Paraclisul Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeii

Data prăznuirii

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru ... Împărate ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Că a Ta este împărăţia... Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm (de 3 ori), Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea... Dumnezeu este Domnul... (de 3 ori).

Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:

Pe steaua cea de Dumnezeu cinstită mărind, care a strălucit în zilele cele mai de pe urmă, pe lauda ierarhilor şi slava credincioşilor, podoaba doctorilor şi sprijinul ortodocşilor, pe cel de aceeaşi lucrare şi nume cu al treilea Evanghelist, pe Luca  cel sfinţit cu laude să-l cinstim.

Slavă..., Şi acum...

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Apoi Psalmul 50

 

Canonul

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Apa trecând-o...

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Veniţi, credincioşilor, pe Luca să-l lăudăm, pe marele ierarh şi minunatul doctor, cerând să primim de la el harul vindecărilor şi răsplătindu-l cu cântări.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Pe tine, Luca, te rugăm, ca cel ce faci minuni dumnezeieşti, izvorăşte grabnic celor suferinzi bogată vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti.

Slavă ...

Osândit cu adevărat de păcatele mele, am mâniat, Luca cinstite, pe Judecătorul tuturor, de aceea alerg la tine ca la un apărător eu, netrebnicul.

Şi acum ...

Şterge întinăciunea inimii mele, Curată, care prin viaţa ta curată şi neîntinată ai devenit Maică a Mântuitorului nostru şi mai înaltă decât Puterile cele de sus.

Cântarea a 3-a:

Doamne, Cel ce ai făcut...

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Nenaşterea de prunci şi bolile incurabile vindecă-le cu rugăciunile tale, Părinte Luca, prea fericite, şi dăruieşte sănătate celor ce fără încetare aleargă la sfintele tale moaşte.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Cântări sfinte îţi aduce adunarea credincioşilor, cerându-ţi cu credinţă ocrotirea, Luca sfinţite, căci te-a aflat pe tine păzitor  şi ocrotitor.

Slavă...

Păzeşte smerită mintea celor ce doresc să primească cunună de la Domnul, ca viaţa ta urmându-o, Sfinte de Dumnezeu înţelepţite, să ajungă la înălţimea smereniei.

Şi acum ...

De înfricoşătoarea vedere a demonilor în ceasul morţii mele mă izbăveşte, Stăpână neîntinată, şi cu rugăciunile cinstitului  Ierarh Luca de intrarea în Rai mă învredniceşte.

Următoarele stihiri se zic după Cântarea a 3-a şi a 6-a:

Izbăveşte de dureri şi de tot felul de boli incurabile, pe cei ce se roagă ţie, Luca, dăruind sănătate tuturor.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Preotul zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule... Că milostiv şi iubitor de oameni ...

Sedealna, glasul al 2-lea:

Podobie: Cele de sus căutând...

Pe cei bolnavi, cinstite Luca, cercetând, vindecă-i  degrab de bolile lor cele grele şi atacul patimilor îl surpă, ca un doctor priceput, supunând intervenţiei chirurgicale inimile lor prin mijlocirea ta.

Cântarea a 4-a:

Auzit-am, Doamne...

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Părinte Sfinte, cu roua binecuvântării tale stropeşte şi pomul nevoinţelor mele, ca să fie găsit plin de roade multe şi de tăiere să scape.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Aruncă, Sfinte, săgeţile duhului spre vrăjmaşul cel urâtor de Dumnezeu şi izbăveşte de nevoi pe toţi cei ce se roagă ţie.

Slavă ...

Doctore desăvârşit, vindecă degrab pe cei ce te laudă pe tine, pentru ca toţi să ne bucurăm de nepreţuitul dar al sănătăţii.

Şi acum...

Iubit-ai pe Domnul din tot sufletul tău, Preacurată, socotind gunoaie şi deşertăciuni tot ce nu mai există după moarte.

Cântarea a 5-a:

Luminează-ne pe noi ...

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Ghimpele trupului şi tumorile sufletului, boala şi patimile mele, nu întârzia să mi le vindeci, vrednicule de pomenire, Luca.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Ochii minţii deschide-mi mie, Sfinte Luca, celui care mă rog ţie, ca să nu fiu lovit de orbirea duhovnicească, ci să văd lumina cea nematerialnică.

Slavă ...

Credinţa în Hristos ţi-a fost încununată de biruinţă luminoasă în timpul vieţii tale minunate, Luca, de nimic făcând urzelile ateismului.

Şi acum...

Maică a lui Dumnezeu, ocroteşte totdeauna, ca o mamă, sub acoperământul tău plinătatea Bisericii Fiului tău, pururea Fecioară.

Cântarea a 6-a:

 Rugăciunea mea...

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Vrednic de osândă sunt eu, nemernicul, neavând răspuns bun la dreapta judecată, Părinte, şi iadul mi s-a pregătit, de aceea, Stăpânului roagă-te neîncetat pentru mine, Sfinte Luca.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Cu ploaia binecuvântării tale se stinge văpaia trupului, de aceea trimite-ne nouă tuturor răcoarea Duhului, Sfinte preaslăvite, că tu ştii să dăruieşti medicamente pentru patimi.

Slavă ...

Învaţă, Părinte, toate Bisericile Ortodoxe să vieţuiască în înţelegere şi în dragoste, călăuzindu-i pe toţi către unitate, Sfinţite Luca, şi păzeşte de noi schisme Biserica lui Hristos, prea lăudate.

Şi acum ...

Trupul meu, veşmânt al sufletului, l-am întinat cu necurăţia păcatului, dar către tine strig din adâncul inimii, Curată Fecioară, curăţeşte-mă degrab, pentru ca şi eu să intru în cămara de nuntă cea cerească, Stăpână.

Izbăveşte de dureri şi de tot felul de boli incurabile, pe cei ce se roagă ţie, Sfinte Luca, dăruind sănătate tuturor.

Neîntinată, care la plinirea vremii, prin cuvânt ai născut pe Cuvântul cel neînţeles, roagă-te pentru noi, ca ceea ce ai îndrăzneală de maică.

Apoi preotul: Miluieşte-ne pe noi ...Că milostiv ...

Condacul, glasul al 2-lea

Podobie: Cu sângiurile ...

Întocmai cu slăviţii Doctori fără de arginţi fiind şi asemenea lor vindecări minunate dăruind, Luca, ierarhe sfinţite, dăruieşte degrab vindecare de boli celor ce se roagă ţie, ca un împreună pătimitor cu ei.

Prochimen: Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul Libanului se va înmulţi.

Stih: Cel răsădit în locuinţa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru va înflori.

Evanghelia

Din Sfânta Evanghelie de la Luca citire:

(6, 17-16 şi 9, 1-2 şi 10, 16-20)

În zilele acelea a stat Iisus în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. Şi chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi. Şi le-a zis lor: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine;iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. În acest ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.

Slavă ..., glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Ierarhului Tău, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum ...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte toate fărădelegile noastre.

Glasul al 6-lea: Toată nădejdea ...

Lumea întreagă, preafericite, se laudă cu vieţuirea ta cea curată, Sfinte, cel ce ai suferit de la atei prigoniri, necazuri şi multe chinuri, temniţă şi martiriul conştiinţei şi cu credinţă ai mărturisit pe Hristos, Cel ce te-a mărit pe tine, pentru aceasta cu cântări îţi aduce ţie laudă, fericite Luca, şi cere cu tărie ajutorul tău.

Apoi preotul: Miluieşte-ne pe noi ... Că milostiv ...

Cântarea a 7-a:

Tinerii cei ce au mers ...

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Moştenitor fiind al veşnicilor bunătăţi, Luca fericite, binecuvintează clerul şi poporul cel credincios al Domnului, dăruindu-le totdeauna bogăţia minunilor tale, de Dumnezeu cinstitule.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Întărire fiind tuturor celor ce se roagă ţie cu căldură, dăruieşte vindecare fiecăruia după nevoile sale, Sfinte Luca, pentru că în multe feluri poţi să-i vindeci.

Slavă ...

Ocrotitorule al credincioşilor, Părinte teofore, surpă înşelarea ateismului, blasfemia ereziei şi dezastrul schismelor din Biserică, dar şi atacul scandalurilor.

Şi acum ...

Purtătoare de viaţă eşti, Preafericită, şi izvor nesecat, izvorând bogate râuri de scăpare celor ce aleargă la tine, Curată, şi cereştile daruri împărţind.              

Cântarea a 8-a:

 Pe Împăratul ...

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

O, minunile tale, Ierarhe Luca, prin care împlineşti cererea tuturor celor ce au nevoie de ajutorul tău.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Plecându-mi genunchii cu inimă smerită, mă închin icoanei tale, Părinte, şi moaştele tale cu credinţă le sărut.

Slavă ...

Sfinţitule slujitor al Celui Preaînalt, pomeneşte, fericite, la Liturghia cerească pe cei ce te laudă pe tine.

Şi acum ...

Tainică primăvară a mântuirii, Fecioară Curată, răsari dumnezeiasca lumină tuturor, alungând iarna păcatului.

Cântarea a 9-a:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu...

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Dumnezeiescule vlăstar al Rusiei, dăruieşte pururea binecuvântarea ta celor de un neam cu tine şi grecilor care te cinstesc, Luca de Dumnezeu purtătorule.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

O, ierarhe mărite, ceasul sfârşitului meu se apropie, pentru aceasta, cu frică strig să nu mă treci cu vederea.

Slavă ...

Durerea trupului meu pricinuită de păcat înlocuind-o cu bucuria  Duhului, Sfinte Luca, miluieşte-mă cu rugăciunile tale.

Şi acum ...

Acoperă, Fecioară, pe cei izgoniţi din Rai şi-i ajută să recucerească patria cea mult dorită, ca ceea ce eşti sprijin dumnezeiesc.

Megalinarii (stihiri)

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Pe bunul păstor al lui Hristos, pe Luca din Simferopol, pe dreptarul doctorilor, pe cel ce dăruieşte grabnic ajutor celor în suferinţă, cu cântări să-l cinstim.

Se bucură întru Domnul toţi cei din Simferopol, Părinte, care au nepreţuit tezaur în sfintele tale moaşte, Luca cel îmbogăţit în Dumnezeu.

Bucură-te al Rusiei sfinţit vlăstar şi iubitor doctor al bolnavilor, bucură-te, Luca, cel ce ateismul ai surpat şi tuturor binecuvântările minunilor dăruieşti.

Vindecă bolile de inimă şi de ochi, de rinichi, înţelepte Luca şi nenaşterea de prunci, tumorile pe creier şi paralizia membrelor, cancerul, leucemia şi bolile de nervi.

Toate oştile îngereşti, Înaintemergătorul Domnului, cei doisprezece Apostoli şi toţi sfinţii, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceţi rugăciuni ca să ne mântuiască pe noi.

 

Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Că a Ta este împărăţia ...

 

Troparul: Pe Cuvântul ...

Pe lauda doctorilor şi a ierarhilor, pe slava Bisericii lui Hristos, pe bunul păstor al Simferopolului, pe dumnezeiescul Luca Doctorul, cu bucurie să-l slăvim cu cântări duhovniceşti, căci cu bogăţie izvorăşte darurile vindecării.

 

Apoi preotul zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi ...Că milostiv ...  şi otpustul mic. Apoi :

 

Glasul al 2-lea: Când de pe lemn ...

Veniţi toţi credincioşii cu credinţă să alergăm la sfânta biserică a strălucitului Luca tămăduitorul şi doctorul fără de arginţi şi închinându-ne toţi la moaştele lui să cerem asistenţă medicală de la el, căci întotdeauna ascultă pe toţi şi îi vindecă, primindu-le cu osârdie rugăciunile.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile  Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Articole Recente
  • 1 hour ago
    L-am văzut vinerea trecută pe mai toate posturile TV pe ministru Sănătății care, întrebat de ce România este pe locul doi ca mortalitate în Europa, în condiţiile în care în alte ţări sunt mai multe cazuri de infectare decât în ţara noastră, Nelu Tătaru a răspuns fără nici o tresărire: „… De exemplu, sunt unele ţări care dau acea raportare pentru cazurile decedate de SARS-COV-2, fără comorbidităţi …. Noi am ales să raportăm toate decesele care au avut, o dată, cauză SARS-CoV-2, dar şi decompensarea patologiilor concomitente prin prezenţa SARS-CoV-2 şi decesul fiind din acele cauze”.
  • 21 hours ago
    Acest an este foarte important pentru sufletul neamului românesc întrucât s-au împlinit 7 ani de la adormirea Cuviosului nostru Părinte Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Nu l-am cunoscut personal pe sfinția sa ci doar prin intermediul cărților, reportajelor video și oamenilor care i-au călcat pragul. Evlavia față de Sfântul Părinte Iustin Pârvu m-a determinat să comand o icoană cu sfinția sa. Icoana a fost comandată prin email de la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă înainte de parastasul de 7 ani. În amintirea sfinției sale am considerat că ar fi bine să fac o colivă pentru ziua de 16 iunie, dată la care sfinția sa a plecat la Domnul.
  • 21 hours ago
    Eu Cutov Cristian-Ionut, un mare pacatos si mandru, un om de nimic, rog CU LACRIMI ca mamele aflate in situatia de avort SA SE MAI GANDEASCA. Incerc si eu sa le sprijin cu 350 ron lunar in schimbul păstrării sarcinii. Suntem facuti din dragoste, dupa chipul LUI DUMNEZEU!! Trebuie sa luptam pana la sange pentru a pastra copii, mamele. Nu putem deveni demoni pentru proprii copii. Rog sa fiu contactat pe Facebook la Cutov Cristian-Ionut sau mai sigur la nr de telefon 0768389591 (am si watsapp). Toata discutia va fi in taina! Nu aveti nimic de pierdut, insa rog si putin bun simt. Adica sa nu mai fiu sunat de cazuri false.
  • 22 hours ago
    Pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică – o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește" Cred că acest discurs scelerat al urii, dacă nu este oprit, vă infecta societatea mai rău decât Covidul. Nu am citit în presa comunistă - nu cred că există ceva echivalent nici în timpul bolșevizării României - asemenea frazeologie mucedă, împăstată de dejecțiile minții unui posedat. Milă față de un dement, asta simt. Nu cred că o copită de la vită l-ar ajută să se trezească pe acest "martir" al luptei cu Pronia. Limba lui a plecat să sfredelească groapa de la Glina a istoriei anticreștinismului de gang.
  • 22 hours ago
    Antrenament pentru Iad ? Preoții trebuie să ia atitudine și să respingă drăcia socială numită Halloween ! În spatele distracției de Halloween, există intenții de distrugere a vieții creștine. Halloween este o sumă de trucuri care imprimă în copii atitudini diabolice care distrug viața morală și religioasă a oamenilor.
  • 1 day ago
    De câte ori cazi, scoală-te, mărturisește-ți păcatele, căiește-te, fă-ți canonul, întrebă și du-ți crucea mai departe, cu ochii la Hristos, până ajungi sus, la Golgota! Noi cu faptele noastre nu putem spune că ne mântuim, fără mila Lui Dumnezeu, fără duhovnic și fără rugăciunile Bisericii. Dar să ne găsească ceasul morții in luptă. Numai mila Bunului Dumnezeu și a Maicii Domnului să ne ajute să ajungem și noi la ușa Raiului, și acolo să strigăm tare: „Deschide-ne, Doamne, ușa milostivirii Tale!"
  • 1 day 2 hours ago
    Pentru că a îndrăznit să apere tradițiile creștine, pentru că a îndrăznit să atragă atenția asupra dublei măsuri a guvernanților, pentru că a ales să nu tacă, asupra Patriarhului Daniel s-au năpustit, cum era de așteptat, hoardele de propagandiști ai nimicului spiritual "progresist". Homunculi colcăind de ură vidă au început ba să-l amenințe cu "dezvăluiri", ba să-l lapideze pseudojurnalistic, cu satisfacția scrâșnită a insului care alege să se lepede de propria umanitate. Marea problemă este însă aceea că au mers atât de departe încât nu l-au jignit doar pe el, catalogându-l "șarlatan", ci și pe milioanele de creștini din România, pe care mai nou îi numesc "VITE"! Carevasăzică, milioanele de români creștini sunt, în ochii propagandei vidului spiritual, niște... "VITE"!
  • 1 day 2 hours ago
    Marți, 27 octombrie 2020, de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Ștefan cel Mare, Protopopiatul Vaslui. Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă. În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a explicat cuvintele Mântuitorului adresate Apostolilor în momentul trimiterii lor în misiunea de propovăduire a Evangheliei:
  • 1 day 2 hours ago
    Încercările psihologice ale celor ce vor trăi în vremurile din urmă vor egala încercările fizice ale  mucenicilor. Dar, pentru a rezista acestor încercari, trebuie să trăim nelumeşte. Cuviosul Seraphim Rose
  • 1 day 2 hours ago
    Biserica are o asemenea putere, încât atunci când se porneşte război împotriva ei, ea iese biruitoare, când este vorbită de rău, ea se întăreşte, iar când este batjocorită, se face mai strălucitoare ca înainte. Este rănită, dar nu cade. Este lovită de valuri, dar nu se răstoarnă. Se porneşte furtună împotriva ei, dar nu naufragiază. Luptă şi nu este biruită. Dacă te lupţi cu un om, fie vei birui, fie vei fi biruit. Dar dacă te lupţi cu Biserica, este cu neputinţă să biruieşti, pentru că Dumnezeu este mai puternic decât oricine. Dacă Însuşi Dumnezeu a zidit-o, cine o poate urni din loc? Sfântul Ioan Gură de Aur
  • 1 day 2 hours ago
    Iar părintele îmi spunea să mă rog lui Hristos să îmi dea suflet generos, întrucât îi urăște pe fricoși și pe cei egoiști. Păstrează ce ai. Nu te certa cu nimeni și nu face reproșuri, nu judeca pe nimeni. Timpul pe pământ este dat de Dumnezeu. Va fi un mare haos, nu va fi credință, sau credință prea puțină, iar preoții vor tăcea. Nu vă temeți, pentru că Dumnezeu are nevoie de oameni curajoși. Nu îi iubește Duhul Meu pe cei cu suflete mici și fricoase. Ucenic al Domnului este acela care renunță la sine, își ia cu el Crucea și urmează pe Hristos, iată ce înseamnă să fii ucenic al Domnului. De aceea, nu vă păcăliți singuri!
  • 1 day 3 hours ago
    Cu cât o societate se îndepărtează mai mult de adevăr, cu atât îi va urî mai mult pe cei care îl spun.  
  • 2 days 11 hours ago
    Domnule prefect, Sunt preotul pensionar Ioviţă Vasile din Sânmihaiul Almaşului, nr 55. Sunteţi reprezentantul guvernului în judeţul Sălaj, de aceea vă rog să citiţi cu atenţie cele ce scriu în continuare, apoi să le transmiteţi efemerului preşedinte KW Iohannis şi lui Ludovic Orban, mai-marele vremelnic al guvernului. Dumnezeu mi-a dat un loc şi un rost în lumea aceasta, aşa cum v-a dat şi vouă, şi oricărei făpturi. Niciodată nu v-am deranjat cu nimic, nici nu vă cunosc decât din nişte imagini televizate. Nu v-am făcut niciun rău, nici nu vă doresc răul.
  • 2 days 21 hours ago
    Să căutați să fiți pomeniți la Sfintele Liturghii. Pentru că se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Și se spune așa de preot: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi”. Și se pun toate de pe disc, în potirul cu Sfântul Sânge: Și vă dati seama, unde poți să fii, chiar dacă ești mort, chiar dacă ești viu, ești salvat; se pomenește și pentru morți și pentru vii. Și cât te costă? Căutați să fiți pomeniți la Liturghie. Fie că vă cunoaște un preot sau vă cunoaște duhovnicul, fie că frățiile voastre dați la Liturghie, dar să fiți pomeniți. Asta e totul.
  • 3 days 3 hours ago
    O, Prea Cuvioase Părinte cine va putea spune după cuviinţă, mulţimea ostenelilor, a durerilor şi a trudelor tale cele mari?
  • 3 days 3 hours ago
  • 3 days 3 hours ago
    -Și ce crezi că o să fie cu coronavirusul? -O să fie mai greu ca pe-atunci când era războiul , foametea, tifosul... Că acuma toți ne-am învățat cu binele și-am uitat sau unii chiar nici n-o simțit ce-i greul pe lumea asta. De trecut o să trecem peste. Nu toți, că suntem slabi de fire, slabi în credință, slabi în toate. Numai tari în gură am rămas. O să fie greu, mă băiete . Și nu mă tem pentru mine, că am 90 de ani, da mi-e milă de voi, de ăștia tineri, că-i păcat de tinerețile voastre. Nici căliți nu sunteți, nici nu știți ce-i greul și nici credință nu aveți, că să sperați la mai bine. Și peste toate astea, dacă vine vremea să aveți grijă unii de alții, mă tem că mai degrabă vă mâncați, decât să vă ajutați.
  • 3 days 4 hours ago
    Acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioşilor împăraţi româno-bulgari şi era dintr-un sat care se numeşte Basarabov, sat aşezat pe marginea apei Lomului. La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieşit din satul Basarabov şi s-a sălăşluit mai întâi într-o peşteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peşterii. Dar cine poate spune ostenelile, postul, rugăciunea şi privegherile pe care le făcea şi prin care s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni? EI şi-a cunoscut şi vremea ieşirii sufletului din trup când, intrând în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul său suflet în mâna lui Dumnezeu.
  • 3 days 4 hours ago
    Condac 1: Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! Icos 1:
  • 4 days 4 hours ago
    "Cînd se pregătea Mama, înainte de plecarea la biserică, cu cele patru-cinci costumașe călcate și puse la marginea patului și cînd dimineața ne trezea: Haideți, băieți, haideți la biserică! Da' eu o întrebam pe Mama, ca să mai stau puțin: Da' moșu' Ion o trecut? Moșu' Ion era un bătrîn creștin, vechi, ruginit, din fundul satului. El era tot stimulentul nostru. Dacă-mi spunea că o trecut moșu' Ion, nu mai stăteam la mîrîială. Săream imediat, îmbrăcat și hai la biserică. Nu-l ajungeam pe moșu' Ion.
  • 4 days 4 hours ago
    Aveti grija, ca vor veni timpuri grele. La urma de tot n-or sa mai fie preoti, usile incuiate, au sa planga lacatele la usi, ca nu va mai fi cine sa faca slujba. Sa va duceti dupa un preot cu un picior incaltat si unul descaltat. Cat ii aveti acum, cercetati-i si impartasiti-va. Atunci se va inchide cerul si nu veti mai avea de unde lua credinta. Aceea pe care o aveti, aceea sa o pas­trati. Sa nu va mandriti, sa nu mintiti, faceti bine, caci daca faceti pacate, piere si credinta. O particica mica in adancul inimii sta ascunsa acolo si daca faceti o fapta buna, mai prinde si ea viata, e vesela.
  • 4 days 8 hours ago
    Propaganda asta cu masca eroică și cu trecerea responsabilității pe ereticii care vor un pic de aer (măcar în spații deschise) “beneficiază” deja de un efect de selecție adversă - în loc să stea acasă pentru că au simptome, toți “eroii” ies din casă, poartă complet greșit și inutil masca, au (și dau) siguranța falsă că sunt protejați și îi protejează și pe ceilalți, strănută, tușesc, ți se bagă sub nas sau la 5 cm distanță. De aici - răspândirea bolilor (toate bolile, nu doar covid), zădărnicită de o propagandă găndită de idioți, pentru fricoși, supuși la modul necondiționat și idioți utili.
  • 4 days 8 hours ago
    PS Varlaam Ploieşteanul a vorbit, duminică, la slujba de priveghere oficiată în cinstea Sfântului Dimitrie, despre persecuţiile actuale îndreptate împotriva creştinilor şi a subliniat că religia creştină este cea mai persecutată la nivel global. Peste 90% dintre cei care suferă pe motive de credinţă religioasă sunt creştini, a spus Episcopul vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul, citând statisticile organizaţiilor care urmăresc pe plan global libertatea religioasă.
  • 4 days 8 hours ago
    Troparul, glasul al 3-lea Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut pe Nestor, așa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă. Condac 1: Învățătorului dreptslăvitoarei credințe celei întru Hristos, surpătorului și rușinătorului păgânătății, Izvorâtorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostașul cel adevărat al lui Hristos, care s-a arătat Bisericii ca un soare și mare apărător credincioșilor, toți acum cântări de mulțumire și laude din suflet cu dorire aducându-i să-i cântăm: Bucură-te, Izvorâ­­torule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
  • 4 days 8 hours ago
    Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea paginilor împăraţi. Temându-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos.
  • 1 week ago
    ”Străduiți-vă să mergeți la Bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele sunt înca ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa. Numai cei aleși vor înțelege ce se întâmplă. Pe oameni îi vor obliga să se ducă la biserica apostată, însă nu trebuie să mergem într-acolo în niciun caz. Vă rog, stați în credința ortodoxă până la ultima suflare și vă veți mântui”.
  • 1 week ago
    Am vorbit la telefon cu un prieten, cleric catolic francez, celibatar și fecior, un om de mare credință, care cunoaște Sfinții Părinți din primul mileniu pe de rost. Omul ăsta stă câteva ore pe zi în genunchi la rugăciune. A început să plângă. L-am lăsat câteva minute. Apoi am vorbit. În vocea lui se simțea disperarea omului care se vede manipulat, mințit, prostit, ucis în inima sa. Mi-a zis că sunt mii de preoți cu vocație, care suferă îngrozitor din cauza mizeriei infinite care a pus stăpânire pe stăpânirea lor.
  • 1 week 1 day ago
    PS Macarie, episcopul românilor din Europa de Nord, a transmis, joi, un important mesaj de susținere a căsătoriei dintre un bărbat și o femeie, în care a subliniat că orice abatere de la această normă este în contradicție cu Sfânta Scriptură.
  • 1 week 2 days ago
    În aceste zile, când ni se urlă moartea prin megafoane, reamintindu-ne că toți murim într-o zi, trăim timpuri duhovnicești, lăsate de Dumnezeu să ne scoată din superficialitate și vanitate, a scris, pe Facebook, scriitoarea Ivona Boitan. Respectați regulile exterioare dar, mai ales, nu le cedați pe cele interioare, a îndemnat Ivona Boitan. „O să murim, nimic nou. Nu știm când. Nimic nou. Ceea ce e nou e că dintr-o dată simțim că timpul ne a rămas mic, ne strânge pe la subsuori și ne somează să acceptăm că nu suntem nemuritori. Am ascuns moartea, am fardat-o, am dichisit-o, am fugit de bătrâni, i-am închis, i-am denigrat i-am dat deoparte că fiind cei din avanpostul morții. Ne-am ținut copiii cu povesti dulci cu inorogi și vată de zahăr roz.
  • 1 week 2 days ago
    Rod Dreher este unul dintre cei mai importanți intelectuali de orientare conservatoare ai Statelor Unite. Este jurnalist și autor a numeroase cărți, dintre care „Opțiunea Benedict – o strategie pentru creștini într-o națiune post-creștină” a fost descrisă de către David Brooks, de la New York Times, drept „Cea mai discutată și importantă carte religioasă a ultimei decade”.
  • 1 week 2 days ago
    Care este adevărata smerenie? Nu să fugi, ci să rămâi, cu răbdare şi curaj, să treacă ispitele peste tine. Aceasta este adevărata smerenie, care nu poate fi cu laşitate, ci cu bărbăţie duhovnicească. Să spui: „Aşa merit! Aşa trebuie pentru mine. Ceilalţi sunt sfinţi, eu sunt rău”. Asta să o spui în orice situaţie ai fi. Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos
  • 1 week 2 days ago
    Fiecare dintre noi a luat putere de la Dumnezeu – şi bărbat şi femeie, şi tânăr şi bătrân – ca să se lupte până la sânge pentru dumnezeiasca lege şi pentru credinţa noastră ortodoxă. Sf. Teodor Studitul
  • 1 week 2 days ago
    Biserica Ortodoxă îi prăznuiește, azi 21 octombrie, pe Sfinții Mărturisitori Ardeleni Oprea, Visarion și Sofronie, dar și pe preoții Moise Măcinic din Sibiel și Ioan din Galeș, care s-au opus încercărilor de greco-catolicizare forțată a românilor din Transilvania. Sfântul Mucenic Oprea s-a născut în Săliștea Sibiului, fiind plugar și a trăit pe vremea împărătesei Maria Tereza. Conform sinaxarului, în acei ani, autoritățile austriece prigoneau pe ortodocși, răpindu-le bisericile, izgonindu-i pe preoți, iar cei care refuzau unirea cu Roma era aruncați în pușcării.
  • 1 week 3 days ago
    Dr. Sucharit Bhakdi nu este un medic oarecare. A practicat medicina timp de cinci decenii, a fost cercetător post-doctoral la unul dintre cele mai prestigioase instituții de cercetare din lume, Institutul de Imunobiologie și Epigenetică Max Planck, iar ulterior a deținut catedra de microbiologie la Universitatea din Mainz din Germania, timp de zece ani. . El are acreditări impecabile care, în opinia noastră, depășesc pe mulți dintre așa-numiții noștri experți medicali oficiali.
  • 1 week 3 days ago
    De citit cu atenție cuvînt de cuvînt, rînd cu rînd, pentru ca sînt tot atîtea lecții de drept, logică, bun-simț, erudiție, demnitate și curaj. Judecătorul este demnitar al statului, chemat să interpreteze legea și să o aplice corect, când este constituțională Am luat la cunoștință de noua producție a grupusculului dumneavoastră de presă, care pare a-și face “carieră” din analizarea carierei mele de judecător (oare de ce sau la ordinele cui?). Dacă nu aș intui intențiile pe care le aveți și dacă mi-ar păsa de publicitatea gratuită, sub toate aspectele, pe care mi-o faceți, ar trebui să vă mulțumesc și să vă fiu recunoscătoare!
  • 1 week 3 days ago
    Părintele Cătălin s-a deplasat la Mănăstirea Frasinei unde a luat sfat de la vestitul duhovnic și staret, Părintele Ioanchie. Părintele Ioanichie:
  • 1 week 4 days ago
    ,,Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.
  • 1 week 4 days ago
    Erați geloși pe „Cuvioasa”, Văzând mulțimea de popor, Creștini veniți din toată țara Să își cinstească Sfânta lor. Erați geloși văzând că Iașul De bucurie clocotea În timp ce aștepta cuminte Să fie „scoasă Sfânta” sa. Erați geloși văzând credința Mulțimilor de pelerini Ca la Florii veniți la Sfânta Cu busuioc în mâini și crini. Erați geloși pe Cuvioasa, Văzând ce dragoste primea Din partea celor ce tot anul Erau blagosloviți de ea. Erați geloși văzând cum Iașul Devine-un Blaj religios În care se adună frații Spre slava Sfintei lui Hristos,
  • 1 week 4 days ago
    Părinte Paisie Olaru, rugător pentru toată lumea Binecuvântatele meleaguri natale
  • 1 week 4 days ago
    Starețul Efrem al mănăstirii Vatoped a participat, joi, la o întâlnire on-line cu creștinii români din țară și din  străinătate, eveniment organizat de părintele Răzvan Ionescu, de la Parohia Ortodoxă Română Sfânta Parascheva - Sfânta Genoveva din Paris, și transmis în direct de Doxologia.ro Părintele Efrem a rămas aproape două ore alături de creștinii participanți la întâlnire, răspunzând fiecăruia în parte și oferind sfaturi duhovnicești. Prezentă la discuție, o româncă stabilită de peste 24 de ani în Paris și-a exprimat îndoiala cu privire la decizia de a rămâne în Franța sau de a se întoarce în România. Răspunsul starețului Efrem a fost fără echivoc.

Personalități ale Ortodoxiei Românești

Data nașterii:
Locul nașterii: Comuna Deleni, jud. Cernăuţi
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: Pârscov - Buzău
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: comuna Oncești, jud. Tecuci interbelic (astăzi în jud. Bacău)
Data adormirii:

Biblioteca - Cărți Creștin Ortodoxe

Despre semnele sfârșitului
Anonim
Editura CHRISTIANA - S.O.S Medical - Teologia sexualităţii
DR. GENOVEVA TUDOR / RĂZVAN CODRESCU