structura bolşevică.
Pare curios de presupus că unul din marii antisemiţi, ca Richard Wagner, apologul tradiţiilor nibelungice germane, să fi fost pe jumătate evreu. Nici Hitler însuşi nu poate fi complet apărat de o asemenea presupunere. Dar baza antisemitismului creştin stă în uciderea de către evrei a lui Cristos, care era şi el evreu!
Din «Discursul unui septic sceptic – Mitologia Nazistă»