Arhimandritul Gavriil Urghebadze (1929 -1995): Prorocie despre supraviețuirea în vremea lui antihrist

Arhimandritul Gavriil Urghebadze
Autor
Arhimandritul Gavriil Urghebadze (1929 -1995)

În perioada vremurilor de pe urmă nu vă uitaţi la cer: aţi putea fi înşelaţi de minunile ce se vor petrece acolo – puteţi să greşiţi şi să vă pierdeţi.

Adepţii lui antihrist vor umbla dezgoliţi. Creştinii însă vor fi îmbrăcaţi cuviincios. Conform canoanelor bisericeşti femeia nu trebuie să poarte haine bărbăteşti. Îmbrăcămintea omului arată starea lui duhovnicească.

Diavolul are 666 de mreje. În timpurile lui antihrist oamenii vor aştepta salvarea din cosmos. Aceasta va fi cea mai mare înşelare (momeală) a diavolului: omenirea va cere ajutor de la extratereştri, neştiind că aceia sunt demoni.

Despre lupta sfinţilor proroci Enoh şi Ilie cu antihristul se va transmite la televizor.

Când icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Iviru („Portăriţa”) va purcede să părăsească Athosul, va începe dangătul clopotelor, bisericile în mod văzut i se vor închina, pentru a o petrece. Toate acestea vor fi arătate la televizor.

Aceasta-i mila Domnului”, spunea stareţul.

Va veni timpul, oamenii vor pleca în munţi. Dar să nu vă duceţi câte unul… În păduri şi munţi să mergeţi în grupuri mici.

Pentru creştini cel mai mare chin va fi faptul, că ei singuri vor pleca în păduri, apropiații lor însă vor primi pecetea lui antihrist. Produsele pe care pun semnul lui antihrist nu vă pot dăuna. Aceasta încă nu este pecetea. Trebuie rostită rugăciunea „Tatăl nostru”, de însemnat cu sfânta cruce, de stropit cu aghiasmă şi astfel se va sfinţi orice hrană.

Dacă vei fura, vei încălca una dintre cele zece porunci. Cine va proceda astfel îl va primi pe antihrist.

Omul credincios va nădăjdui în Dumnezeu. Iar Domnul în ultimele vremuri va săvârşi aşa minuni pentru poporul său, încât o mică frunzuliţă din copac îi va ajunge pentru o lună întreagă. Şi pământul nu va scădea; îi vei face cruce şi îţi va da pâine.

Nu vă temeţi. Principalul este să nu fie primită pecetea lui antihrist pe mâna dreaptă şi pe frunte.

Nu mâncaţi pâinea celui care a primit pecetea lui antihrist.

În ultimele vremuri adepţii lui antihrist vor umbla la biserică, se vor boteza şi vor predica poruncile evanghelice.

Însă nu-i credeţi pe cei care nu au fapte bune. Doar după fapte se poate recunoaște adevăratul creştin.

Credinţa adevărată îşi află loc în inimă, şi nu în minte (raţiune). Antihrist va fi urmat de cel ce are credinţa în minte, iar cel ce are credinţă în inimă, lesne îl va recunoaște.

Acum se încep evenimente importante. Astfel de pericol n-a fost pe pământ de la facerea lumii. Este ultimul… Imaginaţi-vă mama a cinci copii: cum poate să-i hrănească, fără a primi pecetea lui antihrist? Vedeţi ce curse întinde antihristul oamenilor. La început aceasta se va face benevol. Dar când antihristul se va înscăuna şi va deveni stăpânul lumii, le va impune la toţi să primească această pecete. Pe cei care nu o vor primi îi va declara trădători. Atunci va trebui de plecat în păduri; grupuri a câte zece-cincisprezece oameni. Însă nu vă duceţi câte unul sau doi: nu vă veţi salva… Veţi fi păziţi de Duhul Sfânt. Niciodată să nu vă pierdeţi nădejdea. Dumnezeu vă va da înţelepciune cum să procedaţi. La sfârşitul vremurilor oamenii se vor mântui prin dragoste, smerenie şi bunătate. Bunătatea va deschide porţile Raiului, smerenia îi va duce încolo, iar dragostea îl va arăta pe Dumnezeu.

 

Notă Ortodoxia.RO:

VIAȚA SFÂNTULUI MĂRTURISITOR GAVRIIL GEORGIANUL,

CEL NEBUN ÎNTRU HRISTOS 1

(1929-1995)

Arhimandritul Mama2 Gavriil, născut Goderdzi Urghebadze, este unul dintre cei mai cunoscuți monahi în Georgia. S-a născut ca fiu al lui Vassili3 și al Varvarei Urghebadze în ziua de 26 august 1929, în Tbilisi, Georgia. Prunc fiind a fost botezat în Biserica Sfintei Mucenițe Varvara, raionul Navtlughi, de către fosta „soră de caritate” Tamara Beghiașvili. Regimul comunist era pe atunci puternic și violent; credința era prigonită, bisericile erau dărâmate și închise, oamenii nevinovați uciși sau deportați. Goderdzi avea doar doi ani când tatăl său, Vassili Urghebadze, a fost ucis în împrejurări necunoscute. După aceasta, familia îl numea Vasiko în cinstea tatălui său.

Vasiko era un băiat neobișnuit; încă din fragedă copilărie a fost înzestrat cu dumnezeiescul har. Obișnuia să construiască bisericuțe din pietricele și să aprindă în ele chibrituri. Varvara, mama lui (după adormirea Părintelui Gavriil, aceasta a intrat în Mănăstirea Samtavro ca Monahia Ana și este înmormântată lângă fiul său), se temea ca nu cumva cineva să vadă preocupările fiului ei și să spioneze familia pentru creșterea lui împotriva ideologiei comuniste. În tinerețe Vasiko se purta ciudat, adeseori oprindu-se din joaca cu prietenii și preferând să rămână singur în tăcere. Avea și o distracție neobișnuită: obișnuia să ia un băț mic în mâinile sale și să fugă cu el. Păsărele gureșe se așezau pe el și-l urmau pretutindeni. Aceasta îi uimea pe toți. Vasiko era un copil duios. Nu îngădu­ia să se pună curse pentru șoareci, îi prindea vii într o cușcă și mai apoi le dădea drumul în curte. A intrat la școală la vârsta de șase ani. A fost ușor pentru el să învețe scrisul, cititul și aritmetica, și a câștigat multă dragoste pentru bunătatea lui. Avea șapte ani când a auzit pentru întâia oară numele lui Dumnezeu, care a avut o atât de mare înrâurire asupra minții lui, încât i-a schimbat cu desăvârșire viața obișnuită. Curând a adunat bani să cumpere Sfânta Evanghelie. Acesta a fost începutul noii sale vieți. Din ziua aceea și până la moartea sa l-a stăpânit un singur gând și o singură dragoste: să trăiască numai pentru Hristos. Citea tot timpul Evanghelia și nu arăta nicio altă preocupare; dăruia puțin timp lecțiilor, ca să aibă mult pentru Evanghelie. Înainte de culcare intra în odaia lui și se ruga îndelung în colțul cu icoane. Cu câteva zile înainte de adormirea sa, Monahul Gavriil își aducea aminte de acea perioadă a copilăriei: „Ședeam în balcon, la etajul al doilea, cufundat în gânduri, când un glas dinlăuntrul meu mi-a poruncit să caut către cer. M-am ridicat, m-am dus la marginea balconului, am privit în sus și am văzut o cruce mare înălțată pe cer. Atunci n-am știut, dar acum știu că era crucea pe care aveam s-o port pentru dragostea lui Dumnezeu și a poporului meu.” O altă amintire se referă la aceeași perioadă a copilăriei: „Odată, într-o noapte, pe când dormeam, pe neașteptate m-am trezit și am văzut un diavol cu chip înfricoșat înaintea mea. Mă privea mânios. Mulțumită milostivirii lui Dumnezeu nu eram înspăimântat, ci încordat. Însă n-am făcut nimic ca să-l alung. Doar îl priveam surprins. El a răcnit la mine: «Lupți împotriva mea, așa-i?!» Și m-a lovit cu pumnul.”

Când mama sa, Varvara, a intrat în odaie l-a aflat pe fiul ei zăcând fără cunoștință. Dar Dumnezeu a păzit viața alesului Său. Micul Vasiko s-a folosit din acea întâmplare, lucru pe care Monahul Gavriil îl mărturisea într-una dintre amintirile sale: „Când l-am văzut pe diavol, credința mea în Hristos a devenit și mai tare, și mi-am zis că dacă diavolul există, atunci Dumnezeu cu atât mai mult. De atunci am început să prețuiesc frumusețea făpturilor omenești.” Dumnezeu l-a înzestrat pe Vasiko cel de doisprezece ani cu putere dumnezeiască și cu descoperiri duhovnicești pentru dragostea și credincioșia lui adevărată.

Maica Pelaghia (fosta igumenă a Mănăstirii Gurjaani închinată Maicii lui Dumnezeu, de o seamă cu Monahul Gavriil și vecina lui) povestește: „Într-o zi de vară, unchiul meu a venit acasă și a strigat cu glas tare ca să audă toți: «Slavă lui Hristos, Domnul nostru, căci îi păzește pe aleșii Săi pe pământ.» La întrebarea: «Ce s-a întâmplat? De ce ești așa surprins?», a răspuns povestind următoarea întâmplare uimitoare: «Veneam spre casă pe vechea stradă Sfânta Varvara. Când m-am apropiat de biserica dărâmată a Sfântului Gheorghe, l-am zărit pe Goderdzi, fiul lui Vassili, curățând biserica de bolovani sub soarele arzător. Fiind adâncit în muncă, o bună bucată de vreme nu m-a observat. Iar eu, văzând asta, n-am spus nimic, dar el, când m-a zărit, mi-a zis cu bucurie: Vino, unchiule Muha și dacă poți, ridică-l pe ăsta, arătând spre un bolovan mare.» Pe unchiul meu îl numeau Muha4 pentru puterea sa și pentru abilitățile de luptă, însă adevăratul lui nume era Gheorghe. Muha a continuat: «Am încercat mult, dar n-am putut urni bolovanul. Vasiko mi-a zis atunci să încerc în numele lui Hristos; astfel l-am ridicat și l-am dus lângă ceilalți bolovani adunați de el în afara bisericii.» Familia noastră era credincioasă, dar din pricina regimului comunist membrii familiei nu mergeau la slujbe și nu posteau. Însă din chiar ziua aceea unchiul meu a început să ducă o viață creștinească.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, oamenii sărmani, care nu aveau nicio veste de pe front, obișnuiau să vină la Vasiko ca să afle câte ceva despre rudele lor. Băiatul de numai doisprezece ani le răspundea tuturor și propovăduia: „Mergeți la biserică, nu-l lăsați pe Hristos și nu vă pierdeți mântuirea sufletelor.” Cuvintele lui se împlineau întotdeauna și oamenii îl cinsteau mult. Nemaiîntâlnitele înzestrări ale lui Vasiko și darul vădit al străvederii întorceau inimile oamenilor la încrederea în Biserică. Micul Vasiko nu primea laudele și cinstirea oamenilor, ci se smerea pe sine într-un chip foarte ciudat – se așeza în gunoi și repeta cu glas tare: „Pururea adu-ți aminte, Vasiko, că gunoi ești, și nu cugeta niciodată înalt despre tine.” Membrii familiei se supărau pe Vasiko pentru o asemenea purtare și chiar îl pedepseau, însă oamenii nu-și îngăduiau să râdă de el sau să-l ocărască.

Este vrednică de pomenit aici o altă întâmplare uimitoare din copilăria Monahului Gavriil. În vremea prigoanei sovietice, oamenii ascundeau icoanele în podurile caselor sau în alte ascunzători. Mulți dintre aceștia s-au împuținat în credință și nu le mai cinsteau cum se cuvine. Micul Vasiko obișnuia să vină la ei și să le zică: „Aveți o icoană în casă”, și le arăta întocmai locul unde era ascunsă. „Fie îi dați cinstirea care i se cuvine, fie mi-o dați mie. O s-o păstrez eu. Mai târziu, dacă o vreți înapoi, veniți la mine și o să vi-o dau înapoi cu bucurie.” Unii se pocăiau și păstrau icoanele, alții, care n-aveau acest gând, i le dădeau lui. Toți erau surprinși de această purtare a băiatului. Vasiko se îngrijea de icoane cu o dragoste deosebită. Icoanele înfrumusețate cu osârdie și bună-cuviință care există astăzi în biserica sa și în chilia lui de la Mănăstirea Samtavro uimesc pe toată lumea. Ele împodobesc aproape toți pereții și tavanul și lasă o impresie de neuitat închinătorilor sau oaspeților. Viața simplă și firească a lui Vasiko n-a durat mult. Mama sa, Varvara, era o femeie muncitoare și cinstită. Fusese frumoasă în tinerețe și se măritase devreme, la numai paisprezece ani. Din prima căsnicie dobândise trei copii – Ema, Mihail și Goderdzi-Vasiko. Mai apoi, după tragedia din familie, atunci când i-a murit soțul, femeia de 22 de ani s-a trezit într-o situație fără ieșire. Nu avea pe nimeni s-o ajute și trebuia să muncească din greu ca să întrețină familia. Astfel că s-a măritat a două oară, iar din această căsnicie a mai dobândit o fiică, Iuliana. Tot la vârsta de doisprezece ani, Vasiko a avut o experiență dureroasă. Mama lui, deși nu era necredincioasă, nu îngăduia ca fiul ei să ducă o viață creștinească. La început, când el a manifestat o dragoste neobișnuită pentru Biserică, a fost surprinsă. Dar, când a văzut că credința în viața lui Vasiko a prins rădăcini adânci și bine întemeiate, i-a cerut cu asprime fiului ei să renunțe la această viețuire: „Nu te mai chinui! Trăiește ca oamenii obișnuiți! Fii credincios, dar nu atât cât să vrei numai Evanghelia și credința!”

În ultimul an al vieții lui, atunci când împreună cu fiicele ei a venit să-l vadă pe Monahul Gavriil care era foarte bolnav, Varvara, plângând, i-a spus fiului ei: „Ce-a fost viața ta, Gavriil, chinuri și nimic altceva?! N-ai avut copilărie. Ar fi fost mult mai bine să mă asculți și să ai grijă de tine, erai bărbat, nu-i așa?!” Văzând-o pe mama sa plânsă și într-o adâncă durere, Părintele Gavriil s-a înduioșat și i-a părut rău pentru ea că încă nu-l înțelegea, deși fusese părtașă la necazurile lui. După un scurt răgaz, i-a răspuns cu glas scăzut și cald: „N-am putut duce o altă viață.”

Iată cum, încă de atunci, Vasiko s-a adus pe sine jertfă bine-plăcută lui Dumnezeu. Auzind împotrivirea fiului ei, Varvara a luat Evanghelia și a aruncat-o cu mânie în closet. Vasiko a scos-o îndată de acolo, a strâns-o la piept și a început să plângă cu suspinuri. Acesta a fost momentul în care s-a văzut silit să facă o alegere în viața lui. La miezul nopții Vasiko și-a luat Evanghelia și a părăsit casa părintească. Era sfârșit de toamnă. A mers zi și noapte până a ajuns într-un târziu în orașul Mțheta5. Mai întâi a mers la Mănăstirea Samtavro. Igumena Anusia (Kocilamazașvili) l-a primit cu dragoste, dându-i adăpost și hrană. Însă nu l-a putut lăsa să viețuiască acolo, fiindcă nu li se îngăduia bărbaților să rămână într-o mănăstire de maici. Ea l-a sfătuit să meargă la Mănăstirea Svetițhoveli6 (Stâlpul de viață-dătător). Înainte de plecare, Vasiko s-a rugat din toată inima în fața icoanei Maicii Domnului dăruită de Mănăstirea Iviron pentru Samtavro, cerându-i o chilie și dreptul de a viețui în noua mănăstire. A petrecut astfel trei zile în Mănăstirea Svetițhoveli, dar un decret guvernamental interzicea găzduirea minorilor vreme îndelungată. Așa că a fost nevoit să plece la Mănăstirea Șiomgvime unde a fost găzduit alte trei zile, după care a fost călăuzit spre Mănăstirea Zedazeni în care viețuiau pe atunci câțiva monahi bătrâni. Aceștia l-au îndrăgit pe băiatul cel credincios atât de mult, încât i-au aranjat o ascunzătoare în apropierea mănăstirii în care l-au ținut câteva săptămâni. Însă din pricina controlului strict care se făcea de către oamenii legii, monahii au fost siliți să-l trimită la Mănăstirea Betania7. I-au explicat în amănunt cum să ajungă și i-au dat merinde pentru drum. La Mănăstirea Betania a fost primit de către cei doi viețuitori acolo: Părintele Ghiorghi (canonizat mai târziu ca Sfântul Ghiorghi-Ioan Mheidze) și Părintele Ioan (canonizat și el ca Sfântul Ioan Maisuradze)8. Aceștia au devenit cei mai iubiți duhovnici ai lui Vasiko. După ce a părăsit Betania, nu se mai știe nimic despre locurile unde a viețuit. O vreme, Vasiko a fost adăpostit de o femeie bună la inimă pe nume Margo care locuia în Tbilisi și își ducea traiul ghicind. Însă se mâhnea că o femeie atât de bună ducea o viață greșită, trăind în păcat. Într-o zi, Margo s-a îmbolnăvit. Vasiko a liniștit-o și i-a făgăduit că-i va primi el pe oamenii care veneau la ea să-i ceară ajutorul. Și, într-adevăr, cei care veneau la ghicitoare erau întâmpinați de băiatul cel evlavios. El le propovăduia dragostea lui Dumnezeu și încerca să-i încredințeze că aveau nevoie să-și schimbe viața. Dumnezeu, văzându-i jertfa, l-a înzestrat pe Vasiko cu darul prorociei, încât putea vorbi cu aceștia despre viitoarele primejdii prin care aveau să treacă sau despre păcatele deja înfăptuite pe care nu și le mai aminteau. Margo a crezut astfel și ea prin Vasiko în Dumnezeu, s-a lepădat de ghicit și a început să ducă o viață creștinească adevărată. Această schimbare a stârnit multe zvonuri în Tbilisi acelor ani.

Între timp, mama lui Vasiko îl căuta pretutindeni, până a aflat în sfârșit unde se afla. „Te rog, întoarce-te acasă și trăiește cum vrei. N-o să-ți mai stau în cale”, i-a spus fiului ei, bucuroasă că l-a găsit. Vasiko s-a întors atunci acasă. Din acea vreme Varvara n-a mai fost aspră cu el. Însă adeseori îl sfătuia din nou să ducă o viață obișnuită și să nu trăiască doar pentru Hristos. Vasiko mergea cel puțin o dată pe an la Betania și să le ajute monahilor bătrâni de acolo la feluritele lor ascultări. La vârsta de șaisprezece ani a plecat spre Mănăstirea Martkopi să se închine. În timpul acestei călătorii a întâlnit un monah deosebit, Părintele Aitala, pe care l-a prețuit mult și pe care îl pomenea întotdeauna cu mare cinstire și dragoste. „Un mare monah, dăruit cu străvedere”, obișnuia să spună după ce a devenit Monahul Gavriil. Se cuvine să mai pomenim aici o altă istorisire din aceeași perioadă a tinereții lui: odată, guvernul comunist a hotărât să niveleze un parc public de lângă vechiul cimitir Vera9, în care erau îngropați tinerii soldați uciși în războiul pentru independența Georgiei din 1921. Terenul a fost nivelat cu buldo­zerele, care au intrat și în cimitir. Vasiko a fost adânc mâhnit de acest act brutal, așa că a adunat noaptea osemintele lor în saci și le-a îngropat din nou într-un loc sigur. În 1949 Vasiko a fost chemat să-și facă stagiul militar în Armata Sovietică. A fost trimis deci în unitatea de grăniceri de la Batumi. În pofida regimului strict, a izbutit totuși să postească și chiar să meargă în ascuns la Biserica Sfântului Nicolae ca să primească Sfintele Taine. După încheierea serviciului militar, Vasiko s-a întors acasă. Însă curând a fost chemat la spitalul Securității unde l-au interogat despre vedeniile din copilărie, atunci când la vârsta de doisprezece ani a văzut un diavol. După câteva zile a primit un certificat medical: era diagnosticat bolnav psihic și i se interzicea să lucreze în vreun post. I-a fost acordată o pensie pentru dizabilități de gradul al II-lea, ceea ce însemna însă o încălcare grosolană a legii, deoarece, potrivit legislației sovietice, unui bolnav într-o asemenea stare îi era interzis să-și facă stagiul militar, cu atât mai mult în cadrul forțelor armate. Însă toate acestea erau regizate de Securitatea sovietică potrivit ideologiei partidului comunist: o persoană cu o asemenea conștiință nu trebuia să prezinte un pericol pentru îndoctrinarea atee.

Din acea vreme, Vasiko și-a continuat viețuirea duhovnicească cu și mai mare dragoste. În curtea din spatele casei părintești și-a zidit un mic sălaș unde să se nevoiască și să-și rânduiască activitățile duhovnicești în pace și liniște. Pentru rugăciuni și predici mergea la Catedrala Sioni. Curând, Preafericitul Catholicos-Patriarh al întregii Georgii, Melchisedec al III-lea, și-a îndreptat atenția către tânărul credincios. Cu binecuvântarea sa, Vasiko a început să lucreze ca paznic al Catedralei, iar mai târziu ca citeț. În ianuarie 1955 a fost hirotonit diacon, și la 23 februarie a fost tuns monah în Mănăstirea Moțameta din Kutaisi cu numele de Gavriil după dorința sa. După trei zile a fost hirotonit ieromonah de către Episcopul Gavriil (Ciacianidze) al eparhiei Kutaisi-Gaenati, în Catedrala Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Din ziua tunderii în monahism, Monahul Gavriil s-a nevoit și mai mult cu uriașă dragoste și desăvârșită credincioșie față de Dumnezeu și față de aproapele. Cu binecuvântarea patriarhului, a slujit mai întâi la Catedrala Sioni și, din 1960, la Mănăstirea Betania împreună cu iubitul său părinte duhovnicesc Ghiorghi și cu ieromonahul Vasile (Pirțhalava).

În 1962, după adormirea Părintelui Ioan, a Părintelui Ghiorghi și a ieromonahului Vasile (Pirțhalava), guvernul a închis Mănăstirea Betania. Monahul Gavriil s-a întors deci la Tbilisi și, în curtea casei lui, a construit cu mâinile sale o biserică cu șapte turle. Între 1962-1965 a slujit la Catedrala Sfânta Treime și Toți Sfinții, și a avut o mică parohie adunată în jurul său. Cu anevoie poate să înțeleagă generația contemporană neobișnuita înzestrare duhovni­cească a tânărului monah, care a manifestat o atitudine uimitoare și neînfricată în vremea cumpli­tului regim comunist: a dat foc unui uriaș portret al lui Lenin, atârnat pe clădirea Consiliului de Miniștri, în timpul demonstrației din ziua de 1 mai 1965. Pe urmă, monahul Gavriil a propovăduit cu sfântă îndrăzneală oamenilor înspăimântați: „Mortul ăsta n-are nevoie de slavă, ci slava e a lui Hristos, care a călcat moartea și ne-a binecuvântat cu viața cea vecinică.” Mulțimea înfuriată a aruncat atunci cu pietre în el fără milă. S-a declarat alarmă de gradul I (cea mai gravă din Uniunea Sovietică) în oraș și numai intervenția necruțătorului Regiment 8 a salvat viața Monahului Gavriil. Acesta, pe jumătate mort, având șaptesprezece fracturi ale capului și ale altor oase ale trupului, a fost numaidecât transportat la secția de izolare a spitalului Securității. Mai târziu a fost condamnat la moarte, cercetarea lui fiind numai una formală. Dar autoritățile regimului comu­­­nist aveau un interes special în acest caz – i-au cerut Monahului Gavriil să mărturisească presupusa conspirație a Bisericii Ortodoxe Georgiene, iar în schimb i-au promis să-i cruțe viața de pedeapsa cu moartea. În pofida chinurilor la care a fost supus vreme îndelungată, Monahul Gavriil a rămas neclintit. La interogatoriu l-a numit odată fiară pe Lenin, și ca rezultat a fost iarăși bătut crâncen. Această știre incredibilă și senzațională s-a răspândit cu repeziciune în mass-media europeană și americană. Amploarea evenimentelor s-a reflectat și în politica de la Kremlin și, în locul pedepsei cu moartea, Monahul Gavriil a fost internat într-un spital pentru boli psiho-neurologice, cu diagnosticul de bolnav psihic. Guvernul sovietic plănuia să-l țină acolo pentru totdeauna. Dar Dumnezeu nu păzise viața alesului Său pentru un astfel de destin. E interesant de citit aici un fragment din concluzia medicală:

Spitalul de psihiatrie și neurologie al orașului Tbilisi, Republica Socialistă Sovietică Georgia, 19/1 1966, Tbilisi, Str. Electroni nr. 1.
Nr. 666
Pacient: Vassili Urghebadze, născut în 1929, educație: 6 clase primare.
Adresă: Str. Tetrițkaro, nr. 11.

Pacientul se află în spitalul de psihiatrie și neurologie al orașului din ziua de 18.08.1965, fiind adus aici din închisoare pentru tratament forțat. Diagnostic: persoană psihopată, cu tendințe spre stări de psihoză schizofrenică. A fost externat din spital în ziua de 19.01.1966. Potrivit anamnezei10, la vârsta de 12 ani, acesta a avut o viziune a spiritului răului având coarne pe cap... Pacientul spune că tot răul care se desfășoară în lume se întâmplă din cauza diavolului. De la vârsta de 12 ani a început să meargă la biserici, să se roage, a cumpărat icoane și a studiat literatura bisericească... Nu mânca nimic în zilele de miercuri și vineri. Adulții și soldații râdeau de această prostie. „Miercuri l-a vândut Iuda pe Hristos pe treizeci de arginți, iar vineri l-au răstignit preoții evrei”, zicea, într-o stare de totală halucinație. Astfel se explică faptul că în ziua manifestației de 1 mai 1965, pacientul a pus foc unui mare portret al lui Lenin, atârnat pe clădirea Consiliului de Miniștri. După interogatoriu, a spus că a făcut asta pentru că imaginea răstignirii lui Hristos ar trebui atârnată acolo, iar nu chipul unui idol pământesc. Din cauza stării lui de sănătate psihică a fost trimis la expertiza psihopatologică. Examinarea a arătat că orientarea paci­­­en­­tului este confuză în timp, în spațiu și în mediu. Vorbește singur cu voce scăzută: crede în existența esenței cerești, Dumnezeu și îngeri, etc. În timp ce vorbește, obsesia psihopatului este întotdeauna îndreptată spre faptul că totul depinde de voia lui Dumnezeu, etc. Acesta e izolat de ceilalți bolnavi psihic din secție. Când cineva îi vorbește, el sigur menționează pe Dumnezeu, îngerii și icoanele, etc. Nu-și poate critica condiția în care se află. A fost tratat cu terapie de aminazinofrazie și de siptomicină, după care a trecut de comisie. 

Decretul nr. 42/1965
Președintele comisiei: doctorand în medicină, medic șef T. Abramișvili.
Membrii: J. Șalamberidze și medicul Kropov.
Pacientul a fost externat din spital în ziua de 19 ianuarie 1966 și a fost luat la domiciliu de către mama lui. 
Medic: Lezhava, 19 ianuarie 1966.

O asemenea concluzie a medicilor sovietici dovedește dragostea de Dumnezeu a Părintelui Gavriil. E cu totul surprinzător faptul că oficialii sovietici au notat ca o concluzie medicală tocmai descrierea făcută de Părintele Gavriil unei vieți bine-plăcute lui Dumnezeu, în urma căreia, paradoxal, partidul comunist l-a eliberat, externându-l din spital. Cu adevărat, atunci când intervine voia lui Dumnezeu în lucrurile omenești, toate sunt cu putință! Așadar, Părintele Gavriil a fost eliberat după șapte luni de la întemnițare. Renumitul academician georgian A. Zurabașvili a contribuit foarte mult la eliberarea lui. După aproape treizeci de ani, pe când Părintele Gavriil slujea în Mănăstirea Samtavro, l-a vizitat Ieromonahul Gherasim, din obștea celei mai cunoscute mănăstirii ortodoxe americane, Sfântul Gherman de Alaska, Platina. După vizită, acesta a publicat în revista Orthodox Word11, în numărul din anul 1992, un articol despre Părintele Gavriil cu titlul „Christ’s Confessor in present-day Georgia”12. Articolul se încheia cu următoarele cuvinte: „Părintele Gavriil ne-a binecuvântat și am plecat mărturisind biruința Bisericii Noului Legământ în zilele noastre.”

În pofida faptului că preoția Monahului Gavriil a rămas neîntinată, el a fost oprit să slujească. De aceea asculta predicile împreună cu parohia și se împărtășea ca un mirean. Era chemat la Securitate adeseori și se întorcea acasă bătut fără cruțare. Odată a fost lovit atât de rău încât nu se mai putea ține pe picioare. Ofițerii Securității sovietice au sunat atunci familia și le-au dat adresa unde îl abandonaseră pe monah. Din acea vreme Părintele Gavriil s-a hotărât să-și schimbe felul de viață, care era prea dureros pentru el. Acum voia să pretindă că e bolnav psihic. În loc să rămână în tăcere, propovăduia cu glas tare pe străzi. Dacă până atunci nu băuse deloc vin, acum bea printre oameni, prefăcându-se chiar beat. Nebunia întru Hristos este un dar neobișnuit și rar care cere o mare putere duhovnicească și o minte dumnezeiască, căci: Ce este nebun al lui Dumnezeu, este mai înțelept decât oamenii (1 Cor. 1, 25).

Smerenia Monahului Gavriil era uimitoare. Sora sa mai mare, doamna Ema, își amintește: „Nu puteam să-l înțelegem. A avut un suflet nobil încă din copilărie. După ce a fost hirotonit preot, oamenii îl cinsteau mult. Când Ieromonahul Gavriil obișnuia să vină acasă, mergea în biserica lui și adesea plângea cu jale. Odată ușa de la biserică era deschisă, și când l-am auzit plângând m-am îngrijorat și, intrând, l-am întrebat: «Vasiko, frate, de ce plângi? S-a întâmplat ceva?» «Soră, Hristos s-a născut într-o iesle; dar oamenii mă cinstesc și-mi sărută mâna.»”

În ciuda neobișnuitei sale smerenii, multe perso­nalități bisericești și mirenești îi arătau o negrăită cinstire și respect pentru uluitoarea lui gingășie, dragoste, bunătate, înțelepciune, pentru darul prorociei și al cunoașterii gândurilor tainice ale oamenilor, pentru stăpânirea pe care o avea peste timp, spațiu și materie. Astfel au trecut patru ani de când Monahul Gavriil a fost eliberat din temniță și din spital. Autoritățile comuniste nu puteau suferi evlavia și acțiunile lui curajoase. Așa că s-a hotărât dărâmarea bisericii sale, fapt care era expresia războiului nevăzut al regi­mului comunist însetat de sânge creștin cu Părintele Gavriil. Însă acesta a zidit-o din nou de trei ori. În cele din urmă, comandantul miliției sovietice și apoi secretarul comitetului de partid din raion au venit la el în ascuns să-i ceară personal iertare. Părintele Gavriil a refăcut biserica cu paraclis într-o perioadă scurtă, dar nu în forma pe care o avusese. În loc de șapte cupole a zidit doar una mare. Astăzi această minunată biserică se păstrează în aceeași stare. În anul 1971, cu binecuvântarea Catholicosului-Patriarh Efrem al II-lea al întregii Georgii și a mitropolitului Ilia (actualul Patriarh, care pe atunci conducea seminarul), Părintele Gavriil a fost numit preot la Mănăstirea Samtavro și la seminar. I s-a dat un vechi turn în care să locuiască. Spunea câteodată cu bucurie: „Cu mila Mântuitorului nostru și a Stăpânei noastre și cu binecuvântarea celor doi patriarhi, mi s-a dat această chilie.”

Din 1972 până în 1990 Părintele Gavriil a cercetat multe dintre bisericile și mănăstirile dărâmate sau pustiite sub asuprirea regimului comunist. Chiar dacă drumul era lung și anevoios sau plin de primejdii, Părintele Gavriil mergea singur. Uneori îl însoțeau câțiva credincioși, care îl ajutau cu ce avea nevoie. Obișnuia să spună: „Să credeți întotdeauna că osteneala noastră nu e zadarnică. Deși multe biserici și mănăstiri sunt astăzi dărâmate sau închise, sfântul înger vede sârguința noastră, ne ascultă cererile și ne duce rugăciunile cu bucurie la Dumnezeu. Acum ni se pare greu. Mergem prin zăpadă și noroi, acoperiți cu folie de plastic, trebuie să propovăduim, dar va veni vremea când acestea se vor zidi din nou și se va sluji iarăși în ele.” Cuvintele lui păreau atunci cu neputință, dar iată că astăzi s-au împlinit întocmai. Din 1987 Părintele Gavriil și-a ales un foarte mic șopron unde să locuiască, pe Kaklovani (o mică alee cu castani în curtea Mănăstirii Samtavro). Șopronul fusese mai înainte cotețul de găini al mănăstirii, după care rămăsese gol. Părintele Gavriil arareori ieșea din mănăstire, numai pentru trei zile sau o săptămână și apoi se întorcea la sălașul său. Un asemenea fel de viețuire era expresia smereniei sale și a nevoinței deopotrivă, căci se smerea pe sine într-o mare măsură. Trăia într-un loc atât de strâmt, în care nu putea nici măcar să se întindă cum trebuie. Răbda gerul iarna fără să se încălzească, iar pereții cotețului aveau spații de 2-3 cm între scânduri: iată adevărata nevoință. Monahul Gavriil locuia cel mai mult în micul șopron. Arareori mergea la chilia lui din vechiul turn. Odată, sfântul înger i s-a arătat și i-a descoperit o bucată din Svetițhoveli13 (Stâlpul de viață dătător), în locul unde se afla ascunsă cămașa lui Hristos. Monahul Gavriil și maicile au luat această sfințenie14 cu multă evlavie și au așezat-o în biserica Mănăstirii Samtavro, în care se păstrează până astăzi. În 1990 Monahul Gavriil a mers la Mănăstirea Șiomgvime, fiindcă își pusese în gând să ducă o viață pustnicească. Însă acolo a avut o descoperire dumnezeiască să se întoarcă la Mănăstirea Samtavro și să slujească oamenilor. De atunci înainte, până la adormirea sa, a viețuit în vechiul turn. Spovedea închinătorii și slujea aproapelui cu o mare lepădare de sine și cu dragoste jertfelnică.

În timpul lunilor octombrie-noiembrie ale anului 199115, situația politică în Georgia a devenit foarte încordată, dar numai Monahul Gavriil a simțit primejdia viitoarelor năpaste. Obișnuia să spună: „Sânge pe bulevardul Rustaveli! Sânge! Sânge de georgieni.” Când pe bulevardul Rustaveli au început împușcăturile, un georgian deschizând focul împotriva altui georgian, Monahul Gavriil a tras clopotele în Samtavro plângând. Atunci și-a înmulțit postul și nu mai mânca nimic. E greu de descris cât de fierbinte plângea și striga și cât de stăruitor îl ruga pe Dumnezeu și pe Stăpâna noastră să izbăvească Georgia.

Nu făcea nicio deosebire între oameni. Împăr­tășea bucuriile și necazurile tuturor celor care veneau la el. Câți dintre ei s-au izbăvit din prăpastia întunericului duhovnicesc cu rugăciunile sale numai Dumnezeu știe. Cu darul prorociei îi punea pe calea adevărului. Părintele Gavriil își tăinuia aproape cu desăvârșire darul facerii de minuni. Însă în împrejurări deo­sebite, ca atunci când era tăgăduită învățătura despre Treimea cea de-o-fiire și nedespărțită, își arăta stăpânirea dată lui de Sus ca să dovedească dumnezeiescul adevăr. Odată, a venit la el un georgian, adept al hinduismului, care obișnuia să călătorească în India unde stătea o lungă perioadă și unde își avea maestrul spiritual. Părintele Gavriil a luat o pâine, a făcut semnul crucii peste ea în numele Sfintei Treimi și pâinea în chip minunat s-a desfăcut în foc, apă și grâu. I-a zis aceluia: „Privește și vezi, asemenea este și cu Sfânta Treime cea în trei ipostasuri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.” Apoi a făcut iarăși semnul crucii și apa, grâul și focul s-au făcut din nou pâine. „Așa cum această pâine este una, și întreagă, și neîmpărțită, în același fel este și Sfânta Treime, o singură fiire și nedespărțită”, a mai adăugat către vizitatorul uimit peste măsură.

Odată, igumenul Mănăstirii Xiropotamu din Sfântul Munte Athos, Arhimandritul Iosif și monahii din obștea sa au venit în Georgia. Au vizitat Samtavro și au luat binecuvântarea Starețului16 Gavriil. Dar Starețul l-a mustrat pe Părintele Iosif: „Cum ai îndrăznit să spui Fecioarei că a părăsit Georgia? Suntem sub rugăciunile și milostivirea Sfintei Fecioare, dar tu nu vezi.” Auzind aceasta, Părintele Iosif s-a cutremurat și a cerut smerit iertare. Starețul l-a îmbrățișat pe oaspetele grec cu dragoste și l-a poftit la masă. Părintele Iosif a mărturisit că, înainte să ajungă la Samtavro, a vizitat împreună cu obștea Catedrala Svetițhoveli. Situația politică și economică tensionată din Georgia, la care se adăugau necazurile duhovnicești ale poporului abia ieșit din comunism, au fost pricina pentru care cinstitul Arhimandrit, exprimându-și părerea de rău, și-a zis în sinea lui: „Fecioară Maria, ai părăsit Georgia!”

Luându-și rămas bun, obștea Mănăstirii Xiropotamu care era vădit impresionată i-a propus Starețului să vină în Sfântul Munte, dar el nu s-a învoit zicând: „Sunt aici pe Athosul meu. Nu voi da în schimb Georgia mea pentru Athos.” În ultimii ani ai vieții, Părintele Gavriil s-a îmbolnăvit grav de edem17. Pe lângă aceasta și-a rupt și un picior și de atunci până la adormirea sa, un an și jumătate, a zăcut în pat neputând să meargă. Numai cu prilejuri foarte rare, răbdând dureri acute, cerea să fie ajutat să se ridice și să se așeze în fața chiliei. „Viața ta e viața mea. Dacă nu te jertfești pe tine însuți pentru poporul tău, nu va ieși nimic”, obișnuia să spună. Iubirea sa de străini nu poate fi niciodată uitată. Înainte să-și frângă piciorul, îi hrănea pe toți cu bucate pregătite de el. Dar când nu mai putea găti, îi cerea Maicii Parascheva sau altcuiva să gătească, și cu mare dragoste îi servea pe cei care veneau la el. Se nevoia neîncetat să-i aducă pe toți mai aproape de Dumnezeu. Cuvintele sale, pline de har dumnezeiesc și cu stăpânire, pătrundeau adânc în inimile tuturor. Rugăciunea sa era întotdeauna însoțită de multe lacrimi și astfel nimeni nu putea rămâne nepăsător. De-a lungul anilor Părintele Gavriil cugetase mai cu seamă la Dumnezeu și la dragostea pentru aproapele, la pocăință, smerenie și bunătate. Însă în ultimul an al vieții și-a schimbat dintr-o dată propovăduirea și învăța despre vremile de pe urmă. „Îl veți vedea pe antihrist, veți fi prigoniți, așa că fugiți în munți. Nu vă fie teamă! Precum israilitenilor nu le-a lipsit nimic în pustie, atunci când au ieșit din robia faraonului Egiptului, tot așa va fi și vouă. Dumnezeu se va griji de voi, veți merge în munți ca să păstrați libertatea lui Hristos, ca să fugiți din Egiptul lumii acesteia și de robia lui faraon, antihristul. Aceasta vă va duce în Pământul Făgăduinței, Raiul, și vă va străluci ca soarele.”

În ultimele sale zile, Monahul Gavriil propovă­duia numai dragostea și îi învăța pe toți cu lacrimi în ochi: „Țineți minte, Dumnezeu este dragoste. Faceți câtă bunătate puteți ca să vă mântuiți prin ea. Fiți smeriți, căci Dumnezeu dă har robilor săi smeriți. Pocăiți-vă de păcatele voastre și nu așteptați ziua de mâine, că aceasta e cursa diavolului. Iubiți-vă unii pe alții, fiindcă omul care nu iubește nu poate moșteni Împărăția Cerurilor.” În ziua de dinaintea adormirii, Starețul a zis: „A sosit vremea plecării mele.” Apoi a mângâiat icoana Mântuitorului care atârna deasupra patului său cu mâna dreaptă, a tăcut puțin și a spus: „Urmez Ție, Hristoase, de la vârsta de doisprezece ani. Sunt gata, ia-mă la tine!” Toată noaptea aceea, până la ora patru dimineața, a petrecut-o în dureri crâncene, apoi a început să răsufle puternic și a strigat: „Maică, maică! Soră, soră!” 18 Dimineața au venit cu toții la mănăstire, familia sa, mireni, un doctor și preoții. Părintele Gavriil își ațintise privirea cu dragoste la icoana Sfântului Ierarh Nicolae din Mira. Arhiepiscopul Daniil a citit rugăciunile de ieșire a sufletului. La sfârșit, Părintele Gavriil a zâmbit și a adormit în pace. Era 2 noiembrie 1995. Potrivit ultimei sale dorințe, a fost îngropat în curtea Mănăstirii Samtavro, învelit într-o pânză de sac, după o veche tradiție monahală. În timpul înmormântării a fost înconjurat de oamenii care îl iubeau. Însă nimeni nu voia să arunce pământ peste trupul său sfințit, așa că l-au răscolit pe cel de pe marginile gropii. Atunci pământul însuși s-a prăvălit lin ca să-l învelească, atingându-i întâi pieptul, și curând întregul trup era acoperit. Potrivit voii sale, următoarele cuvinte s-au scris pe piatra de mormânt: Adevărul e în nemurirea sufletului. Gavriil Monahul



Ultimele dorințe și testamentul

Slavă lui Dumnezeu întru Hristos!
Cer iertare și binecuvântarea Sanctității și Preafericirii Sale, Catholicosul și Patriarhul întregii Georgii, Ilia al II-lea. Cer iertare preoților, monahilor și monahiilor și dau binecuvântarea mea tuturor. Dumnezeu este dragoste. M-am nevoit, dar n-am putut atinge dragostea lui Dumnezeu și dragostea aproapelui, după poruncile Mântuitorului nostru. Dragostea este singurul țel al omului în această lume văzută pentru a moșteni Împărăția Cerurilor și odihna în Vecinicie. Îngăduiți-mi să fiu îngropat fără sicriu, înfășurat într-o manta. Fiți buni și smeriți. Dumnezeu își aduce aminte de noi în micșorarea noastră, Dumnezeu dăruiește harul său celor smeriți. Fiți smeriți și binevoitori și iubiți-i pe toți cei din jurul vostru. Vă iubesc pe toți, pe ortodocși și pe tot omul născut în lume. Ținta acestei vieți este să moștenim Împărăția Cerurilor, să fim aproape de Dumnezeu și să ne odihnim în Vecinicie. Și vă doresc tuturor să ajungeți acolo. Vă dau binecuvântarea mea tuturor ca să nu pierdeți harul lui Dumnezeu; ca lumea întreagă să fie vrednică a moșteni Împărăția. Nu este nimeni de pe pământ care să fi dobândit mântuirea și care să nu fi păcătuit. Nu sunt decât un mare păcătos, nevrednic și neputincios. Când veți fi aproape de mormântul meu, vă rog cu toată dragostea, să vă rugați pentru odihna sufletului unui păcătos. Fost-am pământ, și în pământ mă voi întoarce. Adevărul e în nemurirea sufletului.

Gavriil Monahul


 

1 Adaptată după cartea Adevărul este în nemurirea sufletului, Tbilisi, 2010. Traducere din limba engleză de Cătălin Grigore (n. ed.). 

2 În limba georgiană mama înseamnă părinte, tată și deda maică, mamă (n. ed.). 

3 Varianta rusească a numelui Vasile (n. ed.). 

4 „Stejar” în limba georgiană. 

5 Fosta capitală a vechiului regat al Iviriei (n. ed.). 

6 Cunoscută și ca „inima Georgiei” (n. ed.). 

7 Străveche mănăstire georgiană din veacurile XII-XIII, aflată la 16 km de Tbilisi (n. ed.). 

8 Pentru viețile lor pe larg, a se vedea anexa „Sinaxarul Sfinților Mărturisitori Ioan și Ghiorghi-Ioan” din carte (n. ed.). 

9 „Credință” în limba rusă (n. ed.). 

10 Informațiile pe care le obține medicul de la bolnav cu privire la apariția și evoluția bolii de care suferă (n. ed.). 

11 Cuvântul Ortodox, revistă americană cu scop misionar, înființată în anul 1965, cu binecuvântarea Sfântului Arhiepiscop Ioan Maximovici, de către Ieromonahul Serafim Rose în pustia Platinei. Mai ales până la adormirea Cuviosului Serafim, în anul 1982, aceasta a avut o contribuție esențială la răspândirea Ortodoxiei în America (n. ed.). 

12 „Mărturisitorul lui Hristos în Georgia zilelor noastre” (n. ed.). 

13 Potrivit istoriei, în veacul I după Hristos, în Mțheta exista o comunitate evreiască, iar rabinul acesteia, Elioz, aflându-se în Ierusalim la răstignirea Mântuitorului, a adus cu sine cămașa Lui care fusese câștigată la sorți. Întors în Mțheta, Elioz i-a înmânat-o surorii sale, Sidonia, iar aceasta a îmbrățișat-o cu dragoste după care a murit pe loc. Întrucât cămașa nu i-a putut fi luată din mâini, Sidonia a fost îngropată împreună cu ea. Pe mormânt a crescut un cedru foarte mare, care a devenit pentru credincioșii din Mțheta un „copac sfânt”. În veacul al IV-lea, după convertirea Regelui Mirian și a Reginei Nana de către Sfânta Nino, cedrul a fost tăiat pentru a fi zidită o biserică din lemnul lui. Cele șase ramuri mari au devenit stâlpii noii biserici, însă trunchiul uriaș, care trebuia să susțină turla, nu se lăsa mutat din loc. La rugăciunile fierbinți ale Sfintei Nino, un înger l-a înălțat în văzduh cu putere dumnezeiască și l-a așezat la locul rânduit. O lumină ca de foc a strălucit atunci sfântul trunchi, iar din buturuga lui a început să izvorască mir cu bună-mireasmă, săvârșindu-se și nenumărate minuni. De la acest minunat copac vine și numele Catedralei care se află astăzi pe acel loc: Svetițhoveli (Stâlpul de-viață-dătător). Mai târziu, în Catedrala Svetițhoveli au fost încoronați şi înmormântaţi mulți monarhi georgieni (n. ed.). 

14 Sfințenie se numește orice lucru care a aparținut sfinților, împărtășindu-se astfel, prin viața lor îmbunătățită, de dumnezeiescul har care sălășluia în ei. Sfințenie pot fi: veșmintele sfinților, papucii, crucile etc., care uneori pot face minuni (n. ed.). 

15 E vorba despre lupta de eliberare a Georgiei de sub jugul sovietic (n. ed.). 

16 În Predanie, Starețul este un monah (nu neapărat și cu harul preoției) sau pustnic cu viață sfântă, care a primit de la Dumnezeu darul dreptei-povățuiri a sufletelor (n. ed.). 

17 Acumulare excesivă de lichid seros în spațiile dintre celule ale organelor și țesuturilor (n. ed.). 

18 E vorba de Maica Parascheva, cea care avea ascultarea să-l îngrijească la chilie și care a primit după moartea Starețului ascultarea de a îngriji și mormântul său (n. ed.). 
 



 
 

CÂTEVA EPISOADE DIN VIAȚA STAREȚULUI GAVRIIL 1

De aţi avea credinţă cât un grăunț 
de muştar, aţi zice muntelui acestuia: 
Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; 
şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. 
(Matei 17, 20)

 

Cât timp a petrecut pe acest pământ, adâncimea negrăită a vieţii duhovniceşti a Starețului Gavriil a rămas tăinuită în Dumnezeu de ochii omenești.Prin credinţă nestrămutată şi iubire adevărată pentru aproapele, încerca să-i convingă pe toţi că viaţa pământească e doar o pregătire pentru Împărăţia Cerurilor, şi că dragostea lui Hristos nu se poate exprima decât prin grija pentru omul de lângă tine. Tocmai această dragoste l-a îmboldit să urce pe calea cea strâmtă care duce către Rai, căci nimeni, punând mâna lui pe plug, şi căutând înapoi, nu este îndreptățit întru împărăţia lui Dumnezeu (Luca 9, 62).

Nu doar printre mireni, dar şi printre preoți cu anevoie se află cineva care să-şi ascundă faptele bune şi să-şi calce demnitatea în picioare înaintea tuturor.

Fericitul Stareţ Gavriil, un salos pentru Hristos, a semănat roadele iubirii sale frăţeşti în inimile mulțimilor de credincioși, folosind darul dreptei-socotințe şi faptele bine plăcute lui Dumnezeu, deşi uneori purtările sale neaşteptate pricinuiau uimire, ba chiar sminteală. El îşi tăinuia cu bună știință înțelepciunea, fugea de slava de la oameni, şi, adeseori, colindând străzile ca şi cum ar fi fost beat, mustra aspru oamenii care îl răstigneau iarăși pe Hristos cu păcatele.

Pentru credinţa sa neclintită în Dumnezeu, i se descopereau și cele mai adânci gânduri ale inimii omului. Cu solirile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu tămăduia tainic sufletul şi trupul, izbăvindu-l în chip minunat pe aproapele înșelat de duhurile necurate. Aşa a fost, prin stăpânirea harului, de Dumnezeu purtătorul Arhimandrit Gavriil, cel atât de necruțător prigonit pentru slăvirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Starețul Gavriil (pe numele său de mirean, Goderdzi Urghebadze) s-a născut la Tbilisi în ziua de 26 august 1929, în vecinătatea Bisericii Sfintei Mucenițe Varvara. A rămas fără tată încă din copi­lărie. Spre sfârșitul vieții, mama lui s-a călugărit. A avut un frate care a murit, iar cele două surori ale sale trăiesc în aceeaşi casă părintească de lângă Biserica Sfintei Varvara. A învăţat la o şcoală de băieţi timp de şase ani. Cei care îi erau apropiaţi, îl strigau după numele tatălui său, Vasiko 2.

Iată amintirile vecinei sale, Evghenia Kobelașvili, despre copilăria lui: „Vasiko era un copil tăcut din fire. Obişnuia să stea liniştit într-un colţ al camerei de la grădiniţă și să construiască o biserică din chibrituri. Aceasta era singura lui preocupare. Educatoarea nu-l mustra niciodată. Părea ciudat că în acei ani de foamete, în anumite zile ale săptămânii, Vasiko nici nu se atingea de ovăzul lui cu lapte. Deşi primea destul de puţină mâncare, mereu lăsa câte ceva în farfurie.” Odată, micul Vasiko a fost martor la o ceartă între doi vecini. Unul îl mustra pe celălalt: „Ai fi fericit să mă răstigneşti ca pe Hristos!” Curios, Vasiko a început să se întrebe de ce a fost răstignit Hristos. Astfel a fost îndemnat să meargă la o biserică, însă din păcate era închisă. Paracliserul l-a sfătuit să citească cartea despre Iisus Hristos numită Evanghelia. Așa a început Vasiko să strângă bani şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, a cumpărat cărţile din care a aflat despre Iisus Hristos.

Vârsta lui duhovnicească binecuvântată de Dumnezeu creștea mai repede decât cea trupească, pricină pentru care a ales o viaţă pustnicească încă de mic. Şi-a construit deci o chilie de lut în curtea casei şi s-a mutat acolo. Era atât de neîncăpătoare, încât n-avea loc nici de o rogojină. De atunci au început nevoințele. Mamei 3 lui Vasiko îi părea rău de el, fiindcă nu putea înțelege focul lăuntric de care era luminat fiul ei. Ani mai târziu, de îndată ce Vasiko a început să-L slăvească pe Dumnezeu, a fost diagnosticat ca bolnav psihic şi trimis acasă sub supravegherea mamei sale. Apoi a început să zidească o biserică în curtea casei. Obișnuia să spună: „Cine nu are Biserica Mamă, nu-L poate avea niciodată pe Dumnezeu Tată.” Era o vreme de tulburări şi prigoniri, când bisericile erau dărâmate și preoții uciși. Ridicarea de noi biserici era interzisă. Autorităţile sovietice obișnuiau să vină şi să-i dărâme biserica. Însă prin­tre aceştia erau şi oameni care, după ce dărâmau o parte din biserică, a doua zi se întorceau în ascuns şi dădeau bani pentru refacerea ei.

Odată, s-a pomenit cu un grup mare de oficiali. Nu i-a fost greu să ghicească cu ce scop veniseră. Fără să-i lase să vorbească, le-a spus tăios: „Nu voi distruge biserica. Dacă puteţi, încercaţi...” Înfricoșați, oficialii au plecat în grabă, ca după o vreme să apară muncitorii care să dărâme biserica. El i-a amenințat: „Ţineţi minte, cel care dă ordine va fi pedepsit mai mult decât cel care le execută.” Muncitorii s-au înspăimântat şi au plecat și ei. În felul acesta, frica de Dumnezeu a salvat biserica. Sora lui, Iuliana, îşi aminteşte: „Fratele meu îşi exprima cu amar mâhnirea stând în genunchi în paraclisul său şi zicând: «Dumnezeul meu, cum să distrug biserica închinată Ţie!»”

Maica Nino (Peikrișvili) îşi aminteşte, de ase­menea: „Odată l-am văzut îngenuncheat îna­intea icoanei Mântuitorului, cu chipul scăldat în lacrimi. S-a întors spre mine şi mi-a spus apăsat că cei care distrug biserici vor fi aspru pedepsiţi.”

Viaţa Starețului fiind închinată lui Dumnezeu din copilărie, și-a urmat în chip firesc cursul afiero­sindu se bisericii. S-a adresat astfel Preasfinţitului Gavriil (Ciacianidze) de Kutaisi cu următoarea cerere: „Vă rog să binevoiți a mă primi ca paraclisier al Catedralei de sub ocârmuirea Sfinției Voastre, pentru că acesta a fost scopul vieţii mele încă din copilărie.” Cererea i-a fost aprobată de către Episcop. A fost numit paznic în timpul zilei şi paraclisier la Sfântul Altar. Mai înainte, ajutase vreme de doi ani la Catedrala Sioni cu hramul Adormirea Maicii Domnului, după cum reiese din „smerita sa cerere”: „Din copilărie am avut hotărârea neclintită de a sluji Maicii noastre, Sfânta Biserică. Vă cer deci smerit să pot sluji cu credincioșie, după vrednicia încredințată mie, nemicșorându-i niciodată măreția și nepricinuind nicio sminteală obștii prin vreo purtare nevrednică.”

„În mărturisirea plină de umilință a lui Goderdzi Vassili Urghebadze, n-am aflat nicio pricină care să-l împiedice a fi hirotonit diacon.” Cererea de mai sus a fost aprobată de către Nicolae Berikașvili, în eparhia Kutaisi, la 30 ianuarie 1955.

În aceeaşi zi, Părintele Gavriil și-a așternut în scris „făgăduințele” şi o „smerită cerere”: „Eu, Goderdzi Urghebadze, fiind chemat la slujirea clericală, făgăduiesc înaintea Domnului Atotțiitorul, a Evangheliei şi a Crucii celei de viaţă dătătoare: să slujesc lui Dumnezeu, cuvântului celui sfânt al Domnului, după toate canoanele Bisericii; să săvârșesc Sfânta Liturghie potrivit rânduielii Bisericii, fără vreo schimbare; să apăr învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe pe temeiul unei credinţe adânci, şi să le împărtăşesc norodului; să păzesc turma încredinţată mie de eresuri şi de schisme, de vrăjmășii pe cei căzuți în schismă, îndreptându-i pe toți pe calea adevărului; să mă lepăd de mine însumi, plinindu-mi viaţa cu înnoirea duhului, având cunoștința-cugetului curată; să mă păzesc de plăcerile lumii cu smerenie, pace şi prin fapte bine-plăcute lui Dumnezeu; să-l luminez pe aproapele meu și să semăn binele; să nu caut nici câștiguri personale, nici cinstire, ci să slăvesc pe Dumnezeu, întărind Biserica şi însuflețind pe aproapele.

Pentru solirile Preasfintei Născătoare de Dum­nezeu şi ale tuturor sfinţilor, Doamne învredni­cește mă de harul cel dumnezeiesc. Întărindu-mi făgăduința, sărut acum Sfânta Evanghelie şi Crucea Mântuitorului nostru. Amin.” „Din copilărie, nădejdea mea cea scumpă a fost să slujesc lui Dumnezeu şi să petrec o viaţă monahală, pentru aceasta vă rog să-mi primiți smerita cerere de a fi tuns în schima mică cu numele Sfântului Gavriil Athonitul.” Cererea a fost aprobată de Preasfinţitul Gavriil şi încredințată apoi Arhimandritului Gheorghe cu următoarele cuvinte: „Binecuvântaţi tunderea în schimă, primiţi mărtu­risirea diaconului şi daţi-i numele Cuviosului Gavriil Athonitul, după cum voiește.” Goderdzi a fost așadar tuns în schima monahală şi a primit numele Gavriil.

Următoarea însemnare iscălită de Secretarul Patriarhiei Georgiene stârnește confuzie: „Ieromo­nahul Gavriil Urghebadze (adică Goderdzi Vassili) a părăsit viețuirea monahală şi s-a întors în lume în ianuarie 1956.” În legătură cu cererea ierodiaconului Gavriil prin care ruga să fie scos din slujire, se păstrează însemnarea Episcopului: „... Deşi Părintele Gavriil a arătat ascultare, lepădare de sine şi dragoste faţă de îndatoririle care i-au fost încredinţate, cu toată părerea noastră de rău, boala sa psihică cronică, schizofrenia, i-a fost descoperită în timpul săvârșirii sfintelor slujbe. Însă de vreme ce a aflat adăpost la Catedrala Sioni, dosarul său va fi trimis către secretariatul Catholicosului-Patriarh.” În acelaşi timp, cererile Părintelui Gavriil: „vă rog a mă elibera de îndatoriri”, „... nu mă lăsaţi în stradă”, „vă rog din inimă să fiu hirotonit ieromonah...”, „îngăduiți-mi să-mi continui însingurarea monahală la Svetițhoveli” etc., se excludeau reciproc şi nu înlăturau posibilitatea ca prima dintre ele să fi fost făcută sub presiune. În scrisoarea sa, Catholicosul-Patriarh Melchi­sedec îl roagă pe Preasfinţitul de Kutaisi să-l ierte pe Părintele Gavriil, care fusese eliberat din îndatoriri, de vreme ce greșala sa nu era atât de gravă încât să fie oprit de la slujire. Faptul că Patriarhul cere iertare de trei ori arată purtarea sa afectuoasă faţă de ieromonah.

Nici Preasfinţitul Gavriil nu s-a arătat nepăsător, fapt care reiese din răspunsul său: „Preafericirea Voastră, facă-se voia Voastră bună și părintească. De astăzi, Goderdzi Urghebadze va participa la sfintele slujbe.” Toate acestea se petreceau într-un moment în care necredincioşii, după ce preluaseră puterea, şi au vărsat toată mânia asupra Georgiei. Călăuziți de vrăjmașul mântuirii, ucideau clerici pentru a-şi menţine sistemul totalitar. Această perioadă din istoria Bisericii a fost plină de năpaste şi prigoniri. Un paracliser din Mănăstirea Betania îşi aminteşte istorisirea unui alt Stareț georgian prigonit, Arhimandritul Ioan (Maisuradze) 4: „Eram doi monahi la Mănăstirea Betania, atunci când o mână de oameni în uniformă militară ne-au ordonat să plecăm în fugă la Mțheta. Am înţeles că nu ne puteam aştepta la nimic bun din partea lor. Deodată, pe când alergam, am auzit un zgomot de gloanţe. Am căzut la pământ. Ei au crezut c-am murit. Păstrându-şi celelalte gloanţe pentru alt prilej, au plecat. Dar Domnul ne-a izbăvit pe amândoi, am supravieţuit şi ne-am întors la biserică. Câteva zile mai târziu, necredincioşii au năvălit iarăși în biserică şi s-au înfuriat văzând două lumânări aprinse. Atunci ne-au ras bărbile, batjocorindu-ne cu dispreţ. Deşi nu era un sentiment plăcut, n-am deznădăjduit, pentru că ştiam că Dumnezeu sălăşluieşte în inimile oamenilor simpli şi le simţeam evlavia ascunsă. Fără Dumnezeu erau cei înrobiți de diavoli care se întâmpla să deţină funcţii înalte.”

Tot acum, un eveniment cu totul neobișnuit din viaţa Părintelui Gavriil avea să stârnească o tulburare de nedescris. Era ziua de 1 mai 1965, când comuniştii sărbă­toreau solidaritatea clasei muncitoare. Cu acest prilej, faţada Consiliului de Miniștri din Tbilisi era acoperită de un portret al lui Lenin având 12 metri înălţime. Părintele Gavriil s-a urcat pe un piedestal şi i-a dat foc. Portretul în flăcări și zgomotul becurilor care pocneau în jurul ramei au stârnit tulburare. Părintele Gavriil a fost dat jos şi călcat în picioare atât de necruțător încât nimeni nu şi-a închipuit că va supravieţui. A fost dus la spital abia respirând, cu optsprezece fracturi și mandibula ruptă. Două săptămâni mai târziu a fost arestat de agenţi KGB şi acuzat de propagandă anti-sovietică. Pentru că dosarul Părintelui Gavriil a fost distrus, nu se cunosc amănunte legate de perioada în care a fost închis. Însă atunci când a fost interogat despre motivul faptei sale, a răspuns: „Am făcut asta pentru că nu trebuie să ne închinăm oamenilor lumești, ci Sfintei Cruci. Nu slavă lui Lenin, ci slavă Ţie, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru!” Printr-o hotărâre a Curţii Supreme din Georgia, Părintele Gavriil a fost trimis la un spital de boli psihice pentru expertiză, unde a rămas două luni. Un extras din fişa lui medicală e vrednic de luat în seamă: „Diagnostic: personalitate psihopată cu înclinări spre crize psihotice asimilate cu schizo­frenia. Murmură nişte cuvinte cu glas scăzut ca şi cum ar vorbi singur, crede în locul ceresc al lui Dumnezeu, în îngeri. Motivul principal al credinţei lui – totul se face prin harul lui Dumnezeu. Îi place să stea retras; dacă cineva îi vorbește, aminteşte de Dumnezeu, de îngeri, de icoane.” E foarte limpede deci care era motivul guvernului ateu din acei ani întunecaţi: să asemene un cleric cu un bolnav psihic. Dar cum zice proverbul, „tot răul spre bine”, căci acest diagnostic l-a scăpat pe Părintele Gavriil de a fi executat în 24 de ore. Dumnezeu l-a izbăvit pe vasul alegerii ca să-i ducă norodul la lumină. Aceasta a fost viaţa bine-plăcută lui Dumnezeu a Stareţului care a părăsit lumea pământească pe 2 noiembrie 1995. Membrii familiei, rudele şi monahiile s-au adunat în chilia sa încă de dimineaţă devreme. Duhovnicul Mănăstirii Samtavro, Părintele Mihail, îşi aminteşte: „Ne aflam la Patriarhie când am aflat că Părintele Gavriil este pe moarte. Avea dureri înfricoșătoare. Preafericitul l-a binecuvântat pe Preasfinţitul Daniil să-i citească rugăciunile la ieşirea sufletului. Am pornit degrabă spre Mțheta. Pe drum am fost nevoiţi să oprim maşina. Spre uşurarea noastră, a fost reparată în câteva minute. Toţi eram foarte încordați, temându-ne că nu-l vom mai prinde pe Stareţ în viaţă. Preasfinţitul Daniil ne-a încredințat că Părintele Gavriil e un slujitor al lui Dumnezeu atât de credincios, încât nu ne va părăsi până nu va sosi episcopul. Spre bucuria noastră, l-am aflat încă în viaţă. Însă de îndată ce Preasfinţitul a încheiat molitfa, Părintele Gavriil, zâmbindu-ne plin de dragoste, a plecat liniştit către vecinicele sălaşuri.”

Preasfinţitul Daniil şi doctorul Stareţului, Zurab Varazașvili l-au îmbrăcat şi a fost depus în Biserica Schimbării la Faţă din Mănăstirea Samtavro a Sfintei Nino. Igumenul, Arhimandritul Mihail de la care Părintele Gavriil primea Sfânta Împărtăşanie, a săvârşit rânduiala cuvenită. Maicile din mănăstire, fiind foarte legate cu dragoste duhovnicească de Stareţ, se simțeau ca văduvite. Deodată însă, toate au mărturisit o minune: inimile lor s-au umplut de o bucurie de nedescris, ca şi cum ar fi participat la un mare praznic. Toți cei prezenți au simţit că aceasta se întâmpla datorită rugăciunilor Părintelui Gavriil. În ziua următoare, Preafericitul Ilia al II-lea, Patriarhul întregii Georgii, a săvârşit slujba înmormântării. Potrivit voii sale, Părintele Gavriil a fost înfăşurat într-o pânză de sac şi aşezat cu grijă în mormânt. Pentru dragostea lui cea mare şi credinţa neclintită, Dumnezeu l-a hărăzit cu darul tămăduirii şi după plecarea sa la cer. De aceea, mulţime mare de oameni care vin la mormântul său dau mărturie despre minunile pe care le săvârşeşte şi despre puterea tămăduitoare a untului-de-lemn din can­dela sa. Ei primesc binecuvântare din același loc în care, în veacul al IV-lea, Sfânta Nino cea întocmai cu Apostolii şi-a aflat sălaş şi s-a nevoit.

Un rug de mure din curtea Mănăstirii Samtavro, care poartă semnele dumnezeiescului har lăsat de Sfânta Nino, Luminătoarea Georgiei, a fost locul hărăzit Părintelui Gavriil. Mulţi închinători vin la mormântul Stareţului şi îşi exprimă cinstirea pe care i-o poartă cântând imne în limba georgiană.

1 Din cartea lui Dali Mșvenieradze, Cununa Starețului. Arhimandritul Gavriil (Urghebadze), ediția în limba engleză, Mănăstirea Samtavro a Sfintei Nino cea întocmai cu Apostolii din Mțheta, publicată în Tbilisi în anul 2008. Traducere de Medana Oltean (n. ed.). 

2 Nume de alint, echivalentul lui Vasilică din limba română. Pe tatăl său îl chema Vassili, adică Vasile în limba română (n. ed.). 

3 Varvara Urghebadze (n. ed.). 

4 Proslăvit între sfinţi de către Biserica Georgiană în anul 2002 (n. ed.).

ACATISTUL SFÂNTULUI GAVRIIL MĂRTURISITORUL, 
CEL NEBUN ÎNTRU HRISTOS

(PRĂZNUIT LA 2 NOIEMBRIE)

Slavă ţie, Dumnezeul nostru, slavă ţie. 

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevă­rului, carele pretutindenea eşti şi toate plineşti; Comoara bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pre noi de toată întinăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. 
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pre noi, de 3 ori.
Slavă... Şi acum...

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pre noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Numele tău.

Doamne miluieşte, de 3 ori. Slavă... Şi acum...

Tatăl nostru carele eşti în ceruri, sfinţească-se Numele tău. Vie Împărăţia ta, fie Voia ta, precum în cer, şi pre pământ. Pâinea noastră cea a zilei ce vine dă-ne-o nouă astăzi, şi ne lasă nouă datoriile noastre, precum şi noi lăsăm datornicilor noştri. Şi nu ne duce pre noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. 

Troparele acestea, Glas al 6-lea:

Miluieşte-ne pre noi Doamne, miluieşte-ne pre noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ţie, ca unui Stăpân, păcătoşii robii tăi, miluieşte-ne pre noi.

Slavă...
Doamne, miluieşte-ne pre noi că întru tine am nădăjduit; nu te mânia pre noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un Milostiv şi ne izbăveşte pre noi de vrăjmaşii noştri, că tu eşti Dumnezeul nostru, şi noi sântem norodul tău, toţi lucrul mâinilor tale, şi Numele tău chemăm. 
Şi acum... Poarta milostivirii deschide-o nouă, bine­cuvântată de Dumnezeu Născătoare Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti Mântuirea neamului Creştinesc. Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru (cu 3 închinăciuni). 

Crezul
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl, Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor, şi nevăzutelor. Şi întru unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Unul Născut, carele din Tatăl s-a născut mai nainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de-o-fiire cu Tatăl, prin carele toate s-au făcut. Carele pentru noi oamenii, şi pentru a noastră mântuire, s-a pogorît din ceruri, şi s-a întrupat dela Duhul Sfânt, şi din Maria Fecioara, şi s-a făcut om. Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Pontie Pilat, şi a pătimit, şi s-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi s-a înălțat la ceruri, şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi vine cu slavă, să judece viii şi morţii, a căruia Împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru [Unul] Duhul Sfânt, Domnul, de viaţă făcătorul, carele din Tatăl purcede, cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, carele a grăit prin proroci. Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolicească Biserică. Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va să fie, Amin. 

Și:

Vrednic este cu adevărat a te ferici, de-Dumnezeu-Născătoare, cea pururea fericită şi preanevinovată, şi Maica Dumnezeului nostru. Pre cea mai cinstită decât heruvimii, şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, carea fără stricăciune pre Dumnezeu Cuvântul ai născut, pre tine adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.
Doamne miluieşte, de 3 ori.
Psalmul 50:
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila ta, şi după mulţimea îndurărilor tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea, şi de păcatul meu mă curăţeşte, că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit, şi ce este viclean înaintea ta am făcut, ca să te îndreptăţeşti întru cuvintele tale, şi să biruieşti când te vei judeca tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit, şi întru păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei, şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce faţa ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda dela faţa ta, şi Duhul tău cel Sfânt nu-l lua dela mine. Dă mie bucuria mântuirii tale, şi cu duh povățuitor mă întăreşte. Învăţa-voi pre cei fără-de-lege căile tale, şi cei necinstitori la tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea ta. Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. Că de ai fi voit jertfă, aş fi dat: arderi-de-tot nu vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul zdrobit, inimă zdrobită şi smerită Dumnezeu nu va defăima. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, ridicarea şi arderile-de-tot; atunci vor pune pre altarul tău viţei.

Condac 1
Monah desăvârșit și nebun întru Hristos în vremile de pre urmă, cel întocmai cu Cuvioșii cei de demult, mărturisitor al credinței celei adevărate, venit-ai pre lume în pământul Sfintei Nino și fost ai multă vreme necunoscut creștinilor. Ci astăzi întreaga lume drept-slăvitoare te slăvește și strigă ție cu mulțumită: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Gavriil, mult-pătimitorule.

Icos 1
Arătatu-te-ai copil înțelept născut în veacul pri­gonirilor, când slugile cele fără-de-Dumnezeu ale stelei celei însângerate se sârguiau să piardă credința cea adevărată. Domnul a dăruit râvnitor sufletul tău Iviriei celei mucenicite, mare lumină în întunericul sovietic. Prin mărturia viețuirii tale, născut-ai prețuirea bine-cinstitorilor carii strigă ție:
Bucură-te, vrednic urmaș al Sfintei Nino,
Bucură-te, nou luminător al Iviriei,
Bucură-te, nădejdea Bisericii ei,
Bucură-te, adeverire a Învierii,
Bucură-te, povățuitor pre calea mântuirii, 
Bucură-te, tainicul Domnului,
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Gavriil, mult-pătimi­torule.

Condac 2
Bisericile se goleau de credincioși și zăceau dărâmate, iară sfințiți slujitori piereau în schin­giuirile celor fărădelege; ci în tainița inimii sale, norodul binecinstitor al Sfintei Nino glas înălța Atotțiitorului: Aliluia.

Icos 2
Tatăl tău pământesc a fost omorât pre când n-aveai decât doi ani, Sfinte, ci Tatăl ceresc ți-a dăru­it ție nemurirea. Din fragedă vârstă te-ai acoperit de duioasă pronia Sa, și noi cântăm ție:
Bucură-te, lemn al Raiului,
Bucură-te, cel însuflat de Duhul Sfânt,
Bucură-te, pruncire în Hristos, 
Bucură-te, că necontenit te întăreai cu credința,
Bucură-te, piatră neclintită a Bisericii,
Bucură-te, pilda drept-slăvitorilor,
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Gavriil, mult-pătimi­torule. 

Condac 3
Copil fiind făureai mici biserici pre care le luminai cu chibrituri. Bună-cucernicia ta o neliniștea pre maica ta să nu stârnească răutatea nelegiuiților carii stârpeau tot semnul credinței. Ci prin nevinovate lucrurile tale, te făceai chip de ridicare a Bisericii celei asuprite, glăsuind: Aliluia. 

Icos 3
Mergând la școală, la vârsta de șase ani, blândețea ta și smerenia te-au făcut iubit de către toți. Pre când aveai șapte ani, auzind grăindu-se despre Evanghelie, agonisit-ai bani ca să o dobândești; și, după ce ai izbutit, zi și noapte cu nesaț o cercetai. Minunându-ne de copilărească simplitatea ta, grăim ție:
Bucură-te, icoană a viețuirii în Hristos,
Bucură-te, chivotul veciniciei,
Bucură-te, propovăduitorul Dreptei-Slăviri,
Bucură-te, lespede cu pecetea Duhului,
Bucură-te, tămâie de curată rugăciune,
Bucură-te, înțelepciune duhovnicească,
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Gavriil, mult-pătimi­torule.

Condac 4
Vădit-ai dulce gingășie pentru toată zidirea lui Dumnezeu, că nu lăsai cursele să ucidă șoriceii din casa ta, ci luându-i din ele îi slobozeai departe. Și în făptuirile tale de copil se arăta din nou bună mireasma lui Adam în Rai, căci păsărele se așezau pre tine și viersuiau, iară tu glas înălțai lui Dumnezeu: Aliluia.

Icos 4
Bine-plinind cuvântul lui Hristos, pus-ai în tânără și iubitoare inima ta să nu mai viezi fără numai Dumnezeului nostru, și ți-ai rânduit vremea spre îndelungată rugăciune în colțul cu icoane. Pentru aceasta te slăvim, zicând:
Bucură-te, lepădare de lumea cea deșartă,
Bucură-te, desăvârșită afierosire Domnului,
Bucură-te, înrădăcinare în Împărăție,
Bucură-te, rugăciune necontenită a inimii,
Bucură-te, întruparea bunei-săvârșiri,
Bucură-te, dreaptă-umblare pre Calea Hristos,
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Gavriil, mult-pătimi­torule.

Condac 5
Într-o zi un glas lăuntric te-a însuflat să cauți către cer, și văzut-ai mare cruce. Înțeles-ai că pre ea aveai s-o iei pentru dragostea lui Hristos și pentru norodul cel prigonit al Iviriei. Și întru smerenie ai primit aceasta, mulțumind Domnului și glas înălțând: Aliluia.

Icos 5
Odată, pre când dormeai, fost-ai curând deș­teptat și ai văzut un diavol cu chip înfricoșat înaintea ta, ce te privea cu ochi scăpărând de ură. Nu te-ai spăimântat, neînfricate, că harul Domnului te învălea, și diavolul te-a lovit că-l munceai cu rugăciunile tale. Maica ta te-a aflat zăcând fără simțire, ci credința ta în Hristos mai mult s-a întărit, ca să strigăm ție: 
Bucură-te, înfocată rugăciune,
Bucură-te, că luat-ai pavăză harul, 
Bucură-te, că lupta n-ai împuținat,
Bucură-te, nebiruită bărbăția sfinților,
Bucură-te, îndrăzneala mărturisitorilor,
Bucură-te, neînfricarea credincioșilor,
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Gavriil, mult-pătimi­torule.

Condac 6
Dragostea ta se cunoștea de toți și norodul căuta la tine nădejde în deznădăjduire. În vreme de război te cercetau ca să afle despre cei iubiți ai lor plecați pre câmpul de bătălie, străvăzătorule. Și tu îi povățuiai să se roage Domnului și să nu lase sfântă Biserica Sa, mângâindu-i că te vei ruga pentru păzirea acelora. Iară ei mergeau în pace, cântând lui Dumnezeu: Aliluia.

Icos 6
Întors-ai în chip minunat către Domnul pre unchiul tău, Gheorghe, cel poreclit stejarul. Că cerându-i să ridice un bolovan mare aproape de biserica dărâmată, puterea sa neputincioasă s-a arătat. Însă la sfatul tău să cheme numele lui Hristos, deodată cu bolovanul și piatra de pre inima sa s-a ridicat, iară el cu bucurie a zis ție: 
Bucură-te, izvor de minuni dumnezeiești,
Bucură-te, tânăr înduhovnicit,
Bucură-te, credință neclintită,
Bucură-te, dragoste neamestecată,
Bucură-te, punte între cer și pământ,
Bucură-te, slăvitorul dumnezeiescului Nume,
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Gavriil, mult-pătimi­torule.

Condac 7
Pentru necruțătoare prigonirile fiarei celei cu multe capete, oamenii se temeau să-și păstreze icoanele. Tu mergeai la aceștia și, cu darul străvederii, le cereai să le încredințeze ție, zicând lor că le vei înapoia după ce va trece urgia. Astfel ai izbăvit multe icoane, grăind: Aliluia.

Icos 7
La numai doisprezece ani, maica ta, înfrico­șându se de stăpânirea cea hulitoare de Dumnezeu, te-a sfătuit să petreci o viață mai puțin cuvioasă. Ci tu nu te-ai învoit la aceasta, și ea ți-a aruncat Evanghelia. Tu ai luat-o iarăși și ai lăsat casa părin­tească ca să urmezi lui Hristos. Mirându-ne de necovârșită dra­gostea ta, strigăm ție:
Bucură-te, râvnitorul Bunei-Vestiri,
Bucură-te, păzitorul credinței celei curate,
Bucură-te, nestrămutarea aleșilor lui Dumnezeu,
Bucură-te, căci cu inima în ceruri petreceai,
Bucură-te, că în întreaga-cugetare luminare ai aflat,
Bucură-te, minte îndumnezeită cu focul harului,
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Gavriil, mult-pătimi­torule.

Condac 8
Mergând zi și noapte ajuns-ai la Mțheta, în Mă­năstirea Samtavro. Ci Igumena Anusia, primindu-te cu multă dragoste, nu te-a putut îngădui în mănăstire de monahii și te-a trimis în Mănăstirea Stâlpului de-viață-dătător. Și înainte de a intra într-însa, te ai rugat fierbinte înaintea icoanei de-Dumnezeu Născătoarei Ivireanca, cerând prea­sfântul ei aco­perământ și lui Dumnezeu strigând: Aliluia. 

Icos 8
Sălășluit-ai aici câteva zile, ci n-ai zăbovit și ai plecat spre Șiomgvime, iar apoi spre Zedazeni. Acolo monahii te-au ascuns o vreme, și pre urmă te-au îndrumat către Mănăstirea Betania, unde se nevoiau Stareții Ghiorghi și Ioan, carii îndată devenit-au Părinții tăi duhovnicești. Apoi numai Dumnezeu cunoaște unde ai urmat Lui, și noi glăsuim ție:
Bucură-te, osârduitorule cu nevoința,
Bucură-te, rob slobod al Dumnezeului celui viu,
Bucură-te, rug ce nears ardeai cu credința,
Bucură-te, căutare a limanului ceresc,
Bucură-te, tânăr ucenic la cei doi Sfinți,
Bucură-te, păzitor al predaniilor monahicești,
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Gavriil, mult-pătimi­torule.

Condac 9
Stăpânirea de-Dumnezeu-lepădătoare răscolind pământul în carele ostașii ivireni din războiul de neatârnare zăceau în așteptarea Învierii, noaptea, luat-ai osemintele celor ce și-au pus sufletul pentru patria și neamul lor și le-ai dat cu cinste îngropării, cântând: Aliluia.

Icos 9
Aflând de vedenia cu diavolul din copilăria ta și de alte descoperiri cerești, puterea comunistă te-a cercetat și te-a numit cel cu mintea bolnavă. Astfel ți-ai ridicat fără împotrivire un mic sălaș, unde ne­strâm­torat întru liniștire ai petrecut. Ajuns-ai mai târziu păzitor al Catedralei Sioni, și curând, întru făgăduințele monahicești, luat-ai ci­nul îngeresc urmând Sfântului Gavriil Athonitul. Recunoscând mare vrednicia ta pentru această sfân­tă slujire, stri­găm ție:
Bucură-te, în-Dumnezeu-înțelepte,
Bucură-te, că necredincioșilor smintit ai părut,
Bucură-te, că te-au și înjosit,
Bucură-te, că înfierea Tatălui ai luat,
Bucură-te, oglindă curată a lui Hristos,
Bucură-te, vas preaplin al Duhului Sfânt,
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Gavriil, mult-pătimi­torule.

Condac 10
Slujind la Mănăstirea Betania, după ce a fost închisă te-ai întors la Tbilisi unde ai zidit cu mâinile tale o biserică în curtea casei. Aceasta era adeseori dărâmată, ci tu o zideai iarăși de fiecare dată fără zăbavă, într-însa viersuind lui Dumnezeu: Aliluia. 

Icos 10
În ziua în carea slujbașii cei fără-de-Dumnezeu prăznuiau 1 mai, pus-ai foc unui uriaș tablou al întemeietorului comunismului și, pentru vredni­că fapta ta, fost-ai împroșcat cu pietre de aceștia, neizbăvindu-te de moarte fără numai prin dumne­zeiasca milostivire. Stăpânirea sovietică te socotea nebun, căci, deși mult te-au muncit, nu con­­­teneai a grăi: „Slava nu se cuvine morților, ci lui Hristos cel viu carele a zădărnicit moartea și ne-a dăruit viața vecinică”. Pentru sfântă îndrăzneala ta și credința nebiruită, te lăudăm:
Bucură-te, că fiara cea roșie ai rușinat,
Bucură-te, că ai ars chipul cel tiranicesc,
Bucură-te, surpătorul idolilor deșerți,
Bucură-te, că viața ta era Hristos,
Bucură-te, că fără frică Fiul lui Dumnezeu l-ai mărturisit,
Bucură-te, cel ce cu serafimii te-ai asemănat,
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Gavriil, mult-pătimi­torule.

Condac 11
De atunci luat-ai aspra nevoință a nebuniei în Hristos; căci ca un ieșit din minți, propovăduiai pre străzi, prefăcându-te a fi beat și arătând tuturor prin purtarea ta că înțelepciunea acestei lumi e nebunie lui Dumnezeu, iar nebunia lui Dumnezeu e mai înțeleaptă decât înțelepciunea lumii. Mai apoi fost ai numit preot la Mănăstirea Samtavro neîncetat mulțumită lui Dumnezeu înălțând: Aliluia.

Icos 11
Vreme de douăzeci și opt de ani ai cercetat mănăstirile și bisericile dărâmate de comuniști, ves­tind drept-slăvitorilor că toate se vor zidi din nou. Voit-ai apoi să pustnicești în Șiomgvime, ci un glas de Sus ți-a poruncit să te întorci la Samtavro. Acolo, te rugai și posteai, suferind pentru războiul cel dintre frați și fiind tuturor liman în greaua încercare a Iviriei. Iară noi strigăm ție:
Bucură-te, închinător neobosit,
Bucură-te, iubitor al casei Treimii,
Bucură-te, prorocule al Iviriei,
Bucură-te, arătătorul tainelor dumnezeiești,
Bucură-te, că Golgotha neamului tău ai pătimit,
Bucură-te, cu Sfântul Andrei cel nebun întru Hristos,
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Gavriil, mult-pătimi­torule.

Condac 12
Făcător de minuni al lui Hristos fiind, pururea acopereai cu nebunia darurile tale. Ci nu lăsai pre cei ce grăbeau la tine fără nădejde în deznădăjduire și fără tămăduirea harului. Propovăduiai neistovit dragostea și smerenia, vădindu-le prin petrecerea ta pilduitoare ce ne îmboldește și pre noi a glăsui: Aliluia.

Icos 12
În ultimii ani ai vieții tale pământești, primit ai întru răbdare boala și ai rămas țintuit pre patul de suferință, descoperind celor ce veneau să te vadă uneltirile antihristului de la plinirea vremii. Și, în ziua nașterii tale în ceruri, le-ai dat ultimele povețe, zicând lor: „Ziua plecării mele s-a apropiat”. Apoi, mângâind cu gingășie icoana dulcelui Iisus, glas ai înălțat: „Urmat-am Ție, o, Hristosul meu, de când aveam doisprezece ani. Gata sunt, ia-mă la Tine”. Și după ce Arhiepiscopul Daniil a sfârșit rugăciunea, ai zâmbit și ți-ai dat sufletul sfințit în mâinile Domnului. Iară puterile cele cerești, întâmpinându te în văzduh, au cântat ție:
Bucură-te, înger pământesc și om ceresc,
Bucură-te, făclie a luminii nefăcute,
Bucură-te, nerătăcită povățuirea harului,
Bucură-te, stâlp de foc al Bisericii,
Bucură-te, cel încununat de Stăpânul,
Bucură-te, slava celor nebuni întru Hristos,
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Gavriil, mult-pătimi­torule.

Condac 13
După lină adormirea ta mormântul tău s-a arătat izvor de înviere sufletelor credincioșilor. Untul de lemn de la candela ta tămăduiește toată boala și toată neputința, și minuni nenumărate adeveresc că deși ai murit, viezi în Domnul. Pentru aceasta, Sfințite, Cuvioase Gavriil, pururea slăvim pre Dumnezeu întru sfinții Săi, strigând împreună cu tine: Aliluia (de 3 ori).

Apoi se zice din nou Icosul 1: Arătatu-te-ai copil înțelept... și Condacul 1: Monah desăvârșit..., iară la sfârșit această: 

Rugăciune 
O, Sfinte Gavriil, Mărturisitorule al Iviriei, cela ce din fragedă copilărie ai propovăduit norodului prigonit credința lui Dumnezeu, solește și pentru nevrednicii, carii cinstim sfântă pomenirea ta. Prin rugăciunile tale la Scaunul Celui Preaînalt ajută nouă să rămânem neclintiți în toată bună-cinstirea și să umblăm pururea în căile Domnului păzind poruncile Sale. 
Sfântă pilda viețuirii tale să ne însufle pururea bărbăția cea duhovnicească și credința cea neamestecată, ca să putem și noi, întru inimă zdrobită și smerită, lupta cea bună să luptăm cu patimile și neputințele noastre. 
Negrăită smerenia și pocăința ta în ispite și încercări să ne fie și nouă, netrebnicilor, icoană de curată nevoință pre calea cea strâmtă a mântuirii. 
Prin desăvârșită ascultarea ta ne povățuiește a ne pleca mai-marilor noștri, cu dreaptă-socotință, întru Domnul. 
Prin mulțumitoare răbdarea ta, întărește-ne și pre noi pururea a căuta și a face voia Sa în toate zilele vieții noastre. 
Întru luminătoare petrecerea ta în acest pământ trecător, luminează și mințile iar inimile noastre le curățește ca să se plinească și în noi, în înfricoșată Ziua Judecății, cuvântul ce zice: Bine, rob bun și credincios, intră întru bucuria Domnului tău. Amin.

Articole Recente
  • 1 hour ago
    Dr. Adrian Cacovean:
  • 21 hours ago
    Daniel Buzdugan și-a manifestat, într-o postare pe pagina sa oficială, dezaprobarea față de dubla măsură cu care autoritățile se raportează la viața spirituală din România, dar și față de educație: „Pelerinajul de Sfântul Andrei de la Constanta nu e ok, în schimb pelerinajul întregii populații a României la secțiile de vot va fi sper ok :). Au trântit în nas ușile școlilor copiilor noștri că prezintă pericol prezenta lor acolo, dar în schimb ne invită pe noi părinții în școli, ca să îi votăm?! Pe bune?!!”
  • 21 hours ago
    Nu vă temeţi pentru Biserică! Ea nu va muri: porţile iadului nu o vor birui până la Înfricoşătoarea Judecată. Mi se întâmplă să aud plângeri cum că trăim vremuri grele în prezent, că acum s-a dat libertate deplină fiecărei învăţături eretice şi fără de Dumnezeu, că Biserica este împresurată din toate părţile de atacurile vrăjmaşilor, care se ridică împotriva ei cu putere şi că o răpun aceste valuri întunecate ale necredinţei şi ereziei.
  • 22 hours ago
    «Vom duce revoluția, peste cadavre, până la marginea pământului, împreună cu întregul popor… În seara asta avem mare sărbătoare! E Vinerea Patimilor și vom săvârși o înviere din mormânt: vom face pe acest om să Se nască din nou! Începem cu personajul cel mai important al zilei, ăsta care-o face pe Hristosul. Dați-L jos de pe cruce (urmează înjurături)»…
  • 22 hours ago
    În data de 23 noiembrie, în jurul orei 14.15, în cadrul programelor de știri de pe Antena 3, au fost invitați doi medici (telefonic), pentru a-și exprima părerea - dar mai mult ”adeziunea” - la necesitatea vaccinării. Unul dintre ei a fost dr. Mircea Frențiu (din Blaj), ce este și medicul personal al actorului Florin Piersic.  La întrebarea stereotipă ”domnule doctor, vă veți vaccina...?”, cu extrem de mult curaj și revoltă, Domnul Doctor (ar trebui scris doar cu majuscule), a divulgat că: are vârsta de 65 de ani, că are colegi care lucrează in SUA la producerea vaccinurilor pentru covid și că... (ATENȚIE!)
  • 22 hours ago
    Aș dori să vă atrag urgent atenția asupra problemelor importante legate de următoarea vaccinare anti Covid-19. Pentru prima dată în istoria vaccinării, așa-numitele vaccinuri ARNm de ultimă generație intervin direct în materialul genetic al pacientului și deci modifică materialul genetic individual, acest fapt reprezentând o manipulare genetică, lucru care era deja interzis și considerat penal. Această intervenție poate fi comparată cu manipularea genetică a alimentelor, care este de asemenea, extrem de controversată.
  • 1 day 19 hours ago
    „Am fost surprins să constat cât de puțin știe lumea românească despre «Talmud». Aproape nimic! Cu gândul bun că această situație s-ar putea repara nițel prin publicarea unei cărți, am tipărit, în românește, «Talmudul – Cartea sfântă a evreilor». O bună ocazie oferită curioșilor de a înțelege de ce Talmudul este considerat cea de-a doua carte sfântă a evreilor, prima fiind Biblia.”, spune Teșu Solomovici. Evreul Teșu pare plin de bune intenții când încearcă să ne prezinte Talmudul pe înțelesul nostru, adică tradus în limba română. În viziunea sa, învățăturile Talmudului sunt un adevărat îndreptar de comportament pentru membrii „poporului ales”. Bineînțeles că pozitive în totalitate.
  • 2 days 10 hours ago
    Purtarea pe termen lung a măştii de protecţie poate duce la hipoxie cerebrală care are drept efect somnolenţă, oboseală, pierderi de memorie şi randament scăzut la locul de muncă. De două luni de zile, românii sunt obligaţi prin lege, să poarte mască de protecţie în spaţiile publice închise şi în mijloacele de transport ca măsură de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus.
  • 2 days 11 hours ago
    Scene fără precedent au avut loc la Constanța, unde poliția a intrat peste slujba ținută de ÎPS Teodosie și i-au scos pe credincioși ca să îi amendeze. În urma acestui incident, arhiepiscopul Tomisului i-a transmis premierului Ludovic Orban o scrisoare deschisă în care îl atenționează că România ar putea repeta evenimentele din Decembrie 1989. ÎPS Teodosie îi scrie premierului că nu va îngădui ca dreptul de a-l cinsti pe Sfântul Andrei să fie călcat în picioare: „Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa?”
  • 2 days 20 hours ago
    Vaccinul antigripal – cui foloseşte? În fiecare toamnă, ne este dat să auzim aceleaşi avertismente parcă apocaliptice, despre o gripă, “mai veche” sau “mai nouă”, menite să ne sperie şi să ne vaccinăm de îndată cu toţii. În mod intenţionat este provocată o adevărată isterie în masă. Este imposibil să nu observăm la aceşti “agitatori” un dor de pandemie… Până la urmă ea chiar a venit, spun ei… Dacă nu au putut convinge populaţia cu gripa aviară, au reuşit (în parte) cu cea porcină. Ni se vorbea despre posibile victime, folosindu-se cifre cu multe zerouri dar au rămas din nou doar zerourile…, bani aruncaţi pe geam şi spaimă între oamenii de rând. Au fost însă şi oameni fericiţi – producătorii de vaccinuri.
  • 2 days 20 hours ago
    "Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc decît păstrînd, drept baze pentru dezvoltarea sa, tradiţiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de o altă părere, s-o spună ţării! Suntem români şi punctum. Noi susţinem că e mai bine să înaintăm încet, dar păstrînd firea noastră românească, decît să mergem repede înainte, dezbrăcîndu-ne de dînsa prin străine legi şi străine obiceiuri…
  • 2 days 22 hours ago
    Aceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, şi se trăgea din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri cunoştea.
  • 2 days 22 hours ago
    Cred că cele trei culori ale poporului nostru pot exprima Marea Veste a religiei creștine "Ic XC NI KA", "Iisus Hristos Biruitorul" morții, prin jertfa pe Cruce. Așa îmi imaginez eu un tricolor al Romaniei crestine. Sângele martirilor pentru credință și pentru libertate natională udă pământul patriei, pe cerul albastru este înscris semnul biruitor al Crucii, iar în inimile noastre, cu litere de aur, cuvintele mântuitoare ale biruinței lui Hristos asupra răului și mortți. Respectul pentru cele trei culori naționale este intact și chiar ordinea expunerii lor (rosu, galben si albastru) corespunde descrierii Constituției, numai modul de ordonare este diferit (nu este de la stanga la dreapta, ci din exterior spre interior).
  • 2 days 22 hours ago
    Într-un articol recent, Dr. Michael Yeadon, care „a petrecut peste 30 de ani conducând cercetări în domeniul medicamentelor(pentru alergii și probleme respiratorii) în unele dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume” și s-a retras de la Pfizer având cea mai înaltă funcție de cercetare în acest domeniu, a scris: ”Nu este absolut nicio nevoie de vaccinuri pentru eradicarea pandemiei. Nu am auzit niciodată asemenea prostii privind vaccinurile. Nu vaccinați persoanele care nu sunt expuse riscului unei boli. De asemenea, nu vă propuneți să planificați vaccinarea a milioane de oameni sănătoși cu un vaccin care nu a fost testat pe subiecți umani.  
  • 2 days 23 hours ago
    După ce marți judecătorii Tribunalului Constanța au analizat procesul în care Arhiepiscopia Tomisului cere suspendarea Hotărârii CJSU Constanța de împiedicare a pelerinajului la Mănăstirea „Peștera Sfântului Andrei” din județ pentru credincioșii care nu au domiciliul/reședința în localitatea din apropierea acesteia, iar o decizie judecătorească în speță e așteptată miercuri la ora 9:30, ÎPS Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, a fost invitat marți seară timp de două ore în emisiunea „La școala vieții”, moderată de pr.
  • 3 days 15 hours ago
    DEȘI AU FOST SCRISE CU MULT TIMP ÎN URMĂ,ASTĂZI  VEDEM CĂ ELE ÎNCET ÎNCET SE ÎMPLINESC.  RUGAȚI-VĂ CA BUNUL DUMNEZEU SĂ MAI LUNGEASCĂ ACEST TIMP CA SĂ NE PUTEM ÎNTĂRI ÎN CREDINȚĂ,CĂCI VREMURI GROAZNICE NE AȘTEAPTĂ.   
  • 4 days 15 hours ago
  • 4 days 16 hours ago
    Expert medical de frunte din Canada indignat de răspunsul guvernului la  COVID “V-aş aminti că, utilizând propriile statistici ale provinciei, riscul de deces sub 65 de ani este de unul din 300 000. Unul din 300 000. Ar trebui să vă potoliţi!.” By Children’s Health Defense Global Research, November 19, 2020
  • 4 days 16 hours ago
    O instanță de apel portugheză a decis că testele PCR nu sunt fiabile, și că este ilegală punerea în carantină a persoanelor, numai în baza unui test PCR. Instanță portugheză hotărăște că testele PCR nu sunt fiabile și sunt ilegale pentru a pune persoanele în carantină Instanța a declarat că fiabilitatea testului depinde de numărul de cicluri utilizate, și de încărcătura virală prezentă. Citând pe Jaafar și colab. 2020, instanța concluzionează că
  • 4 days 17 hours ago
    „Legea epidemiei” i-ar fi conferit guvernului danez puterea de a adopta măsuri obligatorii de carantină, împotriva oricui este infectat cu o boală periculoasă, dar a fost partea despre vaccinări care a provocat cea mai mare revoltă. „Autoritatea daneză pentru sănătate ar putea defini grupuri de persoane care trebuie vaccinate pentru a izola și elimina o boală periculoasă” -  relatează publicația The Local. „Oamenii care refuză cele de mai sus pot – în unele situații – să fie constrânși [la vaccinare] prin forță fizică, cu ajutorul poliției.”
  • 4 days 17 hours ago
    Printre cele mai tulburătoare predici ale Părintelui Arhimandrit Ghelasie Țepeș, trecut la Domnul în condiții suspecte, care sunt acum investigate, este și cea din 29 martie, la scurtă vreme după intrarea României în Stare de Urgență și închiderea bisericilor. Din informațiile parvenite redacțiilor, Părintele Ghelasie a fost tratat de COVID cu medicamente foarte puternice deși testul făcut a fost NEGATIV. Medicii din Târgu Mureș care au declarat decesul Părintelui de 58 de ani sunt acum anchetați de poliție.
  • 1 week 1 day ago
    Troparul, glasul 1: Mărturisitorii cei adevăraţi ai lui Hristos cu vitejie au stat împotriva uneltirilor satanei, şi nici prigoana, nici temniţa, nici chinurile, nici lanţurile nu i-au spăimântat, ci cu putere de sus credinţa şi neamul românesc au păzit. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieste sufletele noastre. Condacele şi Icoasele
  • 1 week 1 day ago
    Fiind pusa in mijlocul Bisericii, Sfanta Icoana a „Adormirii Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu” preotii stau imprejur, imbracati in toate podoabele preotesti; iar cel mai mare, luand cadelnita si cadind in cruce inaintea Icoanei, incepe a canta acest tropar pe glasul al cincilea (Acolo unde se va afla Epitaful Adormirii sa se urmeze dupa tipicul aflat la sfarsitul acestui Prohod)
  • 1 week 2 days ago
    Acum câteva zile m-am trezit la 3 dimineata cu un copil cu febra si nasuc mucios, rugându-ma sa-i iau temperatura si sa-i dau „michimente" ca a racit... Dupa ce i-am dat lingurita de siropel Panadol, am luat o ceapa, am taiat-o si am asezat-o intr-un bol, exact lânga perna copilei... 5 ore mai târziu, la ora 8 când ne-am trezit, nu mai avea febra, doar nasuc un pic mucios, iar ceapa arata ingrozitor - galben-verzui si mirosea de ziceai ca a putrezit demult. Din studiile efectuate asupra proprietatilor si efectelor cepei si usturoiului, se pare ca aceste doua vegetale deosebite au proprietatea de a „absoarbe" virusii si bacteriile, in momentul in care sunt „activate", adica in momentul in care intra in contact cu aerul.
  • 1 week 2 days ago
    O femeie care era profesoară,a venit nervoasă de la școală. Se certase cu directoarea, care îi ceruse să pună note mari unui elev foarte slab la învățătură. Femeia nu a acceptat așa ceva. Când a intrat în casă, a început să se răstească la soțul ei. Acesta tăcea și nu o contrazicea. La un moment dat, femeia a început să îl certe că nu cumpărase fructe pentru copii. Bărbatul simți că i se urcă sângele în cap.
  • 1 week 2 days ago
    Dumincă am fost chemat, de către părintele stareţ Andrei de la Mînăstirea Dervent, la solicitarea şi cu binecuvîntarea IPS Arhiepiscopul Teodosie, să ajut la deshumarea rămăşiţelor pămînteşti ale părintelui stareţ Elefterie. Cel care este ctitorul acestui sfînt lăcaş va fi depus, după spălarea şi cinstirea osemintelor sale, într-o criptă din noua biserică a mînăstirii. Se afla îngropat undeva în spatele bisericii vechi de la Dervent, iar această acţiune de mutare a mormîntului său s-a făcut în prezenţa şi la dorinţa strănepoţilor (după fraţi) ai părintelui Elefterie.
  • 1 week 2 days ago
    V-am spus: să ştii să mori. Că sigur vei învia în fiecare zi. Că viaţa înseamnă moarte continuă, apărând Adevărul. Nu apărăm un cozonac frumos de Paşte. Apărăm adevărul, care reprezintă Biserica şi veşnicia, Creatorul! Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Apărăm adevărul. Adevărul este singurul care odihnește. Dacă nu ești in Adevăr, nu ești în Dumnezeu! Și e numai Unul Adevarul: "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața". Ce putem ciunti din Adevăr? Dumnezeu vrea pace mai mult decat oricine, dar nu cu dracul. Ce intâlnire are Adevărul cu neadevărul? Murim pentru Adevăr, asta să facem. Nu se pune problema.
  • 1 week 3 days ago
    Despre Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul mai nimeni dintre credincioșii români nu cunoștea ceva. Dar, odată cu pandemia de Covid-19, sfântul a apărut unor creștini din Grecia și Bulgaria spunându-le: „Dacă cineva se va îmbolnăvi, să se roage mie, iar eu îl voi vindeca. Nu vă temeți! Va trece.” Şi în Romania au apărut ştiri şi filmuleţe despre acest sfânt. Am aflat mai apoi despre viaţa acestuia, i-am cunoscut Paraclisul şi Acatistul său. Iar de curând biserica Şerban Vodă are o icoană a Sfântului Nichifor Leprosul. Dar cine este acest cuvios?
  • 1 week 4 days ago
    Adevăratul post este sufletesc: reținerea cu orice chip de la a nu mai judeca, a nu mai vorbi de rău – un lucru atât de grav şi care se face atât de uşor. Am îndrăznit să afirm că cei mai mulți în iad sunt cei care vorbesc de rău - Biserica îi încadrează la ucidere morală. A desființa un om pe care Hristos l-a restaurat prin sânge e foarte grav. Părintele Arsenie Papacioc
  • 1 week 5 days ago
    Din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, capitolul 22 , versetele 10-21
  • 1 week 6 days ago
    Care păstor hrăneşte oile sale cu mădularele lui? Nu ne dă Hristos apă de izvor, ci sânge viu, care nu-i simbol al morţii, ci pricină a vieţii. Să bem toţi dintr-un singur potir - să devenim un singur trup cu Hristos prin Împărtăşire. Sf. Ioan Gură de Aur
  • 1 week 6 days ago
    Este foarte comod să te minți că și cei de alte religii se mântuiesc. Nu mai trebuie să fii creștin mărturisitor. Dar atunci, de ce S-a mai jertfit Hristos? Nu tocmai ca să elibereze pe om din robia satanei, tatăl minciunii? Și, acceptând că și minciuna mântuiește, nu consimt, de fapt, la lucrarea satanei? Sfântul Iustin Popovici
  • 1 week 6 days ago
    Mucenicul Tău, Doamne, Mina întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Condac 1: Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți i-ai izbăvit de pagube: furii urmărind, pierderile depărtându-le și celor ce aleargă la tine cu credință, împlinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv și nouă care îți cântăm: bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule. Icos 1:
  • 1 week 6 days ago
    Cele opt gânduri din care vine tot ce-i rău şi din care omul nostru lăuntric se îmbolnăveşte adânc şi de moarte sunt următoarele: lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de arginţi, mânia, întristarea nepotrivită, trândăvirea, slava deşartă, trufia. Tocmai acestea poartă război cu fiecare om.
  • 1 week 6 days ago
    Condac 1: Glasul al 8-lea: Apărătorule cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne! Icos 1:
  • 1 week 6 days ago
    Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, și Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
  • 1 week 6 days ago
    „Crăciunul este o sărbatoare a bucuriei şi veseliei. Dacă Naşterea Domnului e o sărbătoare a bucuriei, de ce s’a rânduit ca ea să fie precedată de post? Şi nu e vorba de un post mărunt, de câteva zile, ci de unul care durează nu mai puţin de şase săptămâni, şi într’o perioadă în care nu sunt la îndemână nici verdeţuri şi nici fructe proaspete. Dacă ne gândim bine, postul Sfintelor Paşti îşi are un rost bine lămurit: Învierea Domnului a fost precedată de patimile, răstignirea şi moartea Sa, evenimente care cer o participare de doliu.
  • 1 week 6 days ago
    Biserica Ortodoxă Română cedează presiunilor Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România și îl marginalizează pe Mircea Vulcănescu, intelectual interbelic profund creștin, ale cărui scrieri despre filozofia religiei au fost pilde pentru generații de slujitori ai acestei biserici. Recent, parohiile și mănăstirile din județul Vâlcea au primit niște adrese prin care, pe scară ierarhică, li se recomandă ca în activitatea lor „să se țină cont de obligația legală ca eventualele referiri la Mircea Vulcănescu să nu promoveze un cult al personalității acestuia, ci, atunci când se face referire la persoana sa, să se scoată în relief valoarea operei sale filozofice și literare, în mod obiectiv și echilibrat”.
  • 1 week 6 days ago
    Nu există relație între rău și bine. Mântuitorul zice “Să-mi dai toată fìința ta!” Dracul zice: „Mie să-mi dai numai un deget” - ca prin asta el te stăpânește cu totul și deja e pe lângă tine.
  • 1 week 6 days ago
    Să nu-ți fie frică de gripa purtată de aer, nici de tusea vecinului, nici de strănutul aproapelui, să nu-ți fie frică de niște mâini murdare, care se apropie de tine, să nu te îngrozești de vestea unei boli, ci să-ți fie frică doar de moartea fără Dumnezeu. Pentru că suntem cu toții datori cu o moarte, chiar dacă ne vom spăla pe mâini și vom schimba masca la 5 minute, chiar dacă vom mânca doar bio, tot spre moarte ne îndreptăm, dar o moarte cu sufletul curățit de Hristos este o trecere lină spre un liman mai bun, unde Bisericile nu se închid niciodată, unde lacrimi nu mai sunt și unde alții nu-ți vor falimenta munca de o viață printr-o lege.

Personalități ale Ortodoxiei Românești

Data nașterii:
Locul nașterii: Comuna Deleni, jud. Cernăuţi
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: Pârscov - Buzău
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: comuna Oncești, jud. Tecuci interbelic (astăzi în jud. Bacău)
Data adormirii:

Biblioteca - Cărți Creștin Ortodoxe

Despre semnele sfârșitului
Anonim
Editura CHRISTIANA - S.O.S Medical - Teologia sexualităţii
DR. GENOVEVA TUDOR / RĂZVAN CODRESCU