Profețiile Arhimandritului Tavrion - Sarea Pământului

Autor
Arhimandritul Tavrion

Arhimandritul Tavrion - Profeții / Sarea Pământului (4 – seria II)

”Părintele îndemna: Vorbește cu curaj. Nu te speria. Dacă te sperii, o să pierzi harul. Darul. Vor fi tensiuni mari, prigoane mari, dar nu vor fi prigoanele care au fost în 1917. Vor fi altele. Rugați-vă Domnului, stați drepți, aveți încredere în Dumnezeu, nu vă temeți. Domnul e cu voi.

Claudiu Răducu: Ceva se întâmplă în spatele scenei COVID-19!

Autor
Claudiu Răducu
Tipar
Articol
Topic
Anti-sistem
Lupta cea bună

Hai că încep politrucii sa șteargă postările și video-urile incomode, deși perfect legale, ceea ce dovedește că ceva foarte important se întâmplă în spatele acestui spectacol. Nu degeaba sloganul mondial este ”SHOW MUST GO ON!”

Cineva îmi trimisese un video, care confirmă ceea ce mulți știau, despre o conferita a unei instituții din vest care anunță venirea unor ”civilizații avansate” ceea ce mi-a adus aminte de cercetările savantului de renume mondial J.Allen Hynek, desemnat de guvernul american să investigheze cazurile obiectelor zburătoare, iar concluzia sa a fost ca sunt din adâncul pământului, ceea ce confirmă ceea ce Biblia spune despre vremurile din urma ca ”se vor deschide porțile adâncului”. Știți probabil și de știrile de la acceleratorul din Elveția, de la CERN, unde unii cercetători și-ar fi dat demisia după ce, în urma unor activități la accelerator, au apărut ființe subtile, adică fără bariera fizică, care treceau prin pereți…

Noi, cei care am mai studiat vestigiile culturale ale civilizației umane, cunoaștem că toate civilizațiile de pe pământ, fără excepție, pomenesc de o lume subterană, inclusiv poveștile populare românești și toate religiile lumii. Datele de secol XX sunt cât se poate de științifice despre această realitate deși sunt ocultate și scoase sistematic din circuitul public, dar totuși fac obiectul studiului marilor puteri.

Lumea arde!

Autor
Prof. Lucreția P.
Tipar
Articol
Topic
Apocalipsa - Vremurile din urmă
Atitudini și Analize

Cu mai mulți ani în urmă, Sfântul Paisie Aghioritul spunea profetic:

,,Lumea arde. Pricepeți asta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de văpaie a aprins diavolul încât, de s-ar aduna toți pompierii, n-o pot stinge. Văpaie duhovnicească. N-a rămas nimic. Numai de rugăciune e nevoie, ca să se milostivească Dumnezeu spre noi.”[1]

Evenimentele recente ne adeveresc spusele acestui mare sfânt. Lumea arde la propriu și la figurat. Arde pe plan economic, social și spiritual. În timp ce se trâmbițează lupta pentru drepturile omului, se observă din ce în ce mai clar o luptă dusă împotriva omului pe cele trei planuri.

Pe plan economic, societatea actuală caută să-l atragă pe om să se închine idolului iubirii de arginți. Odată ce omul este robit de acest idol, cade cu ușurință și în alte păcate pierzătoare de suflet. El nu mai are timp de rugăciune, se consideră puternic și își pune toată nădejdea în el însuși, în creativitatea sa, autozeificându-se și uitând că toate darurile pe care le are sunt de la Dumnezeu. Însă după ce necuratul iubirii de arginți l-a robit bine pe om, vin alți necurați și dărâmă tot ce omul a lucrat  fără Dumnezeu. Și îl aruncă în deznădejde.

Etichete

VIN ANI GREI, VOM AVEA ÎNCERCĂRI MARI. CREȘTINII VOR AVEA MARE PRIGOANĂ.

Autor
Cuviosul Paisie Aghioritul
Tipar
Articol
Topic
Apocalipsa - Vremurile din urmă

Parinte, spuneti-ne ceva despre Antihrist.

– Sa spunem mai bine despre Hristos… Cat putem, sa fim langa Hristos. Daca suntem cu Hristos, ne vom teme de Antihrist? Oare nu exista duh antihristic acum? Rau face duhul antihristic. Si daca se va naste si un monstru antihrist si va face unele neghiobii, va fi luat in ras la sfarsit.

[VIDEO] APOCALIPSA 5G UN EVENIMENT DE EXTINCȚIE

Autor
Sacha Stone / The Extinction Event dezvăluie modul în care 5G este o armă de asalt destinată distrugerii omenirii
Tipar
Video
Topic
Anti-sistem

Filmul 5G Apocalypse: The Extinction Event dezvăluie modul în care 5G este o armă de asalt destinată distrugerii omenirii

”Este important să înțelegeți ce face 5G și ce spun ei că face”, avertizează unul dintre naratorii filmului. ”Ni s-a spus în documentul IEEE Beamforming că această tehnologie va prăjit ochii ca pe ouă, în al doilea război mondial.”

Etichete

Arhimandritul Gavriil Urghebadze (1929 -1995): Prorocie despre supraviețuirea în vremea lui antihrist

Autor
Arhimandritul Gavriil Urghebadze (1929 -1995)

În perioada vremurilor de pe urmă nu vă uitaţi la cer: aţi putea fi înşelaţi de minunile ce se vor petrece acolo – puteţi să greşiţi şi să vă pierdeţi.

Adepţii lui antihrist vor umbla dezgoliţi. Creştinii însă vor fi îmbrăcaţi cuviincios. Conform canoanelor bisericeşti femeia nu trebuie să poarte haine bărbăteşti. Îmbrăcămintea omului arată starea lui duhovnicească.

Sfântul Ierarh Mucenic Ermoghen despre vremurile antihristice

Autor
Sfântul Ierarh Mucenic Ermoghen

Talcuire cutremuratoare la Apocalipsa a Sfantului Ierarh Nou Mucenic Ermoghen al Tobolskului si Siberiei

In vremurile antihristului locul idolilor va fi luat de stapanire, care va cere inchinare pentru sine, iar cel ce va respecta legile civice ale societatii, desi fara a aduce direct vreo atingere credintei, va fi partas al acestei stapaniri. Atunci se va face despartirea celor buni de cei rai, potrivit voii lui Dumnezeu, a urmasilor lui Hristos de slugile lui antihrist.

Adevaratii credinciosi din imparatia antihristului – societatea vremurilor din urma – vor vietui in singuratate, departe de lume. Ei nu se vor supune nici unor legi civice ale societatii, nu vor avea niciun fel de obligatii civice. Cei ce vor recunoaste legile societatii si se vor supune, chiar cu neplacere, se vor face partasi antihristului prin aceasta si vor fi lepadati de la fata lui Dumnezeu.
In timpul stapanirii antihristului va fi minte sataniceasca, ce va actiona politiceste, fara sa se atinga de credinta in chip brutal. Tuturor li se vor acorda drepturi egale, toate sectele vor avea deplina libertate, desi, in cele din urma, stapanirea antihristului va combate toate sectele si religiile.

Va actiona din punct de vedere moral si va cauta sa convinga si sa se vatame de moarte sufletele oamenilor. Dreptul la propovaduire si la savarsirea „legala” a slujbelor bisericesti il vor avea numai cei ce respecta legile statului si nu incalca „disciplina”. Lacasurile de inchinaciune vor fi sub stricta supraveghere si in ele va dicta aceeasi ocarmuire, ea fiind capul in locul lui Hristos si nu vor sluji lui Hristos, ci antihristului. Dar crestinii orbiti nu vor observa nimic, desi acest lucru l-ar putea intelege si un prunc mic.
Stapanirea antihristului ii va lua asadar pe toti sub un control riguros, ca sa stie cine se supune si cine nu; dupa cum scrie si parintele Lavrentie de la Cernigov: „Atunci te vor mana cu de-a sila la biserica”.

Totusi unii nu vor fi prigoniti de la inceput, pentru a pastra aparentele in legatura cu libertatea constiintei. Abia spre sfarsit, cand toti se vor gasi anihilati in staulul Babilonului si mania lui Dumnezeu va fi aproape, stapanirea va da ordin sa fie nimiciti ca niste criminali inraiti cei ce se razvratesc „impotriva umanitatii”, iar in acele vremuri decazute, intreg poporul va primi cu entuziasm masurile luate de stat.

Profetia Sfântului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfârsitul lumii

Autor
Sfântului Nil Atonitul

Pe la anul 1900, mergand spre jumatatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se va schimba si se va face de nerecunoscut.
Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu -se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.

Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscând calea din dreapta de cea din stanga.

Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapâni faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfântului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazând la nimeni lumina cunostintei.
Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt (telefonul, radiotelefonul, televiziunea, n.n.). Atunci vor zbura prin aer ca pasarile (avioanele n.n.) si vor inota prin adancul marii ca si pestii (submarinele n.n.).

Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfânta Treime inchinat.
Atunci, vazând Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mântui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele – de va fi cu putinta – , si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce- i slujesc lui.

 

Cuvant al Sfântului Nil pentru venirea lui Antihrist

Cand se va inmulti faradelegea se vor aduna toate pacatele si faradelegile lumii si se vor incuiba intr-o necurata fiica a desfranarii, care va fi lacas al preacurviei, mama a tuturor faradelegilor si a spurcatului Antihrist si va fi o femeie necurata si preaintinata in toata viata ei.
In aceasta femeie prea desfranata se vor aduna toate faradelegile lumii din care se va naste fiul pierzarii, Antihrist. Din pricina lipsei harului Duhului Sfant de la oameni, pentru pacatele lor, se vor aduna in pantecele ei toate faradelegile oamenilor
Dupa nasterea lui Antihrist va veni toata lipsa in lume. Intai, va lipsi dintre oameni dragostea, unirea, curatia si frica lui Dumnezeu. Orasele vor fi lipsite de pastori si de povatuitori credinciosi. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de episcopi, de duhovnici si de preoti evlaviosi, asa cum au inceput inca de pe acum a lipsi.

La urma se va arata si necuratul Antihrist, dupa cresterea varstei lui, si se va umplea de sataniceasca putere, ca sa faca semne si minuni cu vrajitoriile lui inaintea oamenilor patimasi. Dar peste oamenii cei sfinti nu va avea nici o putere sa-i amageasca cu vrajile lui, ci numai pe cei intunecati de patimi.

La inceput se va arata bland, ca sa plece popoarele la inselaciunea lui, si sa-l puna imparat. De asemenea, se va arata cu pace si smerenie, ca sa i se inchine toti, fiindca hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor; caci, cand se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura. Lumea se va tulbura prin uitarea credintei si lipsa fricii de Dumnezeu. Caci atunci vor stapani in lume desfranarea, preacurvia, sodomia, iubirea de avere, iubirea de bani, pomenirea de rau, zavistia, uciderea de oameni, betia, avortul, stricarea familiei si celelalte greutati. Toate acestea vor cuprinde intreg pamantul si vor stapani toate orasele si satele, pentru ca nu se va gasi atunci alt om vrednic sa imparateasca lumea.

Atunci cand vor pacatui toti oamenii, vor crede ca isi lucreaza mantuirea lor. Atunci, in vremea lui Antihrist, se vor defaima Bisericile lui Dumnezeu si Sfanta Evanghelie si va fi multa lipsa in lume. Adica: semne si aratari de la Dumnezeu, foamete indoita, atat de hrana trupeasca cat si sufleteasca si de invatatura dreptei credinte. Caci se va incuia cerul, ca in vremea lui Ilie, si nu va ploua pentru faradelegile oamenilor. Apoi vor flamanzi oamenii de cuvantul lui Dumnezeu, ca nu se va gasi un om drept, cu fapte bune, ca sa-i invete cuvantul mantuirii. In vremea aceea se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancaruri si bauturi, caci cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi.

Atunci se va zamisli rautatea Satanei in inimile oamenilor si va vietui paganatatea cu pecetea lui Antihrist, caci se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura: „Nu va ramane Duhul Meu in oamenii acestia in veci, pentru ca sunt numai trup” (Facerea 6, 3). Atunci se vor imputina oamenii pe pamant, vor slabi si vor muri cei pecetluiti de Antihrist ca pasarile pe drumuri si vor manca oamenii trupuri de oameni morti, nemaiputand suferi lipsa si foamea. Iar intelesul pecetii lui Antihrist este acesta: „Al meu esti, iar eu sunt al tau; de buna voie vii la mine, iar nu de sila” . Vai si amar de cei pecetluiti de Antihrist. Atunci se va face mare tulburare in lume. Caci auzind oamenii ca in alte parti este pace, se vor muta acolo, dar, dimpotriva, vor gasi mai multa lipsa si vor auzi de la locuitorii locului aceluia, zicand: „Cum ati venit in acest loc blestemat, unde n-a mai ramas intre noi intelegere omeneasca?”. Atunci vor inceta oamenii de a se mai muta din loc in loc.

Iar din cauza fierberii marii si a focului de sub pamant, se va desfiinta pamantul, adica se va usca si nu va rasari iarba; copacii nu vor odrasli  vlastare si izvoarele apelor vor seca, iar animalele si pasarile vor muri de aburii marilor si a pucioasei.

Articole Recente
  • 17 hours ago
    Doamne Dumnezeul nostru și al tuturor puterilor, daruiește sănătate și vindecă-i pe cei bolnavi, dă-le hrană celor înfometați, haine și adăpost celor ce nu au, libertate celor ce sunt lipsiti de ea, iertare de păcat tuturor. Luminează-le Doamne mintea celor ce sunt în examene. Dă Doamne liniște și pace în lume și ne iartă pe noi păcătoșii! Luminează-le mințile Doamne la toți mai-marii vremii care vor să distrugă întreaga omenire pentru ca să rămână ei stăpânii acestui sfint pământ al Tău Doamne! Întărește-ne în dreapta Ta credință, alungă de la noi pe toți vrăjmașii, cei văzuți și nevăzuți. Dăruiește-mi și mie Doamne, tot ceea ce doar Tu crezi că-mi este de folos; fie Doamne așa cum voiești Tu și nu după voia mea.
  • 19 hours ago
    Omul credinței este și apostol. În momentul în care ați devenit credincioși, tot atunci ați devenit apostoli. Creștinul este un apostol. Acesta este criteriul credinței. Dacă nu ești apostol, nu ai nicio flacără în tine. Credința vie este ceva care se revarsă și simți marea dorință de a o împărtăși ca să luminezi persoana de lângă tine. Te simți rău dacă nu poți să împărtășești și să dai această bucurie altora. Arhimandrit Athanasie Mitilinaios, Omilii la Cartea Apocalipsei, p. 465.
  • 1 day 18 hours ago
    O, Preasfantă Stăpână, Fecioara, de Dumnezeu Născatoare, mântuiește si ocrotește pe fiii mei (numele), pe toti pruncii, pruncele, tinerii, pe cei botezati si pe cei fără de nume si pe cei ce se află in pântecele mamei lor. Ocrotește-i pe ei cu acoperământul tău de Maică, păzește-i pe ei întru frica de Dumnezeu si întru ascultarea de părinți și roagă-te Domnului nostru și Fiului tău să le dăruiască lor ceea ce le este de folos pentru mântuirea lor. Îi încredințăm pe ei purtării tale de grija, Maică, că tu ești Acoperământ Dumnezeiesc al robilor tai. Amin
  • 2 days 18 hours ago
    După războiul romanilor cu perşii, Deciu împăratul s-a întors în Roma cu biruinţă şi cu dănţuire. Atunci preasfinţitul Sixt, papa Romei, cu clerul său, a fost prins de Valerian, eparhul Romei, şi închis în temniţa poporului. Sixt era din Atena, de neam grecesc, şi a fost mai întâi filosof, apoi ucenic al lui Hristos; şi mergând la Roma, a fost de bună trebuinţă Bisericii lui Hristos; pe de o parte, pentru înţelepciunea sa, iar pe de alta, pentru viaţa sa cea îmbunătăţită.
  • 2 days 19 hours ago
    În acest an se împlinesc 419 ani de la martirajul Sfântului Voievod
  • 2 days 19 hours ago
  • 5 days 18 hours ago
    Fiica armașului Joldea din ținutul de istorie al Neamțului, a odrăslit duhovnicește din mila lui Dumnezeu, după arătarea mai multor semne dumnezeiești. Căsătoria cu un tânar evlavios, având dorința adâncă de trăire în feciorie și curăție, cu multă râvna pentru cele duhovnicești, apoi lipsa pruncilor, aduc sfântei Teodora, hotărârea de a îmbrățișa viața călugărească și pustnicească. Departe în părțile Buzăului la mănăstirea Vărzărești, apoi datorită năvălirilor turcești, retrasă în ținutul munților Sihlei, Teodora pusnica atinge măsura duhovnicească asemeni Sfintei Maria Egipteanca din pustiul Iordanului. Săracă, blândă, smerită, rugătoare adâncă către Dumnezeu, ajunge la starea de nepătimire și lucrare mis
  • 6 days 16 hours ago
    Semnele apocaliptice Vânturi rele, pierzătoare, Ameninţă azi mereu Pe noroadele smerite Care cred în Dumnezeu. Bate “Crivăţul” năprasnic, De la Nordul Comunist, Răspândind în toată lumea “Dogmele” lui Anticrist. Din Apus “Austrul” suflă Aducând cu el “Progres”, Care naşte necredinţă Şi împrăştie eres. De la Miazăzi mai tare, “Băltăreţul” s-a pornit Şi, lovindu-se de “Crivăţ” Pe cei negri i-a-nroşit. Iar la Răsărit de soare, “Valul galben al lui Gog” Spumegă şi se frământă Cu “vlăstarii lui Magog”.
  • 6 days 18 hours ago
    Schimbarea la faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru IISUS HRISTOS Evanghelia de la Matei (XVII, 1-9)
  • 1 week ago
  • 1 week ago
    LITURGHIA BUCURĂ CERUL MAI MULT CA ORICE Părinte Valerian, vă rugăm să ne povestiți câte ceva din experiența sf. voastre din temnițe.
  • 1 week ago
    "Traim in veacul cel de pe urma si vrajmasul mantuirii se sileste mai tare cu mestesugul lui, vazand ca se apropie sfarsitul. Sunt zilele smintelilor si este mare seceta de cuvantul lui Dumnezeu, lipseste povata cea sanatoasa pentru mantuire. Astazi, multi dintre cei credinciosi ajung la deznadajduire, din cauza lipsei de povatuitor, caci “a lipsit cel cuvios”, cum zice psalmistul.
  • 1 week 1 day ago
    Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram, Că sunt OM, că am o tară si o limbă si un neam. Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri morţii mei, Că din ei răsare pâinea si prin mine trăiesc ei. Valuri tulburi de uitare peste mortii mei se-asează, Limba nu ne mai e limbă, tara nu mai este trează, Azi ne-nvaţă imbecilii intereselor perfide, Cum să ne uităm eroii si să venerăm partide. Cum să cântărim istoria si s-o vindem pe bucăţi, Cum să facem Mall-uri, vile, scoţând piatra din cetăţi. Pe Vlad Ţepes cum să-l facem personaj de film de groază, Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează. Ne învată idioţii că Bălcescu a fost laş Şi că Decebal bătrânul a fost un sinucigaş.
  • 1 week 1 day ago
  • 1 week 1 day ago
    "Ștefan cel Mare nu a fost baptist! Mircea cel Bătrîn nu a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun nu a fost martorul lui Iehova; nebunii ăștia de sectari au ieșit acum. Nici o sectă nu exista în țara noastră pe atunci. Să știți că rădăcina și viața poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credința cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreștinat de aproape două mii de ani, din timpul Sfîntului Apostol Andrei. Ați văzut dumneavoastră, de la primii voievozi creștini ai românilor, de când sunt cele trei Țări Ro­mâne, Moldova, Muntenia și Ardealul, toți au fost creștini ortodocși. Ați văzut pe Mihai Viteazul?
  • 1 week 2 days ago
    TREI RUGĂCIUNI CĂTRE SFÂNTUL NICHIFOR CEL LEPROS OCROTITOR ȘI IZBĂVITOR ÎN VREMEA EPIDEMIEI CU CORONAVIRUS (după dorință, ele pot fi citite în fiecare zi) Rugăciune a celui copleșit de îngrijorare și de teamă
  • 1 week 2 days ago
    Posteşti? Arată-mi-o prin fapte. Cum? De vezi un sărac, ai milă de el; un duşman, împacă-te cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura şi stomacul să postească, ci şi ochii şi urechile şi picioarele şi mâinile noastre, rămânând curate de răpire şi de lăcomie. Picioarele să nu alerge la spectacolele cele urâte, ochii să nu privească cu poftă la frumuseţi străine, gura să postească de înjurături şi de vorbe neruşinate. Sf. Ioan Gură de Aur
  • 1 week 2 days ago
     1. Propovăduirea la Athos A venit ceasul când Apostolii aveau să se împrăștie pe pământ și să propovăduiască Evanghelia. Însă pentru locul unde avea să meargă fiecare, aveau să tragă la sorți. Au tras la sorți și pentru Maica Domnului. Sorțul arăta pentru ea îndepărtata țară a Ivirilor, iar ea a primit și se pregătea pentru aceasta. Însă Fiul ei avea alt plan. Îi poruncește prin Arhanghelul Gavriil: „Să nu mergi în Iviria. Nu pleca din Iudeea. Mergi deocamdată în peninsula Athonului”. Pe atunci peninsula era locuită de idolatri.
  • 1 week 2 days ago
  • 2 weeks ago
    În prezent este implementată forțată în întreaga lume o operațiune specială, care se numește pandemia СOVID-19 și în spatele căreia se află globaliștii-sataniștii care doresc să priveze oamenii de libertatea de a gîndi și de a lua de sine stătător decizii prin intermediul vaccinării-cipării și prin unirea creierului nostru cu inteligența artificială, drept rezultat al cărui fapt vom pierde independența intelectuală, ceea ce înseamnă că vom pierde și oportunitatea, șansa, speranță de mîntuire a sufletului.
  • 2 weeks 2 days ago
    În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului. Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii.
  • 2 weeks 2 days ago
    Tânărul Pantelimon, a fost legat de un stâlp și trupul i-a fost sfâșiat cu gheare de fier, iar rănile arse cu făclii aprinse. Însă torțele s-au stins, iar rănile Sfântului s-au vindecat. A fost scufundat în plumb topit și aruncat în mare, legat de un pietroi. L-au aruncat apoi fiarelor sălbatice, dar acestea s-au arătat blânde. Împăratul s-a înfuriat și a dat ordin ca sfântul să fie legat de o roată cu lame ascuțite, care, rostogolindu-se de la înălțime, în fața întregului oraș, să-l omoare. Hristos l-a eliberat pe sfântul mucenic, în rostogolirea roții, roata strivind un mare numar de necredincioși. Maximian a dat ordin ca Pantoleon să fie decapitat, iar trupul să fie dat in foc. In momentul mortii sale, din cer s-a auzit cuvantul:
  • 2 weeks 2 days ago
    – Părinte, prin ce s-au distins unii Sfinţi, mai vechi şi mai noi, de au ştiut când vor muri, când se va întâm­pla cutare eveniment etc?
  • 2 weeks 2 days ago
    Pană la judecata din urmă, mântuirea se poate dobândi oriunde. Şi pe câmpuri de bătaie; şi se poate dobândi şi din iad; şi se poate pierde oriunde, şi în mănăstiri, şi în ceata sfinţilor Apostoli, şi s-a pierdut şi în Rai. Tâlharul, răstignit pentru faptele sale, a sărit de pe cruce în Rai şi Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri. Orbul din naştere, căpătă vederea şi a văzut pe Dumnezeu şi a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau zicând că-i păcătos şi are drac. Cereau semn şi umblau să omoare pe Lazăr, cel înviat a patra zi din morţi. Orbia răutăţii, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă. Inima înfrantă şi smerită însă, Dumnezeu nu o va urgisi.
  • 2 weeks 3 days ago
    S-a aşezat pe băncuţă. Mirosea a răşină şi a bureţi de pădure. Şi avea ochii albaştri. Un albastru ce te străpungea până-n candela sufletului. Şi ne-a luat pe rând… Fără a ne cunoaște – nu avea cum – era prima dată când ne vedea, ne-a spus pe nume. Am rămas tocmai fără cuvinte… Am intrat apoi cu toții în bordeiul său de pământ. O singură icoană a Maicii Domnului atârna de o sfoară. Candela fumega… „Ce să vă dau, mai băieţi?” Scotocește într-un colţ şi ne scoate un fagure de miere sălbatică. Ne-a îmbrățișat pe fiecare. Da, mirosea a răşină şi a bureţi. Şi a bucurie! Într-un cuvânt, bătrânul Proclu.
  • 2 weeks 6 days ago
    „Acestia au ca scop impunerea globalizarii si a Antihristului in locul lui Hristos in inimile noastre, deoarece antihristi nu sunt doar turcii si ateii din Rusia. Mereu au fost antihristi si vor actiona din nou. Asadar, in mitropolia Morfou nu se va mai pune problema de acum inainte sa se mai inchida vreo biserica. Veti auzi din nou ca in anumite locuri a izbucnit din nou epidemia. Dar aceasta greseala (n.tr.: inchiderea bisericilor) nu se va mai face, cel putin nu in mitropolia noastra. Bisericile vor ramane deschise; cine va dori va putea sa vina sa se impartaseasca si sa ia anafura – neambalata.
  • 3 weeks ago
    † 22 iulie - 37 de ani de la naşterea în Ceruri a Părintelui Ilie Lăcătuşu, sfântul care, fiind deshumat la 15 ani de la trecerea la cele veşnice, a fost găsit “întreg, neatins de nici o stricăciune, frumos mirositor, uşor, având un zâmbet întipărit pe chip, aidoma celui care i-a luminat - ca o bucurie cerească - toată viaţa”.
  • 3 weeks ago
    Pe 22 Iulie, vara, Biserica noastră ne cheamă din nou pentru a prăznui bucuria primăverii, amintindu-ne nouă de Învierea „dulcei Primăveri”, cu ocazia pomenirii celei dintâi Mironosițe care L-a văzut pe Hristos cel Înviat, Sfânta Maria Magdalena.
  • 3 weeks ago
    Acatistul Noului Mărturisitor Ilie Lăcătuşu, făcătorul de minuni († 22 iulie) Troparul, glasul al 8-lea: Îndelung pătimitorule, de Dumnezeu purtătorule Părinte Ilie, văpaia muncilor cu focul lucrător ai înrourat-o, ruşinând pe vrăjmaşi. Pentru aceasta, părinte, cu hlamida lui Hristos îmbrăcându-te, pe Acesta roagă-L să mântuiască sufletele noastre. Condacul 1:
  • 3 weeks 1 day ago
    Bine-ați venit la ”Știri ascunse X”. PREȘEDINTELE GHANEI a făcut un DENUNȚ PUBLIC și ceea ce spune este foarte grav. El citește un document din 2010 al Fundației Rockefeller unde se află un plan minuțios care să fie dezvoltat pornind de la pandemie creată intenționat și se explică fiecare fază care va fi aplicată. ESTE CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI. Acesta este documentul și dovada cea mai evidentă că tot ce are loc a fost un plan foarte minuțios pregătit deja cu mulți ani în urmă, cu intenții ascunse de către elitele guvernante.
  • 3 weeks 1 day ago
    Cei ce-și dau seama de viața ticăloasă ce o duc și voiesc s-o schimbe (deseori sunt biruiţi şi amăgiţi de vrăjmaşi cu această armă: „După aceasta, după aceasta”, „Mâine, mâine”, „Întâi să fac aceasta şi apoi mă voi apleca cu mai multă sârguinţă la darul lui Dumnezeu şi la viaţa spirituală; să fac azi aceasta şi mâine mă voi îndrepta”.
  • 3 weeks 1 day ago
    Aceşti doi proroci au să se pogoare, să vină din Rai, trimişi de Dumnezeu, fiind luaţi cu tot cu trup la cer. Când vor predica ei cu mare putere şi vor înfrunta pe Antihrist trei ani şi jumătate, cât va împărăţi el, Sfinţii Enoh şi Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari şi semne în Ierusalim, ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Ilie şi Enoh. Vor întoarce inimile către fii şi sinagoga satanei către Hristos. Când vor predica ei, îi va auzi tot pământul şi-i va vedea toată lumea. Şi acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s-au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Şi cine ar fi crezut? Ar zice cineva că este o nebunie asta.
  • 3 weeks 1 day ago
  • 3 weeks 2 days ago
    Rugăciunile începătoare:  
  • 3 weeks 2 days ago
    Vrând să începem viaţa Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, vă­zătorul cel slăvit, râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fără de lege, învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul prorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marele plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va să fie, ca o înainte cuvântare, înainte mergător la a doua venire a lui Hristos, vom pune înainte faptele care le-a făcut el, pentru mai luminoasa arătare a râvnei lui, cu care a râvnit după Domnul Dumnezeu.
  • 3 weeks 2 days ago
    Sute de persoane s-au adunat în fața Guvernului pentru a protesta împotriva măsurilor impuse de autorități. Am venit de la Brașov să ne explicăm dorința de libertate. Ne exprimăm dorința de libertate, nu vrem ca România să pună libertatea în lanțuri, nu vrem stare de urgență, de alertă. Vrem ca bisericile să fie deschise, elevii să se poată întoarce la școală, vrem libertate” , a declarat un protestatar. Printre cei prezenți la manifestare este și avocatul Dan Chitic, care i-a cerut lui Renate Weber, Avocatului Poporului, să conteste legea carantinării.
  • 3 weeks 2 days ago
    Sfântul Proroc Ilie Tesviteanu a fost răpit într-o trăsură de foc și ridicat la cer fără să guste moartea. Unii își pun întrebarea cum este posibil ca un trup muritor fiind încă în viață să fie locuitor în locașurile nestricăcioase? Noi, cei care ne întrebăm, muritorii, trebuie să știm că Dumnezeu poate toate câte vrea, nu întrebă pe nimeni și de nimeni știut; apoi, numai dacă vrea El să descopere cuiva adevărul și scopul acțiunilor Atotputerniciei Sale, așa cum i s-a descoperit Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, nevoitor prin părțile Constantinopolului (+911), că Sfântul Ilie și acum trăiește cu trupul său muritor și că a fost ridicat „la cer” nu „în cer”, e o diferență.
  • 3 weeks 2 days ago
    Dr. Monica Pop a declarat, duminică, la România TV că este de nepermis ca asimptomaticii să fie „internați cu forța”, așa cum prevede legea carantinării, adoptată de Senat,  deoarece astfel de decizii se iau în cazul persoanelor agresive cu afecțiuni psihice ce pun în pericol viața celor din jur.De asemenea, managerul Spitalului de Oftalmologie din Capitală a criticat Guvernul pentru că a făcut anunțuri ce au stârnit controverse. „Este permisă internarea cu forța exclusiv psihopaților, cei cu psihopatie agresivă care pun în pericol viața celor din jur. În rest, sub nicio formă nu se poate permite internarea cu forța. Mi se pare de nepermis", a declarat dr. Monica Pop în interviul acordat Cristinei Șincai la România TV.
  • 3 weeks 3 days ago
    Vor veni vremuri si mai grele. Prigoanele, puscariile, schingiuirile si tot calvarul indurat de noi in timpul comunismului au fost usoare pe langa ce va urma. Si va fi foarte greu sa-ti mentii credinta si s-o treci generatiilor urmatoare, aproape la fel de greu ca acum 2000 de ani. – Ce ne puteti spune despre vremurile grele prin care vom trece si noi? – Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o sa treceti voi! Acele vremuri deja le-ati inceput. Spre deosebire de alte vremuri, va ingadui Dumnezeu vrajmasului sa se atinga si de suflet; va fi mai mult o prigoana psihologica si nu va veti putea ascunde nici in crapaturile pamantului.
  • 3 weeks 3 days ago
    Întrebați-vă de ce există atâta deznădejde şi atâția oameni disperați în epoca noastră? Datorită golirii minții (a spălării creierului- n.trad.) şi a pustietății inimii. Mintea lor nu se gândeşte la Dumnezeu, iar inima lor nu Îl iubeşte. Lumea întreagă nu poate să umple (să ducā la o deplinătatea fericirii) mintea omenească, acest lucru numai Dumnezeu poate să îl facă. Fără Dumnezeu mintea este întotdeauna goală si toate cunoştințele care intră în minte cad într-un aabis. Iubirea întregii lumi nu poate să umple inima omului, pentru că inima simte că iubirea lumească este schimbătoare şi că este ca fluxul si refluxul mării. Frații mei, mintea şi inima noastră aparțin lui Dumnezeu şi numai El poate să le umple cu pu

Personalități ale Ortodoxiei Românești

Data nașterii:
Locul nașterii: Pârscov - Buzău
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: comuna Oncești, jud. Tecuci interbelic (astăzi în jud. Bacău)
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: Sîngerei, Bălți
Data adormirii:

Biblioteca - Cărți Creștin Ortodoxe

Despre semnele sfârșitului
Anonim
Editura CHRISTIANA - S.O.S Medical - Teologia sexualităţii
DR. GENOVEVA TUDOR / RĂZVAN CODRESCU