Sfântul Ioan Gura de Aur: Cuvânt la Sfânta şi Marea Vineri din “Omilii la Postul Mare”

Autor
Sfântul Ioan Gura de Aur
Tipar
Articol
Topic
Sfinți și Învățături

„Părintele Meu, de este cu putinţă, treci de la Mine paharul acesta; însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești” - (Mt. 26, 39)

Eu cred că mulţi se întreabă pentru ce Hristos a grăit aceste cuvinte; şi cei necredincioşi vor răstălmăci aceste cuvinte, spre a întinde cursă fraţilor noştri celor mai slabi. Deci pentru ca noi atât năvălirea acelora să o respingem, cât şi pe fraţii noştri săi scăpăm de nelinişte şi de strâmtoare, să observăm aceste cuvinte mai de aproape, să ne oprim la tâlcuirea acestui loc şi să pătrundem în înţelesul lui cel adânc.

Căci citirea şi audierea cuvintelor nu ajută la nimic, dacă ele nu se şi pricep încă. Şi vistiernicul acela al împărătesei Candakiei citea, dar cât îi lipsea ucenicul lui Hristos, care să-i tâlcuiască cele citite, el nu înţelegea. Ca nu acelaşi lucru să vi se întâmple şi vouă, fiţi cu băgare de seamă la cuvintele noastre, aţintiţi-vă priceperea voastră şi primiţi cuvântarea mea cu suflet plin de luare aminte şi râvnitor. Ochiul vostru să se uite cu agerime, duhul vostru să fie aţintit şi sufletul vostru să se curăţească de toate grijile cele pământeşti, pentru ca noi să nu aruncăm cuvântul lui Dumnezeu în spini, nici pe piatră şi nici pe cale, ci să cultivăm un ogor gras şi roditor, spre dobândirea unui seceriş bogat.

Sf. Paisie Aghioritul: Despre direcția gândurilor noastre din timpul Postului Mare

Autor
Sf. Paisie Aghioritul
Tipar
Articol
Topic
Sfinți și Învățături

„Cei din lume se străduiesc să fie cumpătați mai ales în post. Să fim atenți mai cu seamă la patimile sufletului și apoi la cele ale trupului. Dacă punem pe primul loc nevoința trupească și nu ne luptăm să smulgem patimile din suflet, nu am făcut nimic. Un mirean s-a dus odată la mănăstire la începutul postului, iar acolo un călugăr l-a tratat cam tăios. Dar bietul om avea gânduri bune și-l îndrep­tățea. A venit la mine și mi-a zis: «Nu-l învinuiesc, părinte. Tocmai terminase postul său, care a durat trei zile!» Dacă ar fi postit duhovnicește în acele trei zile, ar fi dobândit o dulceață a duhului care l-ar fi făcut să-i vorbească omului acela cu bunătate. Dar el a exagerat cu egoism în nevoința lui și acum îi învinovățea pe alții”.

Care trebuie să fie direcția gândurilor noastre din timpul Postului Mare: „Să te gândești la Pătimirile și jertfa lui Hristos. Marele Post reprezintă o ocazie neprețuită de a te face părtaș la Pătimirile lui Hristos, prin pocăință și metanii, tăindu-ți patimile și reducând hrana pentru dragostea lui Hristos. Trebuie să ne folosim cât putem de mult de această arenă duhovnicească, ce ne oferă ocaziile și condițiile necesare pentru a ne apropia mai mult de Hristos Cel răstignit, pentru a primi ajutor și a ne bucura de Învierea Lui schimbați duhov­nicește. Să aveți putere în Marele Post, pentru a putea urca pe Golgota ca să-I fim alături Domnului în Sfintele Sale Pătimiri împreună cu Preacurata lui Maică și cu Sfântul Ioan Evanghelistul!”

― Sf. Paisie Aghioritul

Articole Recente

Personalități ale Ortodoxiei Românești

Data nașterii:
Locul nașterii: Comuna Deleni, jud. Cernăuţi
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: Pârscov - Buzău
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: comuna Oncești, jud. Tecuci interbelic (astăzi în jud. Bacău)
Data adormirii:

Biblioteca - Cărți Creștin Ortodoxe

Despre semnele sfârșitului
Anonim
Editura CHRISTIANA - S.O.S Medical - Teologia sexualităţii
DR. GENOVEVA TUDOR / RĂZVAN CODRESCU